Legea nr. 31/1990, art. 227 alin. (1) lit. c)
Declararea nulităţii şi dizolvarea societăţilor comerciale prestatoare de consultanţă juridică nu poate fi dispusă în condiţiile în care stabilirea ca inadmisibilă a unei cereri de constituire a unei având ca obiect de activitate cod D. 7411 prin Decizia XXII din 2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu produce efecte decât de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, ceea s-a petrecut, în speţă după constituirea societăţii. De aceea, în prezent, nu se mai poate pune în discuţie nulitatea constituirii societăţii pârâtei, în condiţiile în care constituirea persoanei juridice a făcut obiectul controlului de legalitate
din partea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului, hotărârea acestuia devenind irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac de către persoanele interesate.
Pe cale de consecinţă, nici dizolvarea persoanei juridice pe motiv de nulitate a societăţii nu poate fi dispusă de către instanţă, întrucât o asemenea măsură ar constitui un accesoriu al declarării nulităţii, iar în cauză, aşa cum s-a arătat mai sus, nu s-a identificat niciun motiv de nulitate a intimatei, dintre cele prevăzute expres şi limitativ de lege.
C.A. Timişoara, decizia civilă nr. 44 din 17 martie 2009,
Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1125 din 21 noiembrie 2008 Tribunalul Timiş a respins atât cererea principală formulată de reclamantul Baroul Timiş în contradictoriu cu pârâţii SC U.D. SRL T. şi ONRC B. având ca obiect nulitate societate, cât şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta E.F.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin acţiunea introductivă reclamantul Baroul Timiş a solicitat tribunalului să declare, în temeiul art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicată, nulitatea pârâtei SC U.D. SRL T. şi să dispună dizolvarea acestei persoane juridice în conformitate cu art. 227 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ.
In motivare, reclamantul a arătat că pârâta s-a constituit ca societate comercială cu răspundere limitată la data de 21 ianuarie 2004, fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş având ca obiect principal de activitate cod D. 7411 -Activităţi juridice, iar potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, persoanele fizice şi juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale, cu respectarea legii, în vederea efectuării de acte de comerţ, acte şi fapte de comerţ obiective enunţate în art. 3 C. com. Ca atare, activitatea juridică nu poate fi considerată un act de comerţ întrucât din conţinutul Legii nr. 51/1995 rezultă caracterul civil al activităţii prestate de avocat, care constă în consultaţii şi cereri cu caracter juridic, asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a altor instituţii şi persoane juridice, în condiţiile legii, precum şi alte activităţi cuprinse în art. 3 alin. (1) lit. d) – h) din legea cadru.
Conform art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ, activităţile prevăzute la alin. (1) se exercită numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel, în cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi civile profesionale cu răspundere limitată. Acti
vităţile economice prevăzute în codul D. la nr. 7411 se suprapun peste activităţile juridice prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995, aducând atingere monopolului acestor activităţi juridice ce nu pot aparţine
decât avocatului, prin decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 însăşi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilind că cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile.
Prin întâmpinarea formulată pârâta SC U.D. SRL T. a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecat pentru lipsa interesului, iar în subsidiar ca fiind neîntemeiată, motivând că a înfiinţat o societate comercială de natură profesională a consilierului juridic cu obiect de activitate unic cod D. 7411 sub incidenţa Legii nr. 514/2003 şi a art. 21 din Statutul profesiei de .
La dosar a depus cerere de intervenţie accesorie d-na. E.F., solicitând admiterea acţiunii reclamantului, justificându-şi interesul prin aceea că pârâta este mandatarul părţilor cu care intervenienta se judecă în mai multe procese.
Din ansamblul probelor administrate prima instanţă a reţinut că în conformitate cu certificatul constatator al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş emis la data de 21 februarie 2005 pârâta SC U.D. SRL T. a fost înmatriculată în sub nr. J (…), atribuit la data de 22 ianuarie 2004, având ca activitate principală conform codificării – activităţi juridice cod D. 7411, ca formă de organizare fiind constituită în societate comercială cu răspundere limitată. Din acelaşi document rezultă că societatea constituită pe o durată nelimitată se afla în funcţiune la data eliberării certificatului constatator.
