Pentru a hotărî astfel , instanţa a reţinut că :
Din dosarul profesional al reclamantei rezultă că aceasta a fost numită în funcţia publică de execuţie de inspector clasa I, grad profesional asistent, treapta de salarizare 3, la compartimentul evidenţa populaţiei, cu un salariu de încadrare de 678 lei / lună şi un spor de vechime în procent de 5% în sumă de 34 lei, începând cu data de 01.11.2007, prin Dispoziţia nr. 685/31.10.2007 emisă de Primarul Comunei S. ..
Evoluţia profesională a reclamantei a fost următoarea:
prin Dispoziţia nr. 248/17.04.2008, s-a aprobat stabilirea salariului de bază la 708 lei / lună cu un spor de vechime de 5% , pentru funcţia de inspector I asistent 3
prin Dispoziţia 677/10.10.2008 s-a stabilit un salariu de 747 lei / lună şi spor de vechime în procent de 5%, pentru aceeaşi funcţie
prin Dispoziţia 496/30.10.2009 s-a modificat sporul de vechime al reclamantei, la un procent de 10% din salariul de bază, corespunzător tranşei de vechime în muncă între 5 – 10 ani, pentru aceeaşi funcţie
prin Dispoziţia nr. 122/22.02.2010, s-a dispus reîncadrarea reclamantei, începând cu data de 01.01.2010, în funcţia publică de execuţie de inspector clasa I, grad profesional asistent, treapta de salarizare 3, având un salariu de 822 lei / lună, în temeiul Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
prin Dispoziţia nr. 255/15.03.2010 reclamanta a fost avansată din treapta trei de salarizare în treapta doi de salarizare, gradaţia 2, având un salariu de 822 lei / lună , începând cu data de 01.04.2010
prin Dispoziţia nr. 555/06.09.2010, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei, din funcţia publică de execuţie de inspector clasa I, grad profesional asistent, treapta de salarizare 2, gradaţia 2, începând cu data de 06.09.2010, în conformitate cu art. 99 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 63 din Legea nr. 188/1999 (astfel cum a fost în vigoare până la data de 01.01.2011, pe parcursul carierei profesionale a reclamantei), poate avansa în treptele de salarizare, în condiţiile legii, avansarea nefiind condiţionată de existenţa unui post vacant.
Instanţa va reţine aplicabilitatea acestui text normativ, întrucât reclamantei îi este aplicabil în această formă. Raportului juridic dedus judecăţii nu i se poate aplica dispoziţiile Legii – cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice prin care a fost eliminate treptele de salarizare, astfel cum susţine pârâtul, întrucât aceasta a intrat în vigoare din ianuarie 2011, după încetarea raportului de serviciu al reclamantei.
Avansarea în trepte de salarizare este reglementată de dispoziţiile art. 33 din OG nr. 6/2007, păstrat în vigoare şi de Legea nr. 330/2009, şi potrivit acestor dispoziţii avansarea în treapta de salarizare imediat superioară se face prin transformarea posturilor ocupate de cei care îndeplinesc condiţiile de avansare, după aprobarea bugetului, la propunerea şefului compartimentului în care lucrează funcţionarul public, cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.
Funcţionarul public trebuie să obţină rezultate în activitatea profesională, notate cel puţin cu calificativul „bun” în anul precedent, vechimea minimă necesară fiind de 2 ani.
Instanţa constată că reclamanta a fost numită în funcţia de publică de execuţie de inspector clasa I, grad profesional asistent, treapta de salarizare 3 începând cu data de 01.11.2007 şi avansată în treapta de salarizare 2 (doi) începând cu data de 01.04.2010.
Însă această dispoziţie de avansare nu a fost comunicată reclamantei, reclamanta luând cunoştinţă despre existenţa ei abia prin depunerea înscrisului în instanţă de către pârâtă. Pârâta nu a putut face dovada comunicării dispoziţiei nr. 255/15.03.2010, deşi instanţa a solicitat în mod expres depunerea la dosar a dovezii de comunicare a dispoziţiei. Prin urmare, această dispoziţie nu poate produce efecte juridice, întrucât nu a fost comunicată reclamantei.
