Art.VI , al.2, al.3 – OUG nr.43/2010
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea si înregistrată la nr. 2814/88/2010, Oficiul National al Registrului Comertului a solicitat radierea S.C. N. S.R.L., înregistrarea în registrul comertului a mentiunii de radiere, comunicarea si efectuarea publicitătii încheierii, în conditiile prevăzute de lege.
În motivare, reclamantul a arătat că, în temeiul art.260 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, raportat la dispozitiile art.VI alin. 1 si alin.2 din O.U.G. nr.43/2010, s-a procedat la verificarea datelor înregistrate în registrul comertului computerizat privind persoanele juridice si s-a constatat că societatea în cauză se află în dizolvare/lichidare voluntară, conform mentiunii nr. 285/11.02.1994.
S-au anexat cererii certificatul de înscriere mentiuni, încheierea din 14.02.1994, actul aditional autentificat sub nr.1167/11.02.1994, cererea nr.285/ 11.02.1994 privind înregistrare mentiuni, formulată de S.C. N. S.R.L.
Prin Sentinta civilă nr.579/19.11.2010, Tribunalul Tulcea a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul National al Registrului Comertului Bucuresti – reprezentat prin C.S – Director delegat al Oficiului Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Tulcea, în contradictoriu cu pârâta S.C. N. S.R.L., ANAF Bucuresti si DGFP Tulcea.
În temeiul art.VI alin.2 din O.U.G. nr.43/2010, coroborat cu art.3 din O.U.G. nr.116/2009, cu modificările ulterioare s-a dispus radierea din Registrul Comertului a pârâtei S.C. N. S.R.L., si a dispus înregistrarea în Registrul Comertului a încheierii de radiere.
Pentru a pronunta această hotărâre, instanta de fond, examinând cauza, în raport cu probele administrate si aspectele învederate, a retinut că prin actul aditional autentificat sub nr.1167/11.02.1994, asociatul unic al S.C. N. S.R.L. a decis dizolvarea societătii începând cu 10.02.1994.
Din certificatul emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Tulcea la 16.02.1994 a rezultat că modificările cuprinse în actul aditional autentificat sub nr.1167/11.02.1994 au fost înregistrate în Registrul Comertului.
Potrivit art.VI alin.1 din O.U.G. nr.43/2001, prevederile art.260 din Legea nr.31/1990 privind societătile comerciale, republicată, cu modificările si completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonantă de urgentă, se aplică în mod corespunzător si procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntară aflate în derulare la data intrării în vigoare a acesteia, dată de la care curg termenele prevăzute la art.260 din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările si completările ulterioare, fiind data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă.
În continuare, art.VI alin.2 din acelasi act normativ stipulează că, prin exceptie de la dispozitiile alin.1, societătile comerciale care la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă se află în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani sunt radiate din oficiu din registrul comertului. Radierea se dispune prin sentintă a tribunalului comercial sau a sectiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscriptie se află sediul societătii, la cererea Oficiului National al Registrului Comertului. Solutionarea cererii se face cu citarea societătii si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală si a directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, după caz. Procedura prevăzută de art. 3 din Ordonanta de Urgentă a Guvernului nr.116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comertului se aplică în mod corespunzător.
Asa fiind, făcând aplicarea prevederilor legale mentionate, instanta de fond a admis cerere a si a dispus radierea din Registrul Comertului a S.C. N. S.R.L., înscrierea hotărârii în Registrul Comertului si comunicarea către societatea pârâtă, A.N.A.F. si D.G.F.P. Tulcea, publicarea pe pagina de internet a O.N.R.C. si afisarea la sediul O.R.C. Tulcea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGFP Tulcea.
În motivarea recursului se arată că, gresit prima instantă a admis cererea ORC si a dispus radierea din Registrul Comertului a pârâtei SC N. SRL, cu consecinta înregistrării în registrul Comertului a încheierii de radiere, deoarece consideră că exceptia prevăzută la alin.2 din art.VI din OUG 43/2010, coroborat cu art.3 din OUG 116/2009, potrivit căreia societătile comerciale care la data intrării în vigoare a OUG 43/2010 se află în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani sunt radiate din oficiu din Registrul Comertului este discriminatorie pe de o parte fată de restul agentilor economici ce parcurs toate etapele de dizolvare/lichidare voluntară, respectiv radiere, iar pe de altă parte, fată de creditorii care nu si-au recuperat datoriilor restante pe care societatea aflată în dizolvare/lichidare voluntară le are fată de acestia.
Potrivit legislatiei în vigoare (Titlul VII din L.31/1990), după ce lichidarea voluntară a fost efectuată la ORC, reprezentantul firmei trebuie să depună cererea de radiere însotită de o serie de documente, cum ar fi bilantul de lichidare aprobat de asociati, certificatul de atestare fiscală din care rezultă că societatea nu are datorii la bugetul de stat si la contributiile sociale, certificatul de înregistrare si dovada privind plata taxelor legale.