In motivarea cererii introductive Baroul Timiş a arătat că activitatea cuprinsă în cod D. 7411 – Activităţi juridice, care constituie activitatea principală a pârâtei, nu este o activitate comercială întrucât nu este enumerată printre actele şi faptele de comerţ obiective evidenţiate la art. 3 C. com. şi nici nu poate fi considerată ca act de comerţ faţă de conţinutul Legii nr. 51/1995 din care rezultă caracterul civil al activităţii juridice prestate de avocat, astfel încât obiectul de activitate al SC U.D. SRL T. este unul ilicit. Totuşi, o asemenea activitate nu poate fi socotită ca fiind ilicită atâta vreme cât ea se regăseşte evidenţiată în mod expres la nr. 7411 al codului D., clasificare care nu se limitează doar la activităţile comerciale, el cuprinzând toate activităţile econo-
mice şi sociale ce pot fi desfăşurate în România. însuşi reclamantul, acceptând că activitatea cuprinsă la această poziţie se suprapune activităţii pe care avocatul o desfăşoară în condiţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, recunoaşte implicit caracterul civil al acestor acti
vităţi reglementate, totuşi, în codul D., ceea ce constituie o dovadă în plus că în acest cod sunt incluse şi alte activităţi decât cele comerciale.
Faptul că dispoziţiile Legii nr. 514/2003 privind statutul profesiei de consilier juridic permit desfăşurarea de către consilierii juridici a activităţilor profesionale enunţate nu exclude posibilitatea exercitării acestor activităţi într-o altă formă de organizare. Aceasta a fost şi opinia oficială a Ministerului Justiţiei care a considerat caracterul activităţii juridice – cod D. 7411 – ca fiind acela a unei societăţi profesionale ce putea fi înfiinţată în temeiul Legii nr. 31/1990. De altfel, toate cererile privind înregistrarea unor societăţi comerciale având ca obiect activitatea menţionată au fost admise până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. XXII din 12 iunie 2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut că activităţile de asistenţă, consultanţă şi reprezentare juridică nu fac parte din categoria faptelor de comerţ obiective, iar societăţile având un atare obiect de activitate nu pot fi înregistrate, cererile fiind inadmisibile.
S-a mai reţinut că pârâta a fost înfiinţată la data de 21 ianuarie 2004, prin urmare anterior pronunţării şi publicării deciziei susamin-tite în Monitorul Oficial, publicare care a avut loc la 20 noiembrie 2006 şi de la care hotărârea instanţei supreme a dobândit caracter obligatoriu, potrivit art. 329 alin. (2) C. proc. civ. şi minutei Consiliului Superior al Magistraturii din 30 mai 2005 . In consecinţă, dizolvarea societăţii SC U.D. SRL T nu poate fi dispusă în condiţiile în care stabilirea ca inadmisibilă a unei cereri de constituire a unor societăţi comerciale având ca obiect cod D. 7411 prin decizia dată în soluţionarea recursului în interesul legii nu produce efecte decât de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. Instanţa de fond a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului B constatând că această instituţie publică a fost chemată în judecată doar pentru opozabilitate, în condiţiile în care orice operaţiune privind o societate comercială se înregistrează în registrul comerţului, pentru motivele mai sus arătate tribunalul constatând ca fiind neîntemeiată şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta E.F.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Baroul Timiş, solicitând modificarea în întregime a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii sale aşa cum a fost ea formulată, cu
cheltuieli de judecată. In motivare a arătat că sentinţa recurată este criticabilă, fiind lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9), prin acţiunea introductivă el solicitând ca, în temeiul art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicată, să se declare nulitatea societăţii intimate, întrucât aceasta nu
arc un obiect de activitatc comercial, aşa cum o cere art. 1 din lege, şi să se dispună dizolvarea persoanei juridice ca efect al nulităţii, prima instanţă soluţionând în mod greşit speţa, pronunţând astfel o hotărâre netemeinică şi nelegală, judecătorul fondului neînţelegând problemele de drept esenţiale ale cauzei deduse judecăţii, respectiv faptul că activităţile juridice identificate în codul D. vechi 7411 nu au caracter comercial şi că, potrivit Legii nr. 514/2003, consilierul juridic nu poate presta activităţi juridice în forma de organizare a societăţii comerciale.
