Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 515 din 2 martie 1998 (dosar nr. 126/1997)
Prin procesul-verbal de control nr. 2299 din 9 august 1993 încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Tulcea, ca urmare a verificării efectuate la Regia Autonomă Zona Liberă Sulina, s-a constatat că unitatea controlată datorează statului suma de 2.814.224.716 lei reprezentând taxe vamale, accize şi penalităţi aferente acestora pentru că în perioada ianuarie 1992 – ianuarie 1993 a comercializat mărfuri în Zona Liberă Sulina.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 84 din 21 iulie 1992, mijloacele de transport, mărfurile şi alte bunuri provenite din străinătate sau destinate altor ţări care se introduc în ţară sau se scot din zonele libere sunt exceptate de la plata taxelor vamale şi a impozitului.
în baza art. 14 din aceeaşi lege, pentru activitatea desfăşurată în zonele libere, agenţii economici sunt scutiţi de plata impozitului pe circulaţia mărfurilor, a accizelor şi a impozitului pe profit, pe toată durata activităţii.
Prin expertizele efectuate în cauză s-a stabilit că vânzările de mărfuri efectuate în perioada ianuarie 1992 – ianuarie 1993 de către Administraţia Zonei Libere Sulina nu pot fi considerate operaţiuni de import.
Având în vedere actele normative invocate şi expertizele efectuate se constată că în perioada controlată Administraţia Zonei Libere Sulina nu avea nici un fel de obligaţie privind stabilirea şi încasarea taxelor vamale, a accizelor şi a impozitului pe circulaţia mărfurilor.
Procesul-verbal nr. 4678 din 9 august 1993 a fost încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Tulcea pentru constatarea şi sancţionarea contravenienţilor privind depăşirea obiectului de activitate stabilit de Decretul nr. 401/1982, art. 55, prin care se precizează că Administraţia Portului Liber Sulina poate organiza, în incinta Zonei Libere, magazine de desfacere a mărfurilor, la preţul cu amănuntul, cu vânzarea
numai în valută liber convertibilă. Contrar dispoziţiilor legale, a vândut mărfuri din import pe lei în cursul anului 1992, în sumă totală de 28 milioane lei, conform anexei de la procesul-verbal nr. 2299 din 9 august 1993.
Prin sentinţa civilă nr. 4829 din 13 decembrie 1993, Judecătoria Tulcea a anulat procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 4679 din 9 august 1993, sentinţă rămasă definitivă.
Astfel că, pentru suma de 28.045.000 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor vândute în lei, sumă pe care Curtea de Apel Constanţa o reţine în sarcina reclamantei, s-a pronunţat mai înainte o altă instanţă de judecată, printr-o hotărâre rămasă definitivă.
Potrivit art. 1201 din Codul civil “este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută.de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.
O cerere în astfel de condiţii nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de altă hotărâre.
Deci, ceea ce legitimează autoritatea lucrului judecat este caracterul definitiv al hotărârii şi adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constatând temeiul, raţiunea şi fundamentul social şi moral al acestui efect al hotărârii.
Recursul declarat de Ministerul Finanţelor este neîntemeiat deoarece expertiza efectuată în cauză a concluzionat că vânzările de mărfuri efectuate în perioada ianuarie 1992 – ianuarie 1993 de către Administraţia Zonei Libere Sulina nu pot fi considerate operaţiuni de import, aşa cum susţine recurenta-reclamantă, neavând nici o obligaţie privind stabilirea şi încasarea taxelor vamale şi a accizelor.
In raport şi de celelalte considerente expuse, sunt neîntemeiate criticile aduse de Ministerul Finanţelor sentinţei pronunţate, astfel că recursul declarat de acesta este nefondat şi urmează a fi respins.