Raportat la data numirii în funcţia publică de execuţie, treapta de salarizare 3, respectiv la 01.11.2007, reclamanta avea vocaţia de a fi avansată în treapta de salarizare imediat superioară – 2 (doi) – la data de 01.11.2009. Evaluarea activităţii profesionale desfăşurată în anul 2008 a fost notată cu calificativul „foarte bine” , potrivit raportului de evaluare depus la dosar.
În aceste condiţii, reclamanta avea dreptul de a fi avansată în treapta de salarizare imediat următoare, începând cu data de 01.11.2009, motiv pentru care a formulat o cerere în acest sens, înregistrată la data de 02.02.2010 (fila 23 din dosar).
Ca urmare a cererii reclamantei, aceasta a fost avansată în treapta doi de salarizare prin Dispoziţia nr. 255/15.03.2010 începând cu data de 01.04.2010, dispoziţie ce nu produce efecte juridice întrucât nu a fost comunicată reclamantei. Instanţa constată însă că deşi a fost avansată în treapta de salarizare imediat următoare, reclamantei i s-a stabilit acelaşi salariu brut, pe care la avut şi anterior, deşi avansarea în treapta de salarizare presupune o salarizare superioară a funcţionarului public.
Se constată că, în mod nejustificat, pârâtul a refuzat avansarea reclamantei în treapta de salarizare imediat superioară la momentul îndeplinirii de către aceasta a condiţiilor minime prevăzute de lege pentru avansare, încălcând dreptul reclamantei de a fi avansată astfel cum este el recunoscut de lege.
Chiar dacă, în conformitate cu prevederile art. 33 din OG nr. 6/2007, avansarea în trepte de salarizare nu se poate face, la simpla îndeplinire a condiţiilor minime prevăzute de lege, la acest moment născându-se doar vocaţia funcţionarului public la avansare, instanţa apreciază că aprobarea sau refuzul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice trebuie să fie motivat. Avansarea nu se poate dispune în mod cu totul arbitrar, de la o dată lăsată la aprecierea conducătorului instituţiei publice, ci avansarea cu o anumită dată, ulterioară celei a îndeplinirii condiţiilor legale de către funcţionarul public, trebuie să fie temeinic justificată.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa va admite în parte cererea reclamantei şi va obliga pârâtul să aprobe avansarea reclamantei în treapta 2 de salarizare corespunzătoare funcţiei publice de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional asistent, începând cu data de 01.11.2009 .
Cu privire la plata diferenţelor salariale, instanţa va obliga pârâtul să achite reclamantei diferenţele salariale rezultate din avansarea acesteia într-o treaptă superioară de salarizare, începând cu data de 01.11.2009, însă numai până la data de 06.09.2010 , data încetării raportului de serviciu al reclamantei , intervenit după introducerea prezentului litigiu.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii de 100 lei / zi până la încadrarea efectivă, instanţa constată că daunele cominatorii reprezintă, astfel cum reţine ÎCCJ în Decizia în interesul legii nr. XX/2005, o sancţiune pecuniară, ce se aplică de instanţele de judecată în vederea asigurării executării unei obligaţii de a face sau de a nu face, determinată prin hotărâre judecătorească, iar suma de bani stabilită cu acest titlu este independentă de despăgubirile ce trebuie să constituie echivalentul prejudiciului cauzat, raţiunea acordării unor astfel de daune fiind exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligaţiei pe care şi-a asumat-o, prin silirea lui la plata către creditor a unor sume calculate în raport cu durata întârzierii îndeplinirii obligaţiei de a face sau de a nu face.
Instanţa reţine însă, că potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, executarea hotărârii definitive şi irevocabile date în administrativ se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului unităţii o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
În acest context legislativ, este inadmisibilă cererea prin care se solicită pe calea acţiunii în contencios administrativ , obligarea autorităţii publice la plata de daune cominatorii pentru întârzierea în executarea obligaţiilor sale, atât timp cât există o cale specială de obligare a autorităţii publice la plata de astfel de despăgubiri, reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care instanţa va respinge acest capăt de cerere.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 al.1 Cod pr.civ., obligă pe pârâtă, la plata sumei de 539,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, respectiv taxa judiciara de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial conform chitanţei depuse la dosar.
Definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.
