C. civ., art. 969
Valoarea finală a lucrărilor executate este cea stabilită prin acordul părţilor, materializat în contractul încheiat. împrejurarea că au fost emise facturi fiscale totalizând o sumă mai mare decât cea din contract nu poate conduce la o modificare a preţului final stabilit între părţi.
Trib. Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 1309 din 15 noiembrie 2010, ne publicată
Prin sentinţa civilă nr. 1777 din 15 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a fost respinsă cererea formulata de reclamanta SC E.I. SA, în contradictoriu cu pârâta A.P.R.E, ca neîntemeiată şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 19 iulie 2006, între părţi s-a încheiat contractul de furnizare echipamente şi execuţie-lucrări nr. 031, având ca obiect livrarea echipamentelor şi executarea lucrărilor specificate în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din contract, la preţul total de 78.359,82 lei (inclusiv TVA), ce urma să fie achitat în două tranşe: 40000 lei la data încheierii contractului şi diferenţa de 38.359,82 lei, în lunile august, septembrie, octombrie.
In acest sens, reclamanta a emis mai multe facturi fiscale în sumă totală de 87959.45 lei, printre care şi factura fiscală seria BVEC nr. 5514263 din 22 noiembrie 2006 în valoare de 8.518,62 lei, din care pârâta a achitat suma de 4.650,17 lei.
Prin actul adiţional nr. 1 din 23 decembrie 2006, părţile au convenit renunţarea la unele dintre echipamentele indicate în anexele 1 şi 2 ale contractului, şi adăugarea altora, astfel încât valoarea totală a contractului a fost stabilită la suma de 84.090,69 lei.
Instanţa a constatat că, urmare a modificării preţului din contract, prin actul adiţional nr. 1, ulterior emiterii facturii fiscale seria BVEC nr. 5514263 din 22 noiembrie 2006, prin plăţile efectuate pârâta a achitat integral contravaloarea produselor livrate.
In temeiul dispoziţiilor art. 969 C. civ., contractul, astfel cum a fost modificat prin voinţa părţilor, are „putere de lege între părţile contractante”.
Din acest motiv, este nerelevantă împrejurarea că în data de 9 octombrie 2006 a fost semnat un proces-verbal de recepţie. Astfel,
în primul rând din cuprinsul acestuia nu rezultă care sunt lucrările recepţionate, dacă acestea au cuprins sau nu şi lucrările la a căror s-a renunţat prin actul adiţional. In al doilea rând, chiar dacă, în fapt, ar fi fost executate şi aceste din urma lucrări, principiul forţei obligatorii a contractului impune atât părţilor, cât şi instanţei de judecată învestită cu soluţionarea litigiului, să asigure executarea actului juridic. Or, voinţa părţilor, concretizată în actul adiţional încheiat în data de 23 decembrie 2006, a fost ca preţul total al contractului să fie de 84.090,69 lei.
De asemenea, este posibil ca preţul stabilit de părţi sa fie inferior valorii reale a obiectului contractului, dar, pentru că ele sunt libere să determine preţul sub (sau peste) valoarea lucrului, acest aspect nici nu poate pune în discuţie nici validitatea contractului şi nici nu înlătură caracterul obligatoriu al manifestării lor de voinţă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC E.I. SA la data de 10 iunie 2001, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială la data de 13 iulie 2010 sub nr. 11277/302/2009 prin care a solicitat admiterea recursului modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
In motivare, recurenta a arătat că hotărârea instanţei de fond s-a dat cu interpretarea greşită a actul juridic dedus judecăţii, schimbându-se natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi anume:
– în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut cont de toate modificările aduse contractului şi anume, nu numai de actele adiţionale, ci trebuia să ţină cont şi de facturile fiscale, procesele-verbale sau situaţiile de lucrări. Conform acestor acte preţul total al lucrărilor era de
90.289,18 lei şi nu cea de 84.090,69 cum greşit s-a trecut în actul adiţional la contract.
– lucrările contractate au fost efectuate în totalitate conform pro-cesului-verbal de recepţie din data de 9 octombrie 2006
In continuare arată că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut şi anume:
– între părţi s-a încheiat la data de 19 iulie 2006 contractul de furnizare echipamente şi execuţie lucrări cu un preţ de 78.359,82 lei (TVA inclus) ce urma a fi achitat în 2 tranşe respectiv 40.000 lei la data încheierii contractului iar 38.359,82 lei urmând a fi achitată în lunile august, septembrie şi octombrie. Au fost emise de recurentă facturi în sumă de 87.959,45 Iei printre care şi factura fiscală nr. 5514263 din 22 noiembrie 2006 în valoare de 8.518,62 lei din care a fost achitată doar suma de 4.650,17 lei rămânând un rest neachitat de
3.868,45 lei.
