Decretul nr. 167/1958, art. 1 alin. (1) şi (2). art. 3
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind penalităţile, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este întemeiată, din moment ce de la data emiterii facturilor pentru plata sumelor principale la care s-au calculat penalităţi (14 martie 2005 şi 24 martie 2005) şi până la data introducerii cererii prezente (30 aprilie 2009) au trecut mai mult de 3 ani.
Faptul că prin sentinţa arbitrală nr. 122 din 30 mai 2007, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, pârâta a fost obligată la plata sumei de bani reprezentând preţul nu are efect întrerupător de prescripţie a dreptului la acţiune privind penalităţile (obiect al prezentei acţiuni), de vreme ce. deşi născute din acelaşi contract, fiecare dintre cele două drepturi are o identitate distinctă şi o existenţă generată de împrejurări diferite şi. prin urmare, sunt ocrotite juridic separat.
Astfel, dreptul de a cere plata preţului este determinat de executarea obligaţiei de a pune la dispoziţie infrastructura de transport feroviar. în caz contrar debitorul preţului
putând invoca cxcepţia de neexecutare şi să refuze plata, în timp ce dreptul de a cerc plata penalităţilor îşi are izvorul în nccxecutarea la timp a obligaţiei de către cealaltă parte.
Prin urmare, penalităţile fiind distincte de obligaţia de plată a preţului, dreptul de a le solicita este ocrotit procesual de un drept la acţiune distinct, situaţie în care întreruperea civilă a prescripţiei nu operează de la o obligaţie la alta, întrucât cele două acţiuni, deşi derivă dintr-un singur raport juridic, privesc ocrotirea a două drepturi diferite.
în consecinţă, formularea cererii de plată a preţului în 2006 nu a întrerupt cursul termenului de prescripţie a dreptului de a cere penalităţile, care este prescris, situaţie în carc s-a dispus respingerea cererii reclamantei ca prescrisă. în temeiul art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Sentinţa arbitrală nr. 254 din 3 noiembrie 2009