Ori, la data solicitării radierii de către ORC, debitoarea SC N. SRL figurează în evidentele fiscale cu o creantă fiscală de 68 lei.
Prin urmare, solicită admiterea recursului si modificarea sentintei recurate, în sensul respingerii cererii ORC Tulcea de radiere a societătii din Registrul Comertului.
Intimatul reclamant ORC, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat si mentinerea sentintei pronuntate de instanta de fond ca fiind legală si temeinică.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit disp. art.VI din OUG nr.43/2010 de modificare a Legii nr.31/1990, „(1) Prevederile art.260 din Legea nr.31/1990 (referitoare la procedura de lichidare voluntară) privind societătile comerciale, republicată, cu modificările si completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonantă de urgentă, se aplică în mod corespunzător si procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntară aflate în derulare la data intrării în vigoare a acesteia, data de la care curg termenele prevăzute la art.260 din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările si completările ulterioare, fiind data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă.
(2) Prin exceptie de la dispozitiile alin. (1), societătile comerciale care la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă se află în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani sunt radiate din oficiu din registrul comertului. Radierea se dispune prin sentintă a tribunalului comercial sau a sectiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscriptie se află sediul societătii, la cererea Oficiului National al Registrului Comertului. Solutionarea cererii se face cu citarea societătii si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală si a directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, după caz. Procedura prevăzută de art.3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comertului se aplică în mod corespunzător.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător si societătilor care se află în lichidare voluntară de mai mult de 5 ani, în urma prelungirii termenului de 3 ani, dispusă de tribunal, potrivit legii.”
La solicitarea Oficiului National al Registrului Comertului, prin ORC Tulcea, s-a constatat de către prima instantă că societatea pârâtă s-a aflat în lichidare mai mult de 3 ani, procedura de lichidare fiind declansată încă din anul 1993, situatie în care în mod corect a retinut incidenta dispozitiilor legale mentionate, dispunând radierea societătii din registrul comertului.
Curtea apreciază lipsite de relevantă sustinerile recurentei referitoare la existenta unei datorii către DGFP Tulcea, precum si la crearea prin art.VI din OUG nr.43/2010 a unei situatii discriminatorii între societătile comerciale aflate în lichidare.
Lichidarea reprezintă a doua fază a procesului de disparitie a personalitătii juridice a societătii comerciale, fază în care se desfăsoară operatiunile necesare încheierii afacerilor societătii, respectiv stabilirea, identificarea si cuantificarea activelor si transformarea lor în numerar, stabilirea pasivului, plata creditorilor sociali si împărtirea rezultatelor lichidării între asociati.
Legea impune un anumit termen pentru finalizarea lichidării, termen justificat tocmai de situatia specială în care se află societatea, caracterizată printr-o capacitate de folosintă limitată la nevoile lichidării si înlocuirea organelor sociale cu lichidatorul, dar si de necesitatea de a clarifica cât mai rapid raporturile cu creditorii.
Procedura de lichidare se finalizează cu cererea de radiere a societătii din registrul comertului, cerere formulată de către lichidator.
Prin dispozitiile art.VI alin.2 si 3 din OUG nr.43/2010, legiuitorul a impus ca societătile comerciale care la data intrării în vigoare a ordonantei de urgentă se află în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani, respectiv 5 ani dacă termenul a fost prelungit în conditiile legii, să fie radiate din oficiu din registrul comertului.
Ratiunea unor astfel de dispozitii este aceea de a reglementa situatia societătilor comerciale pentru care operatiunile de lichidare s-au desfăsurat sub imperiul legii vechi, nefiind încă finalizate în termenul prevăzut de lege. Astfel, potrivit disp. art.260, anterior modificărilor aduse prin OUG nr.43/2010, termenul pentru finalizarea lichidării era de trei ani, cu posibilitatea de prelungire cu 2 ani, iar radierea societătii din registrul comertului se putea dispune la solicitarea lichidatorului sau din oficiu.
Prin urmare, dispozitiile art.VI alin.2 si alin.3 din OUG nr.43/2010, nu fac altceva decât, să sanctioneze pasivitatea lichidatorilor sau a asociatilor atunci când societatea s-a aflat în lichidare ori dizolvare pe o perioadă mai mare decât cea impusă de lege, sanctiunea fiind aceea a radierii din oficiu a societătii din registrul comertului.
Ori, nu se poate invoca în această fază împrejurarea că anumite debite către creditori nu au fost stinse prin lichidare si nici că se creează o situatie diferită, discriminatorie pentru societătile aflate în lichidare. Aceste societăti au beneficiat de un termen de 3 ani sau chiar 5 ani pentru efectuarea operatiunilor de lichidare, iar creditorii au avut posibilitatea de a urmări aceste operatiuni si de a actiona în scopul satisfacerii creantelor, asa încât nu pot invoca la acest moment faptul că sunt prejudiciati prin radierea societătii din oficiu.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.