Evacuare din locuinţă de intervenţie. Natura litigiului. Competenţă. Competenţă materială


Dreptul reclamantului de a redobândi folosinta bunului închiriat si obligatia corelativa a chiriasilor de restituire a lucrului la încetarea locatiunii izvorasc dintr-un contract de închiriere a unei locuinte fara destinatie comerciala. Contractul este, prin natura sa, de natura civila, astfel ca solutionarea litigiului rezultând din executarea acestui contract apartine jurisdictiei civile, adica judecatoriei – ca instanta civila.

Calitatea de comerciant a reclamantei nu are relevanta deoarece nu opereaza prezumtia de comercialitate reglementata art. 4 Cod comercial, potrivit careia sunt socotite ca fapte de comert si celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, afara de cazul când acestea sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din act.

Pricina de fata se încadreaza în exceptia reglementata de text, contractul fiind prin natura sa civil.

Prin sentinta nr. 3076 din 16 decembrie 2009 pronuntata de Tribunalul Dolj – Sectia Comerciala a fost admisa actiunea formulata de CN CFR SA în contradictoriu cu pârâtii D.M, D.E si D.M.A . S-a dispus evacuarea pârâtilor din imobilul casa de locuit situat în Statia CF Podari si au fost obligati pârâtii catre reclamanta la plata sumei de 920,16 lei contravaloare chirie restanta. A fost admisa cererea reconventionala în sensul ca a fost obligata reclamanta catre pârâti la plata contravalorii îmbunatatirilor aduse imobilului în litigiu, respectiv la plata sumei de 66.852 lei.

Împotriva acestei sentinte a formulat apel reclamanta, criticând-o ca nelegala si netemeinica.

În sedinta publica din 30 martie 2010 instanta din oficiu a pus în discutia partilor, ca motiv de ordine publica, exceptia de necompetenta, având în vedere natura litigiului.

Curtea, analizând actele si lucrarile cauzei, a apreciat ca litigiul are natura civila pentru urmatoarele considerente :

Prin actiunea formulata, reclamanta C.N. CFR SA a solicitat evacuarea pârâtilor D.M., D.E., D.M.A. din locuinta de interventie situata în Statia CF Podari si obligarea pârâtului D.M la plata sumei de 920,16 lei contravaloare chirie restanta.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecata, s-a constatat ca în speta este vorba de un litigiu civil, locativ si nu de un litigiu comercial.

Prin actiunea dedusa judecatii reclamanta – comerciant solicita evacuarea pârâtilor persoane fizice si obligarea la plata chiriei restante, cu motivarea ca locatiunea a ajuns la termen, contractul fiind încheiat pentru un spatiu cu destinatia de locuinta de interventie.

În speta, nu opereaza prezumtia de comercialitate, potrivit dispozitiilor art. 4 C.com., conform carora sunt socotite ca fapte de comert si celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, afara de cazul când acestea sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din act, întrucât pricina de fata se încadreaza în exceptia reglementata de text.

Dreptul reclamantului de a redobândi folosinta bunului închiriat si obligatia corelativa a chiriasilor de restituire a lucrului la încetarea locatiunii izvorasc dintr-un contract de închiriere a unei locuinte fara destinatie comerciala, care este, prin natura sa, unul civil, astfel ca pricina apartine jurisdictiei civile, fiind de competenta judecatoriei, calitatea de comerciant a reclamantei neavând relevanta, aceasta valorificându-si dreptul civil izvorât din contract.

Având în vedere caracterul civil al litigiului, dar si dispozitiile art. 2 pct.1 C.pr.civ., Curtea a constatat ca, în speta, competenta cu solutionarea în prima instanta a cauzei era Judecatoria Craiova.

În consecinta, în baza art.297 alin. 2 Cod procedura civila, Curtea a admis apelul, a anult sentinta apelata si a trimis cauza spre competenta solutionare Judecatoriei Craiova – ca instanta civila.