Dispoziţia Primarului de acordare a unor sporuri în condiţii vătămătoare este nelegală. Persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese sau numite, nu beneficiaza de premii, de alte sporuri. Acte ale autorităţilor publice


S-a reţinut că prin dispoziţia nr. 1751/27.10.2008 emisă de pârât s-a stabilit acordarea începând cu data de 1.10.2008 a sporului lunar pentru condiţii vătămătoare în procent de 10 % din salariul de bază pentru primarul şi viceprimarul comunei Gropniţa ( art. 1 pct. 1 şi 2 ) , dar şi pentru secretarul comunei, consilieri şi referenţi , reclamantul contestând acordarea sporului doar în cazul primarului şi viceprimarului .

Instanţa a constatat că potrivit art. 57 al. 5 din Legea 215/2001 pe durata mandatului, primarul şi viceprimarul primesc o indemnizaţie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei de primar, respectiv de viceprimar, şi care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul şi viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege.

De asemenea , potrivit art. 3 al. 5 din OG 10/2008 persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Raportat la dispoziţiile legale menţionate instanţa a reţinut că actul atacat a fost emis cu încălcarea acestora , legiuitorul stabilind o indemnizaţia lunară ca unică formă de remunerare a funcţiilor de primar şi viceprimar , motiv pentru care acţiune a fost admisă , în sensul anulării dispoziţiei emise de pârât în ce priveşte acordarea sporului lunar pentru condiţii vătămătoare primarului şi viceprimarului.