Recurentul a învederat că activităţile juridice identificate în codul
D. menţionat nu au caracter comercial. Deşi Legea nr. 31/1990 nu defineşte obiectul de activitate al societăţii comerciale, în doctrină acesta a fost definit ca „ansamblul actelor de comerţ prin realizarea cărora, în condiţii de eficienţă economică, asociaţii urmăresc obţinerea de profit, în vederea distribuirii lui sub formă de dividende”. Caracterul comercial al activităţii rezultă din însuşi scopul constituirii societăţii comerciale, prevăzut la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990: „în vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi constitui societăţi comerciale, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi’’. Actele şi faptele de comerţ obiective sunt enumerate enunţiativ în art. 3 C. corn.: „1. cumpărăturile de producte sau mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde, de obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ; 2. vânzările de produse, vânzările şi închirierile de mărfuri, în natură sau lucrate, şi vânzările de obligaţiuni ale statului sau de alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere; 3. contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau a altor titluri de credit circulând în comerţ; 4. cumpărările şi vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale; 5 . orice întreprinderi de furnituri; 6. întreprinderile de spectacole publice; 7. întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri; 8. întreprinderile de construcţii; 9. întreprinderile de fabrici, de manufactură şi imprimerie; 10. întreprinderile de editură, librărie şi obiecte de artă, când altul decât autorul sau artistul vinde; 11. operaţiunile de bancă şi schimb; 12. operaţiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale; 13. întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat; 14. cambiile şi ordinele în producte sau mărfuri; 15 . construcţiunea, cumpărarea, vânzarea şi revânzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas; 16. expediţiunile maritime, închirierile de vase, împrumu
turile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul de mare şi la navigaţiune; 17. asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii; 18. asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor naviga-ţiunei; 19. depozitele pentru cauză de comerţ; 20. depozitele în docuri şi întrepozitele, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj, liberate de ele.”
S-a mai arătat că art. 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990 prevăd obligativitatea menţionării în actul constitutiv al societăţii comerciale a obiectului de activitate şi a activităţii principale, că obiectul de activitate este o menţiune importantă şi imperativă a actului constitutiv, deoarece determină specialitatea capacităţii persoanei juridice, iar din punctul de vedere al tehnicii de redactare a clauzei referitoare la obiectul de activitate trebuie indicate în mod precis codurile din patru cifre ale activităţilor menţionate în nomenclatorul activităţilor din economia naţională. Fiind obligatorie raportarea activităţii unei societăţi comerciale la clasificarea activităţilor din economia naţională există tendinţa de a stabili caracterul comercial al unei activităţi prin simplul fapt că aceasta este menţionată în nomenclator, însă un asemenea raţionament este eronat. Codul Caen clasifică activităţile economice din punct de vedere statistic, la nivel naţional şi internaţional. Cu toate că Ordinul nr. 601 din 26 noiembrie 2002 de aprobare a actualizării activităţilor din economia naţională a României emis de Institutul Naţional de Statistică, în vigoare la data pronunţării deciziei nr. XXII
din 12 iunie 2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, enumera activităţile economice, el nu definea noţiunea de „activitate economică”, dar începând cu data de 1 ianuarie 2008 a intrat în vigoare Ordinul nr. 337/2007 de aprobare a actualizării activităţilor din economia naţională emis de aceeaşi instituţie, ordin care deşi enumeră, la rândul său, activităţile economice tot fară să le definească, cuprinde definiţia noţiunii de „activitate”. Astfel, activitatea are loc atunci când prin combinaţia de resurse – echipamente, forţă de muncă, tehnici de producţie, fluxuri ale informaţiei sau produse – se realizează bunuri sau servicii.
O.U.G. nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, defineşte, în art. 2 lit. a), activitatea economică, arătând că prin aceasta se înţelege activitatea agricolă, activitatea industrială, activitatea comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii de profit. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene reglementează
libertatea de prestare a serviciilor în art. 49-55, iar potrivit art. 50 sunt considerate servicii, prestaţiile furnizate, în mod obişnuit, în schimbul unei remuneraţii, în măsura în care nu sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi capitalurilor. Astfel, serviciile cuprind în special: a) activităţi cu caracter industrial; b) activităţi cu caracter comercial; c) activităţi artizanale; d) activităţi prestate în cadrul profesiunilor liberale.
