Citeste şi


Drept civil. Exercitare autoritate părintească. Excepţii de regula exercitării autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi. Motive întemeiate prevăzute cu titlu exemplificativ în cuprinsul art31 alin.25 din Legea 272/2004 introdus prin art.


Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 495 din data de 01.01.2013

Pot exista și excepții de la regula exercitării autorității părintești în comun, instanța având posibilitatea să încuviințeze ca părintele la care a fost stabilit domiciliul minorului să exercite singur autoritatea părintească, atunci când se invocă și se dovedește existența unor împrejurări excepționale, apte să inducă ideea unei mai bune ocrotiri a interesului copilului prin luarea unei astfel de măsuri.

Prin art.alin.25 al art.31 din Legea nr.272/2004, introdus prin art.20 din Legea nr.257/2013, legiuitorul a prevăzut în mod expres, cu titlu exemplificativ, „motivele întemeiate”; care pot determina luarea unei măsuri privind exercitarea în mod exclusiv, de către un singur părinte a ansamblului drepturilor și obligațiilor ce îl privesc pe minor, și anume: alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către celălalt părinte a autorității părintești”;.

Prin art.alin.25 al art.31 din Legea nr.272/2004, introdus prin art.20 din Legea nr.257/2013, legiuitorul a prevăzut în mod expres, cu titlu exemplificativ, „motivele întemeiate”; care pot determina luarea unei măsuri privind exercitarea în mod exclusiv, de către un singur părinte a ansamblului drepturilor și obligațiilor ce îl privesc pe minor, și anume: alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către celălalt părinte a autorității părintești”;.

Decizia civilă nr. 495/01.10.2013 – dosar 276/212/2005

Prin cererea de chemare in judecata completata înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta in data de 29.10.2012, reclamantul G.E.L., in contradictoriu cu parata G.S., a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna stabilirea unui program de vizita minor, in cadrul caruia sa poata avea legături personale cu minora G.M., nascuta in 15 iulie 2009 in urmatoarea modalitate:-in fiecare sfarsit de saptamana de sambata ora 10 pana duminica ora 18;o luna in vacanta de vara; o saptamana in vacanta de iarna; sarbatorile de Craciun si Paste in anii pari, in toate formele prin luarea copilului din locuinta paratei, cu exercitarea autoritatii parintesti in comun asupra minorei.

In motivare reclamantul a aratat in esenta ca din relatia cu parata s-a nascut minora, prin sentința civilă nr.3498/11.02.2010 fiind stabilita filiatia fata de tata. Deși a dorit sa vada copilul, i s-a refuzat acest drept; s-a intalnit o singura data cu minora, in parc, sub supravegherea mamei si a inca trei persoane. Parata condiționează dreptul de vizita de plata unor sume de bani, in situatia in care de 6 luni reclamantul nu are serviciu. Este de acord ca minora sa locuiasca cu dansul.

In drept a invocat art.401 cod civ, art.274 C:proc.civ..

In sustinere a solicitat incuviintarea probei cu interogatoriul paratei, proba testimonială, înscrisuri.

Parata a formulat intampinare, prin care a aratat ca este de acord cu programul de vizita solicitat de reclamant, insa nu este de acord cu exercitarea in comun a autoritatii parintesti asupra copilului. A arătat ca relatia dintre reclamant si copil nu este caracterizata de sentimentul de dragoste si responsabilitate, iar conduita acestuia dupa stabilirea paternitatii a lasat de dorit.

Reclamantul a văzut copilul in 2011, desi nu a avut nicio piedica. In plus, atitudinea procesuala a paratului este vadit șicanatorie, in scopul sustragerii de la plata pensiei de intretinere stabilita prin sentinta civila nr.5878/212/2012 pronuntata de Judecatoria Constanta. Reclamantul este navigator si absent luni de zile din tara, astfel incat exercitarea autoritatii parintesti in comun nu ar fi realizabila.

Nu s-au propus probe in aparare.

Instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantei (partea renuntand la administrarea probei cu interogatoriul paratului) ca fiind utile, pertinente și concludente pentru justa soluționare a cauzei.

Au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în copie: certificat de nastere, mandate postale, foaia matricola continand stagiul efectuat de personalul Navigant – G.E., sentinta civila nr.3498/11.02.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta.

