Este nefondată apărarea A.P.A.P.S. că dividendele încasate, precum şi majorările aferente în caz de întârziere se fac la bugetul statului şi, în consecinţă, au caracter de creanţe bugetare şi ar trebui să li se aplice termenul de prescripţie de 5 ani, întrucât statul încasează aceste venituri în considerarea calităţii sale de acţionar, nefiind vorba de taxe sau impozite.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4778/19.03.2001 la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâta S.C. “A.” – S.A., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.181.420 lei, reprezentând daune moratorii, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele la termen, pentru neachitarea la timp a dividendelor datorate acţionarului A.P.A.P.S. pentru exerciţiul financiar corespunzător anului 1996.
Judecătoria Sectorului 4, prin sentinţa nr. 5337/2001 a dispus declinarea competenţei în favoarea secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 4979/2001, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantă.
împotriva sentinţei nr. 4979/2001 a formulat recurs reclamanta arătând că, potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990, republicată, acţionarii au dreptul la încasarea dividendelor distribuite de societate din beneficile reale. Recurenta mai susţine că statul, pe care recurenta îl reprezintă, are dreptul să încaseze aceste dividende care au caracter de venituri ale bugetului de stat, aşa cum de altfel sunt prevăzute de Legea nr. 109/1998 a bugetului de stat pe anul 1998 (anexa nr. 4, lit. b pct. 4).
Mai susţine că Ministerul Finanţelor a calificat dividendele cu noţiunea de “venituri publice”, aşa cum sunt definite de art. 21 (2) din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, şi că prin art. 9 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, Titlul I, care stabileşte că “veniturile încasate de instituţiile publice implicate
(printre care se numără şi recurenta, potrivit art. 3 lit. g din O.U.G. nr. 88/1997, modificată – şi completată prin Legea nr. 99/1999, Titlul I), din vânzarea acţiunilor emise de societăţile comerciale şi din dividende se varsă la bugetul de stat.
în consecinţă, recurenta susţine că dividendele sunt venituri publice, care se varsă la bugetul de stat şi, în consecinţă, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 98 lit. a din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, pentru care termenul de prescripţie atât pentru debite, cât şi pentru majorările aferente este de 5 ani de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită, pentru creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, alte contribuţii stabilite conform legii, precum şi din majorările aferente.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii şi obligării intimatei la plata sumei de 1.191.420 lei, cu titlu de daune datorate pentru plata cu întârziere a dividendelor.
Intimata a depus la dosar o întâmpinare, arătând că, în Ordonanţa nr. 11/ 23.01.1996 privind executarea creanţelor bugetare la Titlul V – privind prescripţia dreptului de a cere executarea silită sunt prevăzute două termene de prescripţie a acţiunii privind creanţele bugetare, şi anume:
– în termen de 5 ani de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită pentru creanţele bugetare provenind din impozite, taxe, alte contribuţii stabilite potrivit legii, precum şi din majorările de întârziere aferente;
– în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită pentru alte creanţe bugetare decât cele prevăzute la lit. a, precum şi majorările aferente.
în raport cu dispoziţiile din Ordonanţa nr. 11/1996, intimata apreciază că, în speţă, termenul de prescripţie, este de 3 ani, întrucât este vorba de alte creanţe pe care recurenta le încasează în calitate de acţionar, şi atât timp cât pentru alte categorii de acţionari persoane fizice sau juridice, termenul de prescripţie este de 3 ani, stabilit de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 32/1997, prin Legea nr. 195/1997, prin Legea nr. 99/1999 şi Legea nr. 127/2000, acest din urmă act normativ a prevăzut, în mod expres, la art. 65 (5) că dreptul la acţiune privind restituirea dividendelor se prescrie în termen de 3 ani de la distribuirea lor, nu se poate primi opinia recurentei că pentru acest acţionar, ca reprezentant al statului, termenul de prescripţie este diferit, respectiv de 5 ani. Intimata a solicitat, în consecinţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Curtea, analizând actele dosarului, în raport de considerentele recursului formulat de A.P.A.P.S. constată că recurenta are calitate de acţionar la S.C. “A.”- S.A. şi, în consecinţă, i se aplică dispoziţiile legale în materie de prescripţia dreptului la acţiune stabilite prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, astfel cum a fost completată şi modificată prin mai multe acte
normative (menţionate mai sus), valabile pentru orice categorie de acţionar, indiferent că este persoană fizică sau juridică sau reprezentant al statului.
Raţionând altfel ar însemna că legiuitorul crează, în mod artificial, o situţie privilegiată pentru o categorie de acţionari în detrimentul altora, ceea ce evident că nu este de conceput şi că nu a fost în intenţia legiuitorului, care a stabilit în mod expres termenul de prescripţie de 3 ani pentru alte creanţe bugetare şi majorările aferente, în care evident că se înscriu şi dividendele, precum şi majorările de întârziere aferente dividendelor.
Din actele dosarului rezultă că intimata a achitat dividendele într-adevăr, cu întârziere, la 27.12.1996 şi, respectiv, 20.11.1997, şi că ar datora daune moratorii pentru întârziere, dar acţiunea trebuia introdusă până cel mai târziu la 20.11.2000, când se împlineşte termenul de prescripţie de 2 ani, or în speţă, reclamanta recurentă a introdus acţiunea la 19.03.2001, deci, după circa 4 luni de la data împlinirii termenului de prescripţie.
Apărarea recurentei că dividendele încasate, precum şi majorările aferente în caz de întârziere se fac venit la bugetul statului şi, în consecinţă, au caracter de creanţe bugetare şi ar trebui să li se aplice termenul de prescripţie de 5 ani nu poate fi primită, deoarece aceste sume de bani se fac venit la bugetul statului, întrucât statul este acţionar la societatea pârâtă intimată şi, în consecinţă, aceste venituri la bugetul statului nu se încadrează în creanţele bugetare provenind din taxe sau impozite pentru executarea cărora s-a stabilit termenul de prescripţie de 5 ani.
Astfel fiind, în raport de considerentele înfăţişate mai sus, Curtea constată că, în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., invocat de recurentă şi, în consecinţă, în baza art. 312 C. pr. civ., va respinge recursul, ca nefondat. (Judecator Decebal Taragan)
(Secţia a V-a comercială, decizia nr. 781/2001)