Pornind de la conţinutul celui din urmă text, prestarea de servicii poate fi definită ca o prestaţie remunerată, oferită în mod independent, oricare ar fi domeniul de activitate. Primul element al acestei definiţii este «prestaţia». De cele mai multe ori există un contract între prestator şi beneficiarul serviciului (avocat-client, medic-pacient, transpor-tator-destinatar), însă este posibil să nu existe niciun contract între aceştia. Cel de-al doilea element al definiţiei este „remuneraţia”. Prestarea de servicii exclude îndeplinirea unei activităţi dezinteresate. Criteriul remunerării activităţii este esenţial pentru calificarea unei activităţii ca fiind o prestare de servicii. Finalitatea economică stă la baza Tratatului CE. „Independenţa” reprezintă cel de-al treilea element al definiţiei. Astfel, prestatorul trebuie sa-şi ofere serviciile în mod independent, şi nu ca salariat. Nu este exclus cumulul activităţii de salariat cu o activitate independentă. Cu toate acestea, nu este necesar ca serviciile să fie prestate cu titlu profesional. Nu în ultimul rând, prestarea de servicii se poate face în orice sector de activitate, independent de sectorul economic: servicii de televiziune; publicitate; activităţi financiare, bancare şi de asigurări; activităţi spitaliceşti; formare profesională; activităţi de intermediere; activităţi de transport şi turism; sport profesionist; organizare de jocuri; profesii liberale (medic, avocat, arhitect, etc.).
In preambulul Regulamentului nr. 1893/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, care a stat la baza actualizării activităţilor din economia naţională a României prin Ordinul nr. 337/2007, se precizează că funcţionarea pieţei interne necesită norme tehnice aplicabile colectării, transmiterii şi publicării de date statistice naţionale şi comunitare, cu scopul ca întreprinderile, instituţiile financiare, administraţiile şi toţi ceilalţi operatori de pe piaţa internă să poată avea acces la respectivele date statistice. Activităţile economice pe care le menţionează Regulamentul sunt, de fapt, activităţile de prestări de servicii enumerate la art. 50 din Tratat. Or, după cum s-a arătat mai sus, prestarea de servicii se poate face în orice domeniu de activitate, independent de sectorul economic, astfel că nu se poate deduce caracterul comercial al unei activităţi din simpla menţiune a acesteia în nomenclatorul activităţilor din economia naţională.
Pe de altă parte, având în vedere natura juridică a activităţii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, consilierul juridic nu poate presta activităţi juridice în forma de organizare a societăţii comerciale, potrivit art. 2 şi 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, activităţile de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică fiind specifice profesiei de avocat, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) aceste activităţi se exercită numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel. Acest text enunţă principiul monopolului avocaţilor asupra activităţilor specifice profesiei. Aşadar, chiar dacă este o prestare de servicii în accepţiunea art. 50 din Tratatul instituind CE, activitatea de consultanţă, asistenţă
şi reprezentare juridică are caracter civil şi nu comercial. Insă principiului monopolului avocaţilor asupra activităţilor specifice profesiei i s-a adus atingere prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic. Sub acest aspect, este de reţinut că, potrivit art. 1 din lege, consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu şi legile tării.
In conformitate cu art. 3 din acelaşi act normativ, consilierul juridic îşi desfăşoară activitatea fie în baza numirii în funcţie, având în acest caz statutul funcţionarului, fie în baza contractului individual de muncă, având în acest caz statutul de salariat. Astfel, profesia de consilier, deşi este o profesie reglementată, nu este liberală. Rezultă că, indiferent de modul de exercitare a activităţii prevăzute la art. 1 din Legea nr. 51/1995, activitatea de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, în condiţiile acestei legi, are caracter civil şi nu comercial. Nu este lipsit de relevanţă la stabilirea naturii juridice a activităţii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică împrejurarea că art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, exclude din domeniul său de aplicare profesiile liberale.
