C. com., art. 43 C. civ., art. 1069 alin. (1), art. 1079, art. 1088
Potrivit art. 1079 alin. (1) C. civ., clauza penală devine operantă prin punerea în întârziere a debitorului, în afară de cazurile prevăzute de alin. (2), când debitorul este de drept în întârziere. Aşadar, în materie civilă, regula este că o clauză penală nu devine operantă fără punerea în întârziere a debitorului, în afară de stipulaţia contractuală contrară.
în materie comercială, regula se inversează. în obligaţiile comerciale având ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din momentul când obligaţia devine exigibilă. O enunţare expresă a acestei reguli de principiu o face art. 43 C. com., potrivit căruia datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
Pentru identitate de raţiune, regula trebuie să se aplice şi clauzei penale stipulate pentru întârzierea în plata unei obligaţii comerciale băneşti. într-adevăr, conform art. 1069 alin. (1) C. civ., penalităţile reprezintă „o compensaţie a daunelor-interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale”, iar dobânda prevăzută de art. 1088 C. civ. reprezintă daune-interese de întârziere (moratorii).
Aşadar, atât penalităţile stabilite prin clauza penală, cât şi dobânda reprezintă, în esenţă, o modalitate de reparare a prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea sau executarea neconformă a unei obligaţii. Deosebirea dintre ele constă în faptul că dobânda prevăzută de art. 1088 C. civ. reprezintă o evaluare legală, în timp ce clauza penală reprezintă o evaluare convenţională a daunelor. în plus, clauza penală are şi caracter sanc-ţionator, iar nu numai reparator.
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional – C.C.I.R., sentinţa nr. 325 din 30 noiembrie 2000
In executarea unui contract de vânzare-cumpărare, reclamanta a livrat pârâtei mărfurile prevăzute în „tabelul facturilor emise”, datat 3 august 2000, facturi pe care pârâta le-a achitat integral, însă cu unele întârzieri, fapt pentru care s-au calculat penalităţile de întârziere prevăzute în tabelul din 8 august 2000. Prin acţiunea arbitrală, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata acestor penalităţi.
Pârâta solicită respingerea cererii de penalităţi, în esenţă, cu motivarea că nu a fost pusă în întârziere conform art. 1079 C. civ. Or, susţine pârâta, spre deosebire de dobânda comercială, care, potrivit art. 43 C. com., curge de drept din ziua când datoria devine exigibilă, penalităţile nu curg de drept, în afară de cazul în care există o
stipulaţie contractuală contrară. In speţă, contractul nu cuprinde o atare stipulaţie, astfel că cererea de penalităţi de întârziere este lipsită de bază contractuală sau legală.
In soluţionarea acestei apărări şi susţineri ale pârâtei, tribunalul arbitrai are în vedere că, potrivit art. 8 din contractul încheiat între părţi, „pentru întârzieri în achitarea facturilor, cumpărătorul va datora vânzătorului, pentru fiecare zi de întârziere, penalităţi de 0,4%. Penalităţile vor fi calculate la totalul sumelor scadente şi neachitate”. S-a stipulat, deci, o clauză penală prin care părţile, în temeiul art. 1066-1072 C. civ., au evaluat anticipat daunele-interese care s-ar cauza creditorului prin întârzierea în plata preţului, clauza având şi un pronunţat caracter cominatoriu, prin fixarea unei rate de 0,4% pe zi de întârziere la întreaga sumă datorată, ceea ce echivalează cu o dobândă de 144% pe an.
Potrivit art. 1079 alin. (1) C. civ., clauza penală devine operantă prin punerea în întârziere a debitorului, în afară de cazurile prevăzute de alin. (2), când debitorul este de drept în întârziere. Aşadar, în materie civilă, regula este că o clauză penală nu devine operantă fară punerea în întârziere a debitorului, în afară de stipulaţia contractuală contrară – dies non interpellat pro homine (împlinirea termenului nu valorează punere în întârziere de către creditor).
în materie comercială, regula se inversează: dies interpellat pro
homine. In obligaţiunile comerciale având ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din momentul când obligaţia devine exigibilă. O enunţare expresă a acestei reguli de principiu o face art. 43 C. com., potrivit căruia datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile. Pentru identitate de raţiune, regula trebuie să se aplice şi clauzei penale stipulate pentru întârzierea în plata unei obligaţii comerciale
băneşti. In adevăr, conform art. 1069 alin. (1) C. civ., penalităţile reprezintă „o compensaţie a daunelor-interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale”, iar dobânda prevăzută de art. 1088 C. civ. reprezintă daune-interese de întârziere (moratorii).
Aşadar, atât penalităţile stabilite prin clauza penală, cât şi dobânda reprezintă, în esenţă, o modalitate de reparare a prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea sau executarea neconformă a unei obligaţii. Deosebirea dintre ele constă în faptul că dobânda prevăzută de art. 1088 C. civ. reprezintă o evaluare legală, în timp ce clauza penală reprezintă o evaluare convenţională a daunelor. în plus, clauza penală are şi caracter sancţionator, iar nu numai reparator.
Regula dies interpellat pro homine se justifică în materie comercială prin prezumţia economică a productivităţii banilor. Aici, capitalurile nu sunt imobilizate, ca în mâinile unor necomercianţi, ci sunt apte să producă beneficii din chiar momentul posedării lor. Evaluarea unei productivităţi se face fie la nivelul dobânzii legale, potrivit art. 1088 C. civ., fie prin evaluare convenţională (dobândă convenţională sau clauză penală).
Regula citată se mai justifică prin specificul comerţului, unde conexiunea şi celeritatea operaţiunilor comerciale, ca şi apărarea creditorilor impun o respectare riguroasă a termenelor contractuale. Neplata la termen a unei datorii comerciale atrage efecte negative în lanţ, datorită strânsei interdependenţe a operaţiunilor comerciale, fiecare operaţie fiind, de regulă, o verigă legată de operaţii anterioare şi/sau ulterioare. Pe de altă parte, celeritatea operaţiilor comerciale
reclamă înlăturarea formalităţilor de felul punerii în întârziere. In sfârşit, dacă debitorul comercial nu plăteşte la scadenţă, mai ales în
condiţiilc dcprecicrii monetare, el se foloseşte de bani, îmbogăţindu-se fară justă cauză în detrimentul creditorului. Comerţul presupune, cu necesitate, apărarea şi dezvoltarea creditului, ca unul dintre pilonii activităţii comerciale.
Aşadar, clauza penală stabilită pentru întârzierea în plata unei obligaţii comerciale având ca obiect o sumă de bani operează de drept, din ziua în care creanţa a devenit exigibilă, fară a fi condiţionată de punerea în întârziere a debitorului.
Faţă de considerentele expuse, tribunalul arbitrai înlătură, ca nefondată, apărarea pârâtei tinzând la respingerea pretenţiei la penalităţi de întârziere pentru lipsa punerii în întârziere a pârâtei-debitoare.