S-a efectuat anchetă psihosocială la domiciliul reclamantului din Constanța, fiind depus la dosarul cauzei referatul întocmit de Serviciul Autoritate Tutelară și Protecția Copilului Constanța (f.16).

Prin sentința civilă nr.4902/04.04.2013 Judecătoria Constanța a admis in parte cererea formulata de reclamant, în sensul că a respins capatul de cerere privind exercitarea autoritatii parintesti in comun asupra minorei G.M., nascuta in data de de 15.07.2009 ca neintemeiat și a încuviintat reclamantului urmatorul program de vizita minor, in modalitatea convenita de parti: la fiecare sfarsit de saptamana, de sambata ora 10 pana duminica ora 18; o luna in vacanta de vara; o saptamana in vacanta de iarna; de sarbatorile de Paste si de Craciun, considerate ca avand doua zile, in anii pari, in toate modalitatile prin luare la domiciliul paratului. A respins cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata si a obligat reclamantul la plata catre parata a sumei de 300 lei onorariu de avocat.

In considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că minora G.M. este fiica părților, născută la data de 15.iulie 2009 din relația întreținută de părți, filiația fata de reclamant fiind stabilita pe cale judecatoreasca (sentința civilă nr.3498/11.02.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta). De la nașterea minorei și până în prezent, reclamanta s-a ocupat exclusiv de creșterea și educarea minorei, aspect care reiese din coroborarea probelor administrate în cauză.

Având în vedere disp.art.403 din Codul civil, aplicabile în cauză în raport de prevederile art.46 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a adoptat prin Legea nr.287/2009, ale art.483 din Codul civil și ale Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care afirmă prevalența principiului interesului superior al copilului în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată solicitarea reclamantului privind exercitarea autorității părintești în comun.

Astfel, s-a reținut că reclamantul nu a facut dovada faptului ca pana in prezent s-a interesat constant de evolutia minorei, ca a încercat sa participe activ la cresterea si educarea acesteia sau ca a incercat sa construiasca o relatie normala tata-fiica (cu exceptia respectarii dispozitiilor sentinței civile nr. 3498/11.02.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta cu privire la pensia de intretinere), desi sarcina probei ii revenea conform art. 1169 cod civil, si ca nu este in interesul actual al minorului modificarea modalitatii de exercitare a autoritatii parintesti stabilita prin hotărârea ce a avut ca obiect stabilire paternitate.

In ceea ce priveste programul de vizita solicitat, instanta a avut in vedere invoiala partilor și disp.art.131 al.3 Cod proc.civ. raportat la art.271-273 cod proc.civ. coroborat cu 401 Cod civil.

În termen legal, împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat apel reclamantul, invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției adoptate în capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești.

În expunerea de motive a cererii de apel a arătat că: și-a arătat interesul față de minoră prin însăși introducerea acțiunii; pârâta nu-i permite să aibă legături cu minora, iar prin notele de ședință depuse la fond a detaliat demersurile efectuate în acest sens; este în interesul copilului să primească îngrijire și ghidare din partea ambilor părinți; regula exercitării autorității părintești în comun poate fi înlăturată numai printr-o argumentație serioasă; aspectele avute în vedere de prima instanță nu reprezintă motive temeinice de retragere a autorității părintești; din referatul de anchetă socială întocmit la fond a rezultat că are condiții materiale și morale optime pentru a-i oferi minorei un cadru plin de afecțiune.

Legal citată, intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță prin avocat și a solicitat cu ocazia dezbaterilor respingerea apelului ca nefondat, pentru motivele redate în practicaua deciziei.

Nu s-a cerut administrarea de probe noi în calea de atac.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate prin prisma motivelor de apel și a materialului probator existent la dosarul cauzei, în conformitate cu disp.art. 295 alin.1 C.proc.civ., tribunalul constată următoarele:

Potrivit art. 263 C.civ., în toate măsurile care privesc copiii trebuie să prevaleze interesul superior al copilului, iar conform art. 448 „Copilul din afara căsătoriei (…) are aceeași situație ca și aceea a unui copil din căsătorie”;.

Conform dispozițiilor art.396 C.civ. „Instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă”;.

Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului (art.483) și aceasta este o instituție juridică diferită de cea consacrată de prevederile art.401, respectiv dreptul părinților separați de copii (prin stabilirea locuinței la celălalt soț) de a păstra legăturile personale cu minorul.

Exercițiul comun al autorității părintești atunci când părinții sunt căsătoriți presupune exercitarea tuturor drepturilor si obligațiilor părintești împreună si în mod egal de către ambii părinți, în fiecare zi. Astfel, dacă părinții conviețuiesc, ei vor exercita împreună si de comun acord toate drepturile si îndatoririle părintești, între aceștia fiind aplicabilă si prezumția mandatului tacit reciproc, prevăzută de art. 503 alin. (2) din Codul civil.

Dacă însă aceștia nu conviețuiesc, exercitarea în comun a autorității părintești se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea si educarea copiilor, actele curente privind creșterea si educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc. Aceasta deoarece atunci când părinții sunt despărțiți, fie că sunt divorțați, fie că sunt părinți naturali care nu conviețuiesc, exercițiul autorității părintești este prevăzut de lege ca aparținând ambilor părinți în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă față de ipoteza exercitării autorității de către părinții care locuiesc împreună, întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinți, iar aceștia nu pot fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de creșterea și educarea lui zilnică și pentru a coordona actele sale curente.

Art.397 C.civ. stabilește că „După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel”;, iar potrivit disp.art.398 alin.1 C.civ. „Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți”;.

Așadar, pot exista și excepții de la regula exercitării autorității părintești în comun, instanța având posibilitatea să încuviințeze ca părintele la care a fost stabilit domiciliul minorului să exercite singur autoritatea părintească, atunci când se invocă și se dovedește existența unor împrejurări excepționale, apte să inducă ideea unei mai bune ocrotiri a interesului copilului prin luarea unei astfel de măsuri.

Textul de lege este de strică interpretare și aplicare, în sensul că dacă instanța va încuviința exercitarea autorității părintești în comun, s-ar produce minorului în cauză o vătămare gravă morală sau materială, sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului ar fi primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părintești, prin purtare abuzivă sau prin neglijența gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori educarea, învățătura sau pregătirea profesională a copilului nu s-ar putea face potrivit normelor moralei și ordinii de drept.

În speță, din probele administrate nu a rezultat existența unor motive temeinice de natura celor anterior menționate, care să justifice aplicarea prevederilor derogatorii privind exercitarea exclusivă a autorității părintești doar de unul dintre părinți.

Pretinsul dezinteres al tatălui față de soarta copilului, lipsa unei legături strânse de afecțiune între tată și copil sau lipsa contribuției tatălui la cheltuielile cu creșterea și întreținerea acestuia (care pot fi oarecum justificate având în vedere modalitatea în care a fost stabilită paternitatea copilului și relația tensionată dintre părți) sau natura activității profesionale desfășurate de reclamant nu se prefigurează în „împrejurări excepționale”;, câtă vreme nu s-a făcut dovada că minora s-ar afla, din pricina unor atari împrejurări, într-un pericol real și imediat sau că dezvoltarea și creșterea ei ar fi periclitate.

Contribuția ambilor părinți la creșterea minorilor, în cazul intimatei prin obligarea la plata pensiei de întreținere, presupune exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, conlucrarea acestora asupra tuturor chestiunilor legate de minori, iar celelalte împrejurări invocate de intimată în sprijinul măsurii pretinse și avute în vedere de judecătorul fondului pot prezenta relevanță la stabilirea domiciliului minorei, iar nu cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești.

Câtă vreme nu s-au dovedit aspecte concrete referitoare la comportamentul apelantului-reclamant, de natură a îndreptăți prezumția că exercitarea autorității părintești și de către el ar putea avea efecte dăunătoare asupra minorei, nu există niciun temei pentru ca deciziile importante cu privire la persoana și bunurile copilului să aparțină doar mamei, fără consultarea și consimțământul tatălui.

În considerarea acestor argumente și în temeiul disp.art.296 C.proc.civ. instanța de fond apreciind în mod greșit că exercitarea autorității părintești de către ambii părinți ar contraveni interesului minorei, se va admite apelul și va fi schimbată hotărârea instanței de fond doar sub acest aspect, cu menținerea celorlalte dispoziții.