Concluzionând, recurentul arată că, având în vedere că activitatea de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică are caracter civil, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, în vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi constitui societăţi comerciale, cu respectarea dispoziţiilor legii, rezultă că o asemenea activitate nu poate face obiectul unei societăţi comerciale şi, ca atare, obiectul care încorporează activităţile
juridice este contrar ordinii publice. In consecinţă, în temeiul art. 56 lit. c) din lege, societăţile comerciale înmatriculate în registrul comerţului până la data de 20 noiembrie 2006, care au ca obiect de activitate cod D. 7411 – Activităţi juridice, pot fi declarate nule, cu toate urmările ce decurg de aici, soluţia nulităţii societăţilor comerciale care au activităţi juridice putând fi înlăturată numai dacă, în viitor, legislatorul ar regândi definiţia societăţii comerciale, ca formă de organizare a întreprinderii, în locul definirii acesteia prin obiectul său de activitate.
Pârâta intimată SC U.D. SRL T., legal citată, s-a prezentat la dezbateri şi a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond, pentru următoarele motive:
Tribunalului i se reproşează faptul că a încălcat sau aplicat greşit legea (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Noţiunea de putere de lucru judecat – cu referire la încheierea de autorizare a înfiinţării societăţii comerciale intimate – nu mai lasă a se pune în discuţie în prezent nulitatea constituirii pârâtei, în condiţiile în care constituirea a făcut obiectul controlului de legalitate din partea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, hotărârea acestuia devenind irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac de către persoanele interesate (inclusiv Baroul Timiş). Aşa cum a reţinut, pe bună dreptate, Curtea de Apel Timişoara printr-o decizie de speţă, „societatea pârâtă a fost înfiinţată în anul 2004, prin urmare anterior pronunţării deciziei XXII din 12 iunie 2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite; în consecinţă declararea nulităţii şi dizolvarea pârâtei nu pot fi dispuse, în condiţiile în care stabilirea ca inadmisibilă a unei cereri de constituire a unei societăţi având ca obiect cod D. 7411 prin decizia instanţei supreme nu produce efecte decât de la data publicării ei în Monitorul Oficial”.
Motivul pentru care recurentul a promovat prezenta acţiune se regăseşte în cererea de chemare în judecată, unde se arată că „principiului monopolului avocaţilor asupra activităţilor specifice profesiei i s-a adus atingere prin Legea nr. 514/2003”. Or, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 privind profesia de avocat stabilesc clar faptul că „activităţile prevăzute la alin. (1) se exercită numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel”, iar Legea nr. 514/2003 prevede altfel, la art. 6, unde se menţionează următoarele: „consilierii juridici au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional”.
Nu este admisibil ca reclamantul, pentru apărarea unui aşa-zis monopol, să încerce să-şi realizeze dezideratele solicitând instanţelor de judecată să dea concursul consolidării unui monopol, criticând
Legea de organizare a profesiei de consilier juridic deşi persoanele vizate au absolvit aceleaşi studii ca şi membrii baroului. Totuşi, instanţele de la Timişoara au înţeles că ele sunt chemate să aplice legea, iar norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei.
Intervenienta intimată, deşi legal citată, nu s-a prezentat la dezbateri şi nici nu a formulat întâmpinare.
Atât recurentul, cât şi pârâta intimată au depus concluzii scrise, prin care au reiterat, în esenţă, cele susţinute în cuprinsul recursului şi a întâmpinării existente deja la dosar.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., cât şi din oficiu în baza art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, conformă cu probele de la dosar, sentinţa atacată nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, cum în mod neîntemeiat susţine reclamantul, în cauză nefiind incident motivul de recurs invocat de acesta şi nici vreun al caz dintre cele reglementate de art. 304 C. proc. civ., tribunalul în mod just considerând că societatea comercială pârâtă, fiind constituită anterior pronunţării deciziei de principiu a instanţei supreme, nu poate fi declarată nulă şi, în consecinţă, dizolvată în condiţiile art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe lângă argumentele corecte şi legale reţinute de judecătorul fondului în sprijinul soluţiei de respingere a acţiunii introductive, Curtea constată că reclamantul a solicitat constatarea nulităţii pârâtei în baza art. 56 lit. c) din actul normativ menţionat, pe motiv că obiectul de activitate al intimatei ar avea caracter ilicit întrucât activităţile juridice prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 constituie monopol al activităţii avocatului.
