C. proc. civ., art. 345 alin. (2), art. 347 alin. (2) şi (3). art. 348.
art. 351 alin. (1). art. 364 lit. c) R.P.A. ale C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R., art. 20 alin. (1), art. 22. art. 38
Motivul de recurs privind greşita considerare de cătrc instanţa de fond a îndeplinirii prevederilor privind constituirea Tribunalului arbitral în conformitate cu convenţia arbitrală şi cu dispoziţiile legale este nefondat.
în contractul de prestări servicii nr. 217 din 9 ianuarie 2007, în temeiul căruia a fost promovată acţiunea arbitrală, s-a inserat o clauză compromisorie, potrivit art. 3431 C. proc. civ. Conform acesteia (art. 10.2 din contract), „orice neînţelegere între părţi datorată interpretării, ncexecutării sau executării necorespunzătoare a acestui contract sau în legătură cu acesta şi carc nu poate fi rezolvată pe calc amiabilă se va supune spre soluţionare la Curtea de Arbitraj Comercial, ce funcţionează pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în conformitate cu regulile ei de organizare şi funcţionare”.
Deoarece prin clauza compromisorie părţile nu au stabilit nici numărul arbitrilor, nici numele lor şi nici modalitatea lor de numire, devin aplicabile prevederile art. 345 alin. (2) C. proc. civ.. care dispun: „dacă părţile n-au stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judecă de trei arbitri, câte unul numit de fiecare dintre părţi, iar al treilea – supraarbitrul -desemnat de cei doi arbitri” şi cele ale art. 347 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.. conform cărora: „când arbitrul unic sau, după caz. arbitrii nu au fost numiţi prin convenţia arbitrală şi nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea să recurgă la arbitraj invită cealallă parte. în scris, să proccdezc la numirea lor” şi „în comunicare se arată numele, domiciliul şi. pe cât posibil, datele personale sau profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea carc vrea să recurgă la arbitraj, precum şi enunţarea succintă a pretenţiilor şi a temeiului lor”. Articolul 348 C. proc. civ. prevede că „partea căreia i s-a făcut comunicarea trebuie să transmită, la rândul său, în termen de 10 zile de
la primirea acesteia, răspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau. după caz. numele, domiciliul şi, pe cât posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului desemnat de ca”.
Prin urmare. în situaţia în care părţile nu au stabilit numărul, numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. numărul acestora este de trei. doi numiţi de către fiecare parte, şi unul – supraarbitrul – numit de ceilalţi doi.
Totodată, conform art. 347 alin. (2) şi (3) şi art. 348 C. proc. civ., partea carc vrea să recurgă la arbitraj are obligaţia de a desemna propriul arbitru şi de a invita cealaltă parte să îşi desemneze şi ea propriul arbitru, specificând numele arbitrului său.
Articolul 22 din Regulile de procedură arbitrală dispune că. atunci „(1) Când arbitrul unic sau. după caz. arbitrii nu au fost numiţi prin convenţie arbitrală. nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire a lor şi nici nu s-a recurs la procedura prevăzută de art. 347 şi art. 348 C. proc. civ., constituirea tribunalului arbitral se face după cum urmează:
a) prin cererea de arbitrare reclamantul va numi un arbitru sau va propune ca litigiul să fie soluţionat de un arbitru unic. arătând numele acestuia:
b) prin întâmpinare sau prin înştiinţare separată adresată Curţii de Arbitraj. în termen de cel mult 20 de zile de la primirea cererii de arbitrare, pârâtul va numi un arbitru, arătând numele acestuia sau. după caz. va răspunde la propunerea reclamantului privind soluţionarea litigiului de un arbitru unic. precum şi la persoana acestuia.
(2) Sc recomandă părţilor ca odată cu numirea unui arbitru să numească şi un arbitru supleant.
(3) în cazul în care arbitrul numit nu figurează pe lista de arbitri, partea va indica, în afară de nume, pe cât posibil, şi datele prevăzute de art. 17 alin. (2) ale arbitrului numit de ea, ca şi ale supleantului, dacă acesta a fost numit.
(4) La cererea părţii, arbitrul şi supleantul sunt desemnaţi de preşedintele Curţii de Arbitraj”.
Recurenta, în calitate de parte care a înţeles să formuleze cererea de arbitrare, avea obligaţia de a-şi desemna propriul arbitru, chiar prin cererea de arbitrare, potrivit art. 36 lit. 0 din Regulile de procedură arbitrală. Pentru că nu a numit un arbitru prin cerere, a fost înştiinţată cu scrisoarea recomandată din data de 14 mai 2008 să desemneze un arbitru titular şi un arbitru supleant, în termen de 19 zile de la primirea acestei scrisori, invocându-se art. 38 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrale referitoare la completarea cererii de arbitrare.
în referatul întocmit de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional la data de 30 iunie 2008, întrucât reclamanta SC T.B.H. SRL nu a înţeles să îşi nominalizeze propriul arbitru, s-a arătat că se face aplicarea art. 20 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală privind nominalizarea arbitrului de către autoritatea de nominare – Preşedintele Camerei Naţionale. Această nominalizare este în concordanţă şi cu prevederile art. 22 alin. (4) din Regulile de procedură, conform cărora, „la cererea părţii, arbitrul şi supleantul sunt desemnaţi de Preşedintele Curţii de Arbitraj”.
în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 351 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, „în caz de neînţelegere între părţi cu privire la numirea arbitrului unic sau dacă o parte nu numeşte arbitrul ori dacă cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului. partea care vrea să recurgă la arbitraj poate cere instanţei judecătoreşti să procedeze la numirea arbitrului sau. după caz. a supraarbitrului”. Aceasta, deoarece. în cauză, partea care nu a numit arbitrul, deşi avea această obligaţie şi i s-a solicitat de către Curtea de Arbitraj, este tocmai partea carc vrea să recurgă la arbitraj, adică recurcnta-reclamantă.
De altfel, reclamanta SC T.B.H. SRL a fost înştiinţată prin citaţia primită la data de 25 iulie 2008 despre componenţa Tribunalului arbitral, iar la primul termen din data de
19 septembrie 2008. fiind reprezentată de avocat ales. a arătat că nu are obiecţiuni în legătură cu competenţa, constituirea şi compunerea Tribunalului arbitral.
Prin urmare, acest motiv de recurs este neîntemeiat, iar instanţa de fond a reţinut corect că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 364 lit. c) C. proc. civ., mai ales că, prin invocarea acestei cauze de desfiinţare a hotărârii arbitrale, recurenta-reclamantă îşi invocă de fapt propria culpă de a nu fi respectat obligaţia prevăzută de art. 347 alin. (3) C. proc. civ. de a desemna propriul arbitru.
în consecinţă, recursul astfel formulat a fost respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 110/R din 25 ianuarie 2010,
în Jurindex
