Legea nr. 85/2006, art. 11 alin. (2), art. 116
Potrivit dispoziţiilor art. 116 din Legea nr. 85/2006, doar utilizarea unui evaluator propriu al lichidatorului este supusă aprobării comitetului creditorilor, legea impunând regula generală a angajării în numele debitoarei a unui evaluator care trebuie să fie membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, iar evaluarea trebuie efectuată în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 422 din 26 mai 2011, nepublicată
Prin acţiunca înregistrată sub nr. 4116/91/2009 la Tribunalul Vrancea creditoarea SC R.C. SRL Sacalz a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei generale a debitoarei SC M. SRL Focşani, judeţul Vrancea. La data de 6 mai 2010, administratorul judiciar desemnat în cauză a depus la dosar Raportul cauzelor şi împrejurărilor care au condus societatea debitoare în , iar prin sentinţa comercială nr. 1305 din 18 noiembrie 2010, societatea debitoare a fost trecută în procedura de lichidare. La data de 17 februarie 2011, la solicitarea lichidatorului judiciar A.C. I.P.U.R.L. Focşani s-a întrunit adunarea generală a creditorilor, pe ordinea de zi fiind recomandarea comitetului creditorilor ca evaluarea bunurilor imobile din averea debitoarei să constea în luarea în consideraţie a raportului de evaluare întocmit de E.F.G.P.S. pentru creditorul SC B.P. SA la data de 17 septembrie 2010, iar pentru evaluarea bunurilor mobile să fie desemnat evaluator N.I. cu un onorariu de 1.500 lei.
Conform procesului-verbal al adunării din 17 februarie 2011 creditorul majoritar SC B.P. SA, care deţine o creanţă în valoare de 75,04% din valoarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, a fost singurul creditor care a transmis votul său în scris. Conform voinţei creditorului majoritar, evaluarea bunurilor imobile s-a aprobat a fi cea efectuată în septembrie 2010 de către E.F.G.P.S., raport depus la dosar, fiind prorogată discutarea evaluării bunurilor mobile efectuată de expert A.N.E.V.A.R. N.I. Conform
raportului impus de creditorul majoritar, în estimarea valorii bunurilor imobile, s-a aplicat abordarea prin cost şi abordarea prin venit.
Prin sentinţa comercială nr. 320 din 10 martie 2011 a Tribunalului Vrancea nu s-a avizat de legalitate hotărârea adunării creditorilor din 17 februarie 2011, ci s-a dat dispoziţie lichidatorului să procedeze la evaluarea bunurilor imobile inventariate din averea debitorului prin intermediul unui evaluator membru A.N.E.V.A.R., acesta urmând să depună la dosar rapoarte de evaluare, însoţite de planşe foto, de listă sarcini acolo unde este cazul.
In motivarea hotărârii s-a reţinut că nu rezultă din raportul de evaluare dacă acest evaluator este membru al A.N.E.V.A.R. şi nici dacă evaluarea s-a efectuat în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare, condiţii impuse de art. 116 alin. (3) din Legea insolvenţei.
Verificând pe site-ul oficial al Asociaţiei evaluatorilor, judecătorul-sindic a constatat că acest evaluator nu este nici membru şi nici acreditat de această asociaţie. Sub acest aspect, judecătorul-sindic reţine că potrivit dispoziţiilor art. 116 din Legea nr. 85/2006, doar utilizarea unui evaluator propriu al lichidatorului este supusă aprobării comitetului creditorilor, legea impunând regula generală a angajării în numele debitoarei a unui evaluator. Potrivit dispoziţiilor art. 116 alin. (3) din lege, evaluatorul trebuie să fie membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, iar evaluarea trebuie efectuată în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare. Cum hotărârea adunării creditorilor din 17 februarie 2011 a încălcat flagrant dispoziţiile imperative ale legii enunţate mai sus, judecătorul-sindic, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, urmează să nu avizeze această hotărâre, fiind nelegală.
în ceea ce priveşte neexprimarea opiniei cu privire la evaluarea bunurilor mobile, judecătorul-sindic reţine că faţă de dispoziţiile art. 116 coroborate cu cele ale art. 13 şi urm. din lege, nu prezintă relevanţă decât faptul că acest raport a fost adus la cunoştinţa creditorilor, aceştia putând formula
obiecţiuni în termen legal în cadrul dosarului de insolvenţă. In consecinţă, se va da dispoziţie lichidatorului judiciar să procedeze la evaluarea bunurilor imobile inventariate în averea societăţii debitoare prin intermediul unui evaluator A.N.E.V.A.R., iar după întocmirea acestui raport să îl aducă la cunoştinţa comitetului creditorilor în