In conformitate cu art. 56 din Legea nr. 31/1990, modificată, nulitatea unei societăţi înmatriculate în registrul comerţului poate fi declarată de tribunal numai atunci când: a) lipseşte actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă autentică, în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (6); b) toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societăţii; c) obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice; d) lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii; e) lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii; f) actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate, aporturile asociaţilor sau capitalul social subscris; g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind
capitalul social minim, subscris şi vărsat; h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.
Din analiza textului legal citat rezultă fară echivoc că nulitatea unei societăţi are caracter de excepţie, astfel încât cazurile de nulitate trebuie interpretate în mod limitativ şi restrictiv.
Cererea reclamantului are la bază decizia nr. XXII din 12 iunie
2006 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care, în soluţionarea unui recurs în interesul legii declarat de Procurorul
General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile.
In legătură cu acest aspect, la fel ca şi prima instanţă, Curtea reţine că societatea pârâtă a fost înfiinţată la data de 21 ianuarie 2004, prin urmare cu mult anterior pronunţării deciziei instanţei supreme şi înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, publicare care a avut loc la 20 noiembrie 2006 şi de la care, fără putinţă de tăgadă, decizia a dobândit caracter obligatoriu, potrivit art. 329 alin. (2) C. proc. civ. şi minutei Consiliului Superior al Magistraturii
din 30 mai 2005 . In consecinţă, declararea nulităţii şi dizolvarea intimatei nu pot fi dispuse în condiţiile în care stabilirea ca inadmisibilă a unei cereri de constituire a unei societăţi comerciale având ca obiect
de activitate cod D. 7411 prin decizia XXII din 2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu produce efecte decât de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României.
Curtea mai constată că înfiinţarea pârâtei s-a făcut legal prin faptul că a fost autorizată de către judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, considerându-se că obiectul său de activitate este licit, neîncălcând legea, bunele moravuri şi ordinea publică, deoarece dacă obiectul ar fi fost contrar ordinii publice judecătorul delegat, în baza art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, modificată, ar fi respins cererea de înmatriculare a persoanei juridice. Potrivit acestui text, când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenţie, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în
care asociaţii înlătură asemenea neregularităţi. încheierea de autorizare a rămas irevocabilă, prin neexercitarea căilor de atac, astfel încât aceasta a dobândit putere de lucru judecat, cum în mod corect a arătat şi intimata prin întâmpinarea formulată în cauză.
Ca atare, în prezent, nu se mai poate pune în discuţie nulitatea constituirii societăţii pârâtei, în condiţiile în care constituirea persoanei juridice a făcut obiectul controlului de legalitate din partea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, hotărârea acestuia devenind irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac de către persoanele interesate, inclusiv Baroul Timiş.
Pe cale de consecinţă, nici dizolvarea persoanei juridice pe motiv de nulitate a societăţii nu poate fi dispusă de către instanţă, întrucât o asemenea măsură ar constitui un accesoriu al declarării nulităţii, iar în cauză, aşa cum s-a arătat mai sus, nu s-a identificat niciun motiv de nulitate a intimatei.
Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului reclamantului, modificarea hotărârii şi admiterea acţiunii pentru declararea nulităţii societăţii pârâte şi dizolvarea acesteia, cu menţinerea soluţiei de respingere a cererii de intervenţie în interesul reclamantului.
Opinie separată
Consider că în cauză se impunea o soluţie de admitere a recursului reclamantei, cu consecinţa modificării hotărârii atacate şi admiterii acţiunii având ca obiect declararea nulităţii societăţii pârâte şi dizolvarea acesteia, cu menţinerea soluţiei de respingere a cererii de intervenţie accesorie în interesul reclamantei în privinţa căreia nu s-a declarat recurs, deoarece:
Sub un prim aspect, potrivit dispoziţiilor art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicată, nulitatea unei societăţi înmatriculate în registrul comerţului, poate fi declarată de tribunal atunci când obiectul său de activitate este ilicit sau contrar ordinii publice.
