Prin acţiunea formulată, F.P.S Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA pentru a fi obligată la plata sumei de 4.612.968 lei, reprezentând daune-interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate pentru anul 1996, calculată la nivelul dobânzilor B.R.D.
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa nr. 142/2001, a admis acţiunea pentru 1.687.072 lei, reţinând că daunele-interese moratorii se datorează de la 31 decembrie 1997 la o dobândă echivalentă cu taxa de scont a B.N.R. de 40% pe an.
Apelul a fost respins de Tribunalul Argeş, prin decizia nr. 298/C/2001, în considerentele căreia s-a arătat că, nefiind stabilit un termen de plată pentru dividende şi cum impozitul aferent se varsă la sfârşitul anului, numai de la această dată pot curge dobânzile care trebuie stabilite la nivelul taxei oficiale a scontului B.N.R.
Recursul reclamantei a fost admis, iar Curtea a casat decizia şi a trimis pricina spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Astfel, instanţa de recurs a reţinut că, sub aspectul nivelului dobânzii comerciale acordate, concluzia instanţelor este corectă, deoarece singurul criteriu obiectiv şi în acelaşi timp flexibil este reprezentat de dobânda pieţei cu raportare la taxa de scont a B.N.R., soluţie practică însuşită şi de O.G. nr. 9/2000 care a intrat în vigoare ulterior.
Sub aspectul datei de la care se datorează însă dobânzile, instanţa de recurs a făcut trimitere la dispoziţiile art. 43 C. com. şi art. 111 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit art. 43 C. com., dobânzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadenţă chiar dacă ele nu au fost stabilite prin contract între părţi, fără a fi necesară punerea în întârziere.
Ca urmare a aprobării bilanţului şi a contului de profit şi pierderi aferente exerciţiului financiar încheiat, potrivit art. 111 din Legea nr. 31/1990, republicată, cuantumul şi distribuirea dividendelor s-au stabilit de adunarea generală a acţionarilor pentru fiecare acţionar şi din acel moment devine un drept de creanţă individual al acestora. Dacă acţionarul acceptă plata la o dată ulterioară, data respectivă va fi considerată scadenţă.
Plata cu întârziere a dividendelor angajează răspunderea societăţii care este obligată la plata dobânzii în condiţiile art. 43 C. com.
Printr-o expertiză contabilă s-a stabilit cuantumul daunelor-interese moratorii începând cu 1 octombrie 1997, dată până la care părţile au convenit să fie achitate dividendele stabilite.
C.A. Piteşti, decizia nr. 154/R-C/13.03.2002