Dizolvare de drept. Cerere de deschidere a procedurii simplificate, în temeiul Legii nr. 85/2006. Admisibilitate


Legea nr. 359/2004, art. 30 Legea nr. 85/2006

Nu este admisibilă cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului faţă de o societate dizolvată de drept în temeiul Legii nr. 359/2004, deoarece în concepţia legii amintite, constatarea dizolvării de drept pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare şi/sau a certificatului fiscal, permite deschiderea procedurii lichidării voluntare, iar radierea din atrage pierderea personalităţii juridice a societăţii şi consecutiv, dispariţia patrimoniului propriu al acesteia.

Aceasta este raţiunea pentru care, în concepţia Legii nr. 359/2004, bunurile rămase după dispariţia subiectului „colectiv” de drept, se consideră a fi abandonate. Or, în absenţa persoanei şi a patrimoniului acesteia, trecerea în procedura executării silite con-cursuale nu este posibilă.

C.A. Alba-lulia, Secţia comercială, decizia comercială nr. 114 din 6 februarie 2009, Jurindex

Prin sentinţa comercială nr. 1050 din 12 noiembrie 2008, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara, Secţia comercială a respins cererea reclamantului E.M.J. reprezentant al societăţii de lichidare J.R.D. având ca obiect deschiderea procedurii executării silite concursuale faţă de pârâta SRL D.D.

Pentru a pronunţa sentinţa arătată, judecătorul sindic a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile cerute de pentru a fi declanşată procedura falimentului întrucât, prin încheierea judecătorului de legat la ORC H. s-a constatat că societatea pârâtă este dizolvată de drept pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare conform art. 30 din Legea nr. 359/2004.

J.R.D. prin E.M.J. a declarat recurs susţinând că judecătorul sindic nu a dat efect dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 31/1990 conform

cărora, dizolvarea unei societăţi declanşează lichidarea şi nu împiedică deschiderea procedurii falimentului şi nici dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006 care stabilesc că procedura falimentului se aplică şi societăţilor dizolvate anterior cererii introductive.

Recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează.

La cauzele care atrag dizolvarea de drept, prevăzute de art. 237 lit. a)-d) din Legea nr. 31/1990, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 359 din 16 septembrie 2004 a adăugat şi pe aceea a neîndeplinirii până la 30 decembrie 2004 a obligaţiei de preschimbare a certificatelor de înmatriculare şi de înregistrare fiscală.

In situaţia în care, societatea comercială se află în una din ipotezele prevăzute dea art. 237 lit. a)-d) din Legea nr. 31/1990 sau dacă nu s-a conformat dispoziţiilor Legii nr. 359/2004, competenţa de a constata dizolvarea de drept, aparţine judecătorului delegat la registrul comerţului, încheierea se pronunţă la cererea ONRC, şi se comunică, se publică şi se afişează conform cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 sau după caz, ale art. 30 alin. (3) din Legea nr. 359/2004, fiind supusă recursului.

Dacă încheierea judecătorului delegat nu a fost atacată cu recurs ori dacă recursul a fost respins, societatea intră în procedura lichidării descrisă de Legea nr. 31/1990.

Pentru a îndeplini operaţiunile lichidării, art. 31 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 359/2004 instituie un termen de 6 luni de la pronunţarea încheierii de dizolvare sau, după caz, de la data respingerii recursului

declarat împotriva acestei încheieri In acest termen, societatea, prin administratorul sau reprezentantul legal, este obligată să desemneze lichidatorul iar acesta trebuie să înregistreze actul de numire şi să-şi depună semnătura la oficiul registrului comerţului.

In cazul în care, societatea nu mai are administrator sau reprezentant legal, oricare persoană interesată poate cere judecătorului delegat numirea lichidatorului de pe lista practicienilor în reorganizare şi lichidare. Dacă până la expirarea termenului de 6 luni, judecătorul delegat nu a fost sesizat cu o cerere de desemnare a lichidatorului, la cererea ONRC, va dispune radierea persoanei juridice din registrul comerţului.

Pentru a fi opozabilă oricărei persoane, încheierea de radiere se comunică, se publică şi se afişează conform art. 30 alin. (3) din Legea nr. 359/2004, iar bunurile ce se aflau în patrimoniul persoanei juridice, se consideră abandonate.

Prin urmare, în concepţia Legii nr. 359/2004, constatarea dizolvării de drept pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare şi/sau a certificatului fiscal, permite deschiderea procedurii lichidării volun

tare, iar radierea din registrul comerţului atrage pierderea personalităţii juridice a societăţii şi consecutiv, dispariţia patrimoniului propriu al acesteia.

Aceasta este raţiunea pentru care, în concepţia Legii nr. 359/2004, bunurile rămase după dispariţia subiectului „colectiv” de drept, se consideră a fi abandonate. Or, în absenţa persoanei şi a patrimoniului acesteia, trecerea în procedura executării silite concursuale nu este posibilă. Aşadar, judecătorul sindic a aplicat corect legea pronunţând o sentinţă care se sustrage criticilor din recurs.