Prin acest text de lege se admite aşadar, în mod expres, posibilitatea declarării nulităţii unei societăţi înmatriculate, dat fiind de altfel şi caracterul necontencios al procedurii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 26/1990, republicată, ce a fost urmată la înregistrare şi lipsirii de puterea de lucru judecat a hotărârii date de către judecătorul delegat cu ocazia înmatriculării, conform art. 337 C. proc. civ., chiar în privinţa societăţilor asupra înmatriculării cărora s-a exercitat controlul de legalitate din partea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului şi în condiţiile în care împotriva hotărârii nu s-a promovat recurs, fară a se pune problema aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei
nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20 noiembrie 2006.
Pe de altă parte, profesia de consilier juridic, nefiind o profesie liberală, cum este aceea de avocat, nu poate fi exercitată decât în limi
tele cadrului legal al raportului de serviciu sau al raportului juridic de muncă. Aceasta nu este compatibilă cu îndeplinirea de atribuţii specifice profesiei de avocat, precum şi cu constituirea de societăţi comerciale de orice fel şi nu este compatibilă cu profesia de comerciant, în sensul prevederilor art. 7 C. com. De altfel, activităţile de asistenţă, consultanţă, de reprezentare juridică şi de redactare de documente juridice nu fac parte din faptele de comerţ enumerate în cadrul punctelor 1-20 de la art. 3 C. com. şi nici nu sunt susceptibile de a fi considerate ca având un atare caracter în raport cu prevederile art. 4 din acelaşi cod.
Legea nr. 514/2003 nu conţine nicio normă care să îngăduie organizarea şi asocierea consilierilor juridici în societăţi comerciale având ca obiect desfăşurarea de activităţi juridice de natura celor menţionate, singura formă de asociere permisă fiind aceea reglementată prin art. 5 potrivit căruia consilierii juridici pot constitui asociaţii profesionale în scopul apărării şi promovării intereselor profesionale. Deşi prin art. 20 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 s-a prevăzut că formele de asociere şi organizare la nivel judeţean şi la nivel naţional sunt stabilite prin statutul asociaţiei, o atare asociere este condiţionată de concordanţa cu principiile constituţionale ale dreptului de asociere şi cu reglementările legale de ansamblu privind asocierea şi constituirea de persoane juridice, astfel că prevederea în art. 21 din Statutul profesiei de consilier juridic potrivit căreia funcţionarea persoanei juridice înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este condiţionată de avizul de principiu dat de colegiul teritorial, care trebuie să verifice, între altele, ca obiectul de activitate să fie unic, respectiv activităţi juridice de consultanţă şi reprezentare juridică, exclusiv activităţi atribute speciale ale altor profesii juridice, cod D. 7411, contravine prevederilor limitative din Legea nr. 514/2003, precum şi dispoziţiilor de ansamblu ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
In consecinţă, în condiţiile în care Legea nr. 514/2003 nu prevede posibilitatea pentru consilierii juridici de a se organiza şi asocia în societăţi comerciale având ca obiect desfăşurarea de activităţi juridice iar activităţile de consultanţă şi de reprezentare juridică nu sunt considerate acte sau fapte de comerţ şi potrivit art. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale, în vederea efectuării de acte de comerţ, o societate comercială având ca obiect de activitate consultanţa şi reprezentarea juridică apare un având un obiect ilicit, în acest sens fiind considerentele pen-tru care, prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 a înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie s-a stabilit cu caracter obligatoriu în privinţa dezlegării date problemelor de drept, potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. ultim C. proc. civ., că cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile.
Există prin urmare motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (l)-(3) C. proc. civ., acesta trebuia admis, dispunându-se în sensul celor menţionate anterior.
Nota autorului: Am considerat încă de la momentul apariţiei hotărârii de mai sus că aceasta este profund nelegală, întrucât permitea existenţa unor societăţi al căror obiect de activitate era ilicit. Această opinie a fost susţinută de unul din magistraţii cauzei, care a şi făcut opinie separată în acest sens. Ulterior, mai multe instanţe din ţară au admis asemenea acţiuni de dizolvare a societăţilor comerciale, cu aceeaşi motivare redată în opinia separată.
