Dobânda legală curge de la lege, pe zi de întârziere, însumând un procent de 6% pe an şi nu se timbrează, având o natură juridică distinctă de cea a penalităţilor sau a altor feluri de dobânzi.
De asemenea, nu este nevoie să ise determine cuantumul în cadrul litigiului, decât dacă se cunoaşte perioada pentru care se solicită.
(Secţia comercială, decizia nr. 435/20.05.1996).
Prin sentinţa civilă nr. 8.668/1995, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la 1.561.995, 25 lei, contravaloare marfă, la 1.365.311,22 lei, penalităţi de întârziere, la 154.026, 15 lei, dobândă legală şi 10.000 lei, cheltuieli de judecată.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către pârâtă.
Analizând motivele de apel, în raport de actele dosarului, tribunalul reţine următoarea situaţie de fapt:
1. ;în ce priveşte debitul principal, în sumă de 1.561.995, 25 lei, contravaloare marfă, după pronunţarea sentinţei, apelanta, cu ordinul de plată nr. 5.055/1996, în valoare de 1.570.002 lei, a achitat facturile nr. 43.417, 43.533, 5.3536, 43.637, 43.640/1993 ce au făcut obiectul litigiului de faţă.
în aceste condiţii, acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
2. ;în ce priveşte penalităţile de întârziere în decontare, într-adevăr nu s-au produs dovezi în sensul existenţei clauzei penale, conform prevederilor art. 1066 şi urm. Cod civil, coroborate cu prevederile Legii nr. 76/1992, republicată.
în concret, Legea nr. 76/1992 prevede obligaţia agenţilor economici de a cuprinde în convenţii/contracte cel puţin un minim de penalitate de 0,15 % pe zi întârziere. Legea nr. 76/1992 prevede o serie de facilităţi pentru agenţii economici aflaţi în incapacitate de plată şi, deci, acordarea de la lege a penalităţilor nu poate fi considerată o facilitate.
Astfel fiind, situaţia capătului de cerere privind penalităţile de întârziere în decontare este nefondat, urmând a fi respins.
3. ;Dobânda legală, reglementată de Decretul nr. 311/1954, de 6 % pe an, nu numai că nu se timbrează, dar nici nu este nevoie să i se determine cuantumul în cadrul litigiului, decât dacă se cunoaşte perioada pentru care se solicită.
Or, în speţă, nu rezultă pe ce perioadă s-a solicitat suma de 154.026, 15
lei.
Ca urmare, coroborând art. 43 Cod comercial cu Decretul nr. 311/1954, tribunalul va menţine acest capăt de cerere pentru perioada de la data scadenţei facturilor în litigiu şi până la data achitării debitului, cuantumul urmând a fi stabilit de părţi, cu ocazia executării titlului de faţă.
Deci, dobânda legală curge de la lege, pe zi de întârziere,însumând pe an un procent de 6 %, având o natură juridică distinctă de ceea a penalităţilor sau a altor feluri de dobânzi.
Cu aceste reţineri, tribunalul urmează a admite apelul şi, în baza art. 296 Cod proc. civilă, urmează a schimba în parte sentinţa atacată, în sensul că pe fond va respinge acţiunea pentru debit, ca rămasă fără obiect (prin plată), şi ca nefondată, pentru penalităţile de întârziere în decontare.
Urmează a se menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, cu precizarea că în privinţa dobânzii legale, apelanta va fi obligată către intimata la plata acesteia, de la data scadenţei, până la data achitării debitului.
Notă: în legătură cu Decretul nr. 311/1954, a se vedea nota de la speţa nr. 250.
Cu privire la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 12.
