Prin decizia nr. 26/13.02.2006 Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea (ISJ Vrancea) i-a desfăcut disciplinar contractul de muncă contestatoarei S.N.T, învăţătoare la o şcoală din Jud. Vrancea, reţinând că aceasta a comis mai multe abateri, care se încadrează în dispoziţiunile art. 116 lit. f din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice.
Împotriva acestei măsuri SNT a formulat contestaţie la Colegiul central de Disciplină, susţinând că decizia prin care a fost dispusă măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă este lovită de nulitate absolută deoarece nu a fost respectată în privinţa sa procedura prealabilă a înlăturării susţinerilor şi apărărilor sale.
Prin decizia nr. 11/23.03.2006 acest colegiu a admis contestaţia şi în consecinţă a dispus anularea deciziei de sancţionare, constatând şi reţinând împrejurarea că reclamantul nu a analizat şi nici nu a răspuns la apărările contestatoarei, încălcând astfel dispoziţiunile imperative ale art. 268 alin. 2 lit. c din Legea nr. 53/2003. A mai reţinut colegiul că în cauză autoritatea reclamantă nu a efectuat cercetarea prealabilă a faptelor imputate contestatoarei.
Împotriva aceste decizii a formulat ISJ Vrancea acţiune în administrativ solicitând desfiinţarea hotărârii Colegiului de Disciplină şi menţinerea propriei decizii prin care a dispus măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
În motivarea acţiunii sale, acesta a susţinut că în mod greşit colegiul a făcut aplicare dispoziţiunilor din Codul Muncii, atâta vreme cât în speţă erau aplicabile dispoziţiunile speciale ale Legii 128/1997 privind statutul cadrelor didactice.
Considerând că măsura dispusă a fost legala a solicitat menţinerea ei.
În dovedirea susţinerilor sale, s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei toate înscrisurile aflate la dosarul disciplinar precum şi hotărârea criticată, evocate mai sus.
Din hotărârea Colegiului de disciplină rezultă că măsura dispusă de reclamant a fost anulată, deoarece contestatoarei nu i-a fost respectat dreptul de a se apără si de a-i fi analizate susţinerile. Această justificare constituie de altfel obiectul criticilor reclamantei în prezentul litigiu.
Analizând întregul material probator administrat în cauză curtea a apreciat că acţiunea este nefondată şi a respins-o pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru realizarea în concret a dreptului său. În cauza dedusă judecăţii, reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui drept proteguit de lege, aşa încât soluţia de respingere a acţiunii sale se impune. Dezlegarea dată de Colegiul de Disciplină este una legală, astfel încât prin ea nu i-a fost încălcată în nici-un chip autoritatea reclamantului de a dispune în chestiunile disciplinare.
În privinţa aplicabilităţii unor dispoziţiuni din Codul muncii, corect a făcut aplicare Colegiu dispoziţiunilor de trimitere din art. 146 din Legea nr. 128/1997, care prevăd că în raporturile juridice de muncă ale cadrelor didactice, dreptul comun îl constituie acest cod, ori de câte ori legea specială nu conţine dispoziţiuni proprii. Or, atâta vreme cât legea privitoare la statutul cadrelor didactice nu conţine dispoziţiuni procedurale proprii referitoare la decizia şi procedura desfacerii disciplinare a contractului de muncă, devin aplicabile dispoziţiunile din legea comună care este în speţa Codul Muncii.
Pe fond, curtea constată că nici-un moment nu i-a fost acordată contestatoarei posibilitatea de a se apăra, nefiindu-i în nici-un act consemnată părerea sau chiar apărările. Astfel numai în procesul verbal din 31.01.2006 a fost consemnat că aceasta ar fi recunoscut „o parte din acuzaţii”. Formularea este vădit una represivă, atâta vreme cât verificarea de rutină efectuată de inspectorul şcolar a fost catalogată ca fiind deja o acuzaţie la care contestatoarea nu a fost invitată să se apere ci „să recunoască”! Această manieră de verificare imperativă şi brutala a fost continuată pe tot parcursul anchetei, nici la şedinţa din 10 februarie, contestatoarea nu a fost convocată, „acuzaţiile” ce i-au fost aduse nu au fost menţionate şi nici-o persoană nu s-a interesat în ce ar fi constat „activitatea necorespunzătoare” a contestatoarei.
Faţă de toate aceste observaţii, curtea apreciază că în mod justificat Colegiul de Disciplină a anulat decizia de sancţionare reţinând că nu a fost efectuată o cercetare corespunzătoare a abaterilor contestatoarei SNT, care a fost efectiv lipsită de dreptul de a se apăra şi de a-i fi analizate susţinerile.
