Dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată, inclusiv deci, a judecătorului sindic în cadrul procedurii insolvenţei, indiferent de legea care o reglementează la un moment dat, sunt norme privitoare la organizarea şi desfăşurarea procesului, cu alte cuvinte norme de procedură. Or, potrivit art. 725 alin. 1 Cod procedură civilă, aplicabile în această materie potrivit art. 149 din (o dispoziţie asemănătoare cuprindea şi textul art. 127 din Legea nr. 64/1995), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
În acest context, este evident că dispoziţiile privitoare la sesizarea judecătorului sindic cu o cerere de antrenare a răspunderii membrilor organului de conducere sunt dispoziţii procedurale noi, cuprinse în art. 138 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 85/2006 (legea nouă), în raport cu dispoziţiile art. 125 din Legea nr. 64/1995 care, de asemenea, cuprinde dispoziţii relative la sesizarea instanţei de judecată în vederea atragerii răspunderii membrilor organului de conducere, şi care reprezintă vechile dispoziţii procedurale (legea veche).
Această concluzie, nu va împiedica însă, judecătorul sindic ca legal sesizat fiind, în contextul normelor legale de procedură menţionate, să procedeze la examinarea faptelor imputate pe baza normelor de natură materială cuprinse în legea veche (art.123 alin. 1 lit. a – g din Legea nr. 64/1995), şi care fiind dispoziţii substanţiale elaborate în materia răspunderii civile delictuale se aplică prin raportare la momentul săvârşirii faptelor, neputându-se cere făptuitorului o altă conduită decât aceea prescrisă de normele legale în vigoare la momentul săvârşirii faptei.
Secţia comercială – Decizia comercială nr. 101/29 ianuarie 2010
Constată că prin Sentinţa comercială nr. 1388/C/15 octombrie 2009 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr. 30/85/2005 al Tribunalului Sibiu s-a respins cererea creditoarei DGFP Sibiu pentru atragerea răspunderii împotriva pârâtului G.M. în contextul art. 137 din Legea nr. 64/1995.
În motivarea acestei soluţii, judecătorul sindic a reţinut următoarele:
Dispoziţiile Legii nr. 85/2006, la fel ca şi ale Legii nr. 64/1995 republicată sunt de natură procedurală, cum de altfel rezultă din chiar titlul legii.
Este adevărat că în cauză sesizarea instanţei şi deschiderea procedurii este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006, însă aspectul aplicării în timp a normelor procedurale ale legilor insolvenţei rezultă din dispoziţiile art. 156 alin.3 ale legii noi care prevăd că: „la data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 282 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum si orice altă dispoziţie contrară se abrogă (la data de 26 iulie 2006 a intrat în vigoare Legea nr. 85/2006, prin care s-a abrogat Legea nr. 64/1995 – lege care a suferit sute de modificări: 106 prin Legea nr.99/1999, 129 prin O.G. nr. 38/2002 şi 122 prin Legea nr. 149/2004).
Prin interpretarea normei rezultă că procedura care a fost deschisă până la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 va fi administrată conform noilor reglementări.
A interpreta altfel, ar însemna să se deroge de la principiul prevăzut de art. 15 alin.2 din Constituţie şi să creeze o situaţie de excepţie, adică de ultraactivitate a legii vechi, fără ca excepţia aceasta să fie prevăzută de lege (ca în cazul vechilor modificări al legii insolvenţei prin dispoziţiile art. IV de OG nr. 38/2002 etc.)
O asemenea excepţie nu poate fi prezumată sau dedusă, ea trebuie să fie expresă, iar în absenţă s-a apreciat că trebuie să se rămână numai pe planul strict al reglementărilor constituţionale .
Se susţine, de asemenea că deşi, de principiu, în materie delictuală în trebuie să fie aplicabile normele de drept substanţial în vigoare la data săvârşirii faptelor, în virtutea principiului neretroactivităţii legii, de imediată aplicare fiind doar normele de procedură.
Cu toate acestea, în speţă sub acest aspect, nu există un conflict între Legea nr. 85/2006 şi Legea nr. 64/1995, deoarece conţinutul art.137 din Legea nr. 64/1995 este identic cu cel al art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În concluzie, faţă de cele menţionate, s-a apreciat că analiza legalităţii investirii judecătorului sindic, inclusiv sub aspectul calităţii procesuale active, trebuie efectuată la momentul sesizării, potrivit legii în vigoare la acest moment, respectiv Legea nr. 85/2006. S-a constatat astfel că, în raport de momentul sesizării – 2 mai 2009, calitatea procesuală activă pentru a solicita antrenarea răspunderii administratorului social culpabil pentru starea de insolvenţă a societăţii în faliment o avea conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau lichidatorul care trebuiau să exercite această acţiune în termenul de prescripţie prevăzut de art. 139 din Legea nr. 85/2006 raportat la Decretul nr. 167/1958 şi nu creditoarea reclamantă.
Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs creditoarea DGFP Sibiu, solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pârâtului G.M. şi a obligării acestuia la plata sumei de 3.733 lei cu titlu de pasiv neacoperit în cursul procedurii falimentului.
În motivarea recursului se arată că a formulat cererea de atragere a răspunderii motivat de faptul deşi, iniţial, lichidatorul judiciar a formulat o atare cerere, ulterior a retras-o, având în vedere o anumită practică a Curţii de Apel Alba Iulia prin care erau respinse astfel de cereri ale lichidatorului judiciar prin care solicita atragerea răspunderii pe temeiul Legii nr. 64/1995.
Cât priveşte temeinicia cererii, se arată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii administratorului social pe temeiul art. 124 lit. c din Legea nr. 64/1995 constând în aceea că a condus o activitate care ducea în mod vădit societatea stare de încetare de plăţi. De asemenea, având în vedere că potrivit art. 72 din , obligaţiile şi răspunderea administratorului sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat, unde potrivit art. 1540 mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar şi încă pentru culpa comisă în exercitarea mandatului, se apreciază că fostul administrator răspunde inclusiv în temeiul acestor dispoziţii legale.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate se constată următoarele :
În mod întemeiat a reţinut judecătorul sindic că dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată inclusiv, deci, a judecătorului sindic în cadrul procedurii insolvenţei, indiferent de legea care o reglementează la un moment dat, sunt norme privitoare la organizarea şi desfăşurarea procesului, cu alte cuvinte norme de procedură. Or, potrivit art. 725 alin. 1 Cod procedură civilă, aplicabile în această materie potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006 (o dispoziţie asemănătoare cuprindea şi textul art. 127 din Legea nr. 64/1995), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
În acest context, este evident că dispoziţiile privitoare la sesizarea judecătorului sindic cu o cerere de antrenare a răspunderii membrilor organului de conducere sunt dispoziţii procedurale noi, cuprinse în art. 138 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 85/2006 (legea nouă), în raport cu dispoziţiile art. 125 din Legea nr. 64/1995 care, de asemenea, cuprinde dispoziţii relative la sesizarea instanţei de judecată în vederea atragerii răspunderii membrilor organului de conducere, şi care reprezintă vechile dispoziţii procedurale (legea veche).
Această concluzie, nu va împiedica însă, judecătorul sindic ca legal sesizat fiind, în contextul normelor legale de procedură menţionate, să procedeze la examinarea faptelor imputate pe baza normelor de natură materială cuprinse în legea veche (art.123 alin. 1 lit. a – g din Legea nr. 64/1995), şi care fiind dispoziţii substanţiale elaborate în materia răspunderii civile delictuale se aplică prin raportare la momentul săvârşirii faptelor, neputându-se cere făptuitorului o altă conduită decât aceea prescrisă de normele legale în vigoare la momentul săvârşirii faptei.
Aşa fiind, făcând aplicarea dispoziţiilor legii noi în ce priveşte sesizarea instanţei de judecată cu o cerere de atragere a răspunderii, în mod întemeiat judecătorul sindic a reţinut, faţă de momentul sesizării instanţei că recurenta creditoare nu este legitimată să formuleze o cerere de atragere a răspunderii împotriva pârâtului G.M., o atare legitimare fiind consacrată de textul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în favoarea lichidatorului judiciar şi, în subsidiar, în condiţiile art. 138 alin. 3 din acelaşi act normativ, comitetului creditorilor.
Deşi recurenta face vorbire despre o anumită practică a Curţii de Apel Alba Iulia, contrară celor menţionate, nu motivează afirmaţia prin indicarea hotărârilor judecătoreşti relevante, aşa încât aceste argumente vor fi înlăturate.
În condiţiile în care hotărârea recurată a statuat doar asupra chestiunii procedurale relative la sesizarea judecătorului sindic cu o cerere de atragere a răspunderii pentru plata pasivului, fără a examina condiţiile de fond ale cererii, acestea nu vor putea fi examinate, aşa cum se solicită, nici în recurs.
