Dobânda Libor. Semnificaţie juridică. Data acordării ei


Cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii Libor de 3% pe an. contestată de pârâtă, carc susţine că „dobânda Libor se percepea în interiorul perioadei de derulare a contractului, şi nu dacă finanţatul rcturna sumele virate cu întârziere”, iar „acordarea de împrumuturi cu dobândă se realizează doar de către societăţile specializate şi avizate de

B.N.R., în caz contrar astfel de clauze sunt lovite de nulitatea absolută”, constituind acte de cămătărie interzise de legislaţia naţională, este întemeiată.

Tribunalul arbitral a înlăturat această extravagantă interpretare a clauzei 3.2, având în vedere că părţile au prevăzut o dobândă Libor de 3% pe an. fără a o limita numai la perioada de valabilitate a acordului. Limitarea se referă numai la scadenţa sumelor finanţate. Dobânda Libor curge de la data convenită de părţi, iar în lipsa unei asemenea date (ca în cazul de faţă), de la data primirii fiecărei tranşe de finanţare şi până la plata acestor tranşe, având în vedere că această dobândă reprezintă un preţ, echivalentul folosirii temporare a capitalului altuia, ccdat temporar, cu obligaţia de rambursare. Reclamanta a cerut dobânda pentru o perioadă de 4 ani (2004-2008). fără a indica datele începerii curgerii dobânzii.

Tribunalul arbitral, având în vedere prevederile clauzelor 3.2 şi 4.2 din contract, a stabilit că dobânda începe să curgă de la data încasării fiecărei tranşe de finanţare, calculată asupra valorii fiecăreia dintre aceste date, adică 30 ianuarie 2004, 4 martie 2004 şi 14 aprilie 2004 şi până la împlinirea a 4 ani de la datele respective, astfel că perioada de 4 ani pentru care reclamanta a cerut dobânda s-a împlinit. In această situaţie, prin

aplicarca formulei aritmetice a calculului dobânzii, Tribunalul arbitral a admis acest capăt de cerere şi a obligat pârâta să plătească suma de 21.600 dolari SUA. cu titlu de dobândă.

Sentinţa arbitrală nr. 34 din 26 februarie 2009