Această factură a fost semnată şi ştampilată de pârâtă, fiind astfel acceptată la plată astfel încât aceasta trebuie să plătească şi restul de preţ de 3.868,45 şi penalităţi de întârziere.
In drept recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Intimata pârâtă deşi legal citată nu a depus întâmpinare însă s-a prezentat în instanţă prin reprezentant şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Cauza a avut un prim termen de judecată la data de 1 noiembrie 2010 când au fost efectuate actele procedurale menţionate în încheierea de şedinţă respectivă iar recursul a fost luat în pronunţare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Cu privire la motivele de recurs instanţa reţine că acestea privesc aprecierea de către instanţă a probelor şi se încadrează în dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. niciuna din criticile aduse sentinţei de fond neîn-cadrându-se în dispoziţiile pct. 6 şi 8 ale art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nefondat iar prima instanţă în mod corect a reţinut că voinţa părţilor, concretizată în actul adiţional încheiat în data de 23 decembrie 2006, a fost ca preţul total al contractului să fie de 84.090.69 lei. Acest preţ a fost achitat în totalitate aşa cum rezultă din chitanţele depuse la dosarul cauzei.
Recurenta pretinde un rest de preţ din factura fiscală nr. 5514263 din 22 noiembrie 2006 şi anume suma de 3.868,45 lei.
Din analiza chitanţelor depuse rezultă că această factură a fost integral achitată şi anume cu chitanţa 9607963 din 24 noiembrie 2006 în sumă de 2.300 lei, chitanţa Finans Bank din 15 decembrie 2006 în sumă de 2.000 lei, chitanţa Finans Bank din 31 ianuarie 2006 în sumă de 1.500 lei şi cu chitanţa nr. 9608519 din 11 mai 2007 în sumă de 2231 lei. Aşadar această factură a fost achitată în totalitate neexistând niciun rest de plată şi în consecinţă nici penalităţi de întârziere de plătit.
In ceea ce priveşte erorile materiale cu privire la sumele trecute în anexele 1 şi 2 şi actele adiţionale ulterioare Tribunalul reţine că în urma calculelor aritmetice efectuate, niciuna dintre sumele menţionate de reclamant ca fiind preţul lucrărilor nu corespunde cu calculele efectuate de instanta de recurs.
Astfel totalul anexelor nemodificate făcut de instanţă este de 82.275 lei (cu TVA) iar totalul indicat de reclamantă este de 78.359, 41 lei (cu TVA). Totalul anexelor modificate efectuat de instanţă este de 88.830, 98 (cu TVA) Iei iar totalul indicat de reclamantă este de
90.289,18 lei (cu TVA) Facturile emise de reclamantă sunt în sumă de
87.959,45 lei. In plus lucrările includeau şi folosirea unei cantităţi de
adeziv ce urma a fi calculată separat şi care nu apare în facturile fiscale dar apare menţionată în anexa 1 şi 2 nemodificată.
Având în vedere toate aceste erori materiale, instanţa nu poate aprecia asupra valorii finale şi integrale a lucrărilor făcute de reclamantă decât pe baza acordului final încheiat între părţi şi însuşit în scris prin semnătură conform actului adiţional încheiat in data de 23 decembrie 2006 deci ulterior emiterii facturii pretins neplătite şi anume pentru suma de 84.090.69 lei achitată integral de pârâtă.
Faptul că au fost emise facturi fiscale totalizând o sumă mai mare decât cea din actul adiţional nu poate conduce la o modificare a preţului final stabilit între părţi.
Conform art. 969 C. civ., contractul, astfel cum a fost modificat prin voinţa părţilor, are „putere de lege între părţile contractante”.
In concluzie, pentru motivele de fapt şi de drept sus menţionate, instanţa, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca neîntemeiat.
In temeiul art. 274 C. proc. civ raportat la art. 998-999 C. civ. reţinând culpa procesuală a recurentei în declanşarea prezentului proces, Tribunalul a admis cererea şi a obligat recurenta la plata către intimată a sumei de 750 lei reprezentând onorariu de avocat plătit în recurs
conform chitantei de la dosar.
