Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta B S M este angajată a pârâtei CAS şi a ocupat funcţia publică de execuţie de consilier cl. I grad superior în cadrul Compartimentului Control al CAS, până la data de 30.11.2010 când prin Decizia nr. 314/30.11.2010 emisă de pârâtă, reclamanta a fost numită la Serviciul Medical în subordinea Medicului Şef.
Din statele de salarii depuse la dosar de către reclamantă şi conform susţinerilor acesteia, recunoscute de către pârâtă, rezultă că reclamanta nu a mai încasat contravaloarea sporului pentru complexitatea muncii de 25%, începând cu luna septembrie 2009.
Prin Decizia nr. 237/22.06.2010 emisă de pârâta CAS , reclamantei i s-a diminuat sporul pentru complexitatea muncii de la 25% la 10%, începând cu data de 22.06.2010.
Ulterior, prin Decizia nr. 314/30.11.2010, reclamanta a fost numită la Serviciul Medical în subordinea Medicului Şef, de la aceasta dată aceasta pierzând dreptul la încasarea sporului pentru complexitatea muncii, întrucât nu mai făcea parte din Compartimentul Control al CAS.
Potrivit art. 295 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, CNAS si casele de asigurări organizează si efectuează controlul serviciilor medicale care se acorda asiguraţilor pe baza contractelor de furnizare de servicii încheiate, potrivit prezentei legi, controlul fiind efectuat de către Compartimentul Control al CAS.
Salarizarea persoanelor din structurile menţionate la art. 295 alin. (1) este similară cu cea prevăzuta de lege pentru compartimentele de audit, în conformitate cu dispoziţiile art. 296 din acelaşi act normativ.
Astfel, potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcţii în cadrul sistemului de salarizare a funcţionarilor publici; totodată auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 25%, aplicat la salariul de baza brut lunar.
Această reglementare a fost în vigoare până la data de 18 aprilie 2009, când prin OUG nr. 35/2009, textul actului normativ a fost modificat în sensul că auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de baza brut lunar. S-a creat astfel, posibilitatea diminuării sporului de complexitate a muncii de către ordonatorii de credite.
Faţă de modificările legislative aduse prin OUG nr. 35/2009, şi având în vedere prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 69/2010 privind Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, în conformitate cu care „pentru încadrarea în limitele trimestriale ale cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite au posibilitatea sa diminueze drepturile salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil si pe cele a căror acordare este facultativa, potrivit legii, pârâta a procedat la diminuarea sporului pentru complexitatea muncii de la 25% la 10%.
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că reclamanta are dreptul la acordarea unui spor pentru complexitatea muncii aplicat la salariul de bază brut lunar, întrucât are funcţia publică de execuţie de consilier cl.I grad superior în cadrul Compartimentului Control al CAS.
Cuantumul acestui spor, însă, este de 25% aplicat la salariul de bază brut lunar până la data de 22.06.2010, de la această dată reclamanta având dreptul doar la un spor în cuantum de 10%, conform Deciziei nr. 237/2010.
Întrucât această decizie acordă sporul de 10% începând cu data de 22.06.2010, şi având în vedere că deşi contestată prin notificarea nr. 4925/07.10.2010, ea este încă în vigoare, nu a fost anulată , revocată sau suspendată, instanţa constată că ea îşi produce efectele de la data înscrisă în decizie şi nu de la o dată ulterioară, cum ar fi cea a comunicării ei către reclamant, apărările reclamantului în acest sens neputând fi reţinute.
Nu au relevanţă în cauză dispoziţiile Legii nr. 329/2009 în legătură cu diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5%, întrucât aceasta vizează măsuri de diminuarea a tuturor cheltuielilor de personal per ansamblu (de exemplu diminuarea salariului brut al reclamantului), şi nu vizează anumite sporuri, cu atât mai mult nu anulează sporul pentru complexitatea muncii de 25%. Eventual valoarea sporului de 25% putea fi diminuată, în urma diminuării bazei de calcul (a salariului brut lunar) , însă nu putea să nu fie acordat, cu atât mai mult cu cât neacordarea lui ar fi reprezentat o diminuare mai mare de 15,5% cât prevede Legea nr. 329/2009.
De asemenea existenţa dreptului reclamantei la acordarea acestui spor nu poate fi negată din cauza lipsei fondurilor băneşti alocate de la bugetul CNAS. Nu se poate accepta cu un drept prevăzut de lege să devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, la buna dispoziţie a ordonatorului de credite, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut să fie lipsit de golit de substanţa sa, lipsit de orice valoare.
Nu are relevanţă în cauză nici faptul că pârâta nu este ordonator principal de credite, dat fiind că drepturile salariale se plătesc de către aceasta, prin urmare pârâta este persoana obligată să plătească reclamantei sporul pentru complexitatea muncii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la actele normative menţionate mai sus, instanţa va admite în parte cererea reclamantei, şi pe cale de consecinţă, va dispune obligarea pârâtei la acordarea, calcularea şi plata către reclamantă a sporului pentru complexitatea muncii de 25% aplicat la salariul de bază brut lunar începând cu luna septembrie 2009 până la data de 22 iunie 2010, precum şi acordarea, calcularea şi plata către reclamant a sporului pentru complexitatea muncii de 10% începând cu data de 22 iunie 2010 până în 30.11.2010.
În plus, prin neplata sporului de complexitate a muncii în fiecare lună calendaristică, la momentul plăţii drepturilor salariale, reclamanta a suferit un prejudiciu , iar pentru păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti ale pârâtei, instanţa va admite şi cererea reclamantei privind actualizarea sumelor de bani datorate de către pârâtă cu titlu de spor pentru complexitatea muncii, actualizare ce se va face cu aplicarea coeficientului de inflaţie de la data efectivă a plăţii.
În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa constată că pentru obligarea unei peroane fizice sau juridice la plata de daune morale trebuie a fi îndeplinite condiţiile unei răspunderi civile, respectiv existenţa prejudiciului moral suferit de reclamantă, a caracterului ilicit a faptei săvârşite de pârâtă, această faptă să fie săvârşită cu vinovăţie şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv şi fapta pârâtului.
Instanţa reţine că reclamanta a suferit un prejudiciu moral prin neplata sporului de complexitate a muncii, întrucât i s-au diminuat veniturile sale lunare, fapt ce a dus la lezarea demnităţii sale , creând o stare de disconfort pentru aceasta, aspect ce poate leza demnitatea unei persoane. De asemenea, există în cauză şi fapta ilicită a pârâtei, respectiv nerespectarea dispoziţiilor legale privind acordarea sporului de complexitate a muncii. Între prejudiciul suferit de reclamantă şi fapta ilicită a pârâtei există şi legătură de cauzalitate.
Totuşi nu este îndeplinită condiţia vinovăţiei pârâtei, instanţa apreciind că pârâta nu a putut plăti reclamantei sporul legal, deoarece nu a avut fondurile necesare. Acest aspect rezultă din filele de buget depuse la fila 58 – 64 din dosar, conform cărora sumele alocate de către ordonatorul principal de credite CNAS pentru plata sporurilor este 0.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 998 – 999 C.civ., instanţa a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Faţă de admiterea în parte a cererii, în temeiul art. 274 şi art. 276 C.p.c., instanţa va respinge cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia 267/2012 a Curţii de Apel Oradea
