Legea nr. 31/1990, art. 227 alin. (1) lit. e),
art. 262 alin. (2)
în cazul dizolvării societăţii ca urmare a neînţelegerilor dintre asociaţi, devine incidenţă aplicarea art. 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, iar instanţa va numi un lichidator, pentru a efectua operaţiunile de lichidare.
C.A. Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia comercială nr. 764 R din 18 mai 2009, Jurindex
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta E.F. a chemat în judecată pârâtele M.E. SRL şi D.F., solicitând instanţei înregistrarea în a sentinţei comerciale nr. 4474 din 2 aprilie 2007, în vederea publicării în Monitorul Oficial, Partea a Vl-a; numirea unui lichidator în vederea îndeplinirii procedurii de lichidare a M.E. SRL, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii s-a învederat că prin sentinţa comercială nr. 4474 din 2 aprilie 2007, definitivă şi irevocabilă, pronunţata de Tribunalul Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantei E.F. şi în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 s-a dispus dizolvarea M.E. SRL, reţinându-se grave neînţelegeri între asociaţi ce au făcut imposibilă continuarea activităţii.
S-a învederat că părţile nu au solicitat şi în cuprinsul hotărârii nu s-a menţionat comunicarea şi publicarea în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului. S-a sustinut necesitatea desemnării de către instantă a unui lichi-dator în considerarea simetriei actelor juridice, ca urmare a dizolvării societăţii pe cale judiciară.
In drept au fost invocate dispoziţiile art. 232 alin. (1), art. 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale; art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului.
Prin sentinţa comercială nr. 6522 din 22 mai 2008, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, urmare a dizolvării pe cale judiciară se impune lichidarea patrimoniului societăţii, plata creditorilor acesteia, împărţirea între asociaţi, însă în cauză nu s-a dovedit că hotărârea de dizolvare este irevocabilă, măsura publicării în Monitorul Oficial fiind dispusă pentru opozabilitate, doar după rămânerea irevocabilă.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
In esenţă s-a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca nedovedit faptul rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei de dizolvare a societăţii, deşi menţiunile aplicate pe hotărâre indicau că aceasta a rămas definitivă prin neapelare, fiind incidente dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel sunt irevocabile.
Au fost reluate susţinerile formulate prin cererea introductivă, referitor la lipsa menţiunilor privind publicarea hotărârii în Registrul Comerţului.
Prin întâmpinarea formulată la 17 noiembrie 2008, intimata D.F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a susţinut că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că hotărârea de dizolvare nu întruneşte condiţiile legale, în sensul că nu are aplicată menţiunea „irevocabilă” pentru a deveni incidente prevederile art. 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990; cu privire la cererea de menţionare în Registrul Comerţului a hotărârii, în mod corect instanţa de fond a apreciat că în lipsa menţiunilor sus amintite nu se poate dispune publicarea.
In cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, în condiţiile art. 305 C. proc. civ, la dosarul cauzei s-a depus, în copie Monitorul Oficial nr. 760 din 5 februarie 2009, în care s-a publicat sentinţa comercială nr. 4474 din 2 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus dizolvarea societăţii M.E. SRL, precum şi certificatul de înregistrare menţiuni.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4474 din 2 aprilie 2007, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea reclamantei E.F.; a dispus dizolvarea M.E. SRL. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut existenţa unor grave neînţelegeri între asociaţi, de natură a împiedica funcţionarea societăţii, fiind incidente dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.
Hotărârea depusă la dosarul de fond, poartă menţiunea definitivă prin neapelare, devenind incidente dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, potrivit cărora sunt hotărâri irevocabile, hotărârile date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel, astfel, că în mod greşi instanţa de fond a apreciat ca neprobat caracterul irevocabil al hotărârii de dizolvare de care reclamanta s-a prevalat solicitând desemnarea unui lichidator.
în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, prin care s-a solicitat menţionarea în Registrul Comerţului a hotărârii de dizolvare, reţine
dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 impun, pentru instanţele judecătoreşti, comunicarea din oficiu, în termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, a copiilor legalizate de pe dispozitivul hotărârilor ce se referă la actc sau menţiuni supuse înregistrării astfel că nu este necesar a se solicita sau a se dispune, în mod expres cu privire la menţionarea în registrul comerţului, aceasta efectuându-se din oficiu, în temeiul legii. Pe de altă parte, a rezultat că această operaţiune a fost efectuată, cererea fiind rămasă fară obiect.
în ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere, referitor la desemnarea unui lichidator, reţine că lichidarea constituie o etapă obligatorie ce succede dizolvării, societatea pârâtă neaflându-se în cazurile limitativ exceptate de la lichidare. Societatea nu poate rămâne în faza dizolvării, asociaţii nu pot proceda la o lichidare amiabilă a patrimoniului cu eludarea dispoziţiilor legale, prevăzute atât în interesul creditorilor societăţii comerciale cât şi al asociaţilor, ca etapă necesară cuprinsă între dizolvarea şi radierea societăţii, lichidarea presupune operaţiunile ce au ca scop terminarea afacerilor în curs la momentul dizolvării, încasarea creanţelor societăţii de la debitori, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata datoriilor şi împărţirea patrimoniului rămas între asociaţi.
Potrivit art. 262 alin. (1), numirea lichidatorului, în societăţile cu răspundere limitată va fi făcută de toţi asociaţii, dacă prin contractul de societate nu s-a prevăzut o altă procedură de desemnare, în conformitate cu art. 262 alin. (2) din lege, în situaţia în care nu se poate întruni unanimitatea voturilor, lichidatorul va fi desemnat de instanţă,
la cererea oricărui asociat ori administrator. întrucât neînţelegerile ivite între asociaţi, care de altfel au determinat şi dizolvare societăţi, au împiedicat desemnarea unui lichidator, instanţa a apreciat întrunite cerinţele art. 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
In consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. instanţa a admis recursul, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a modificat sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte cererea şi a desemnat lichidatorul în persoana lui I.N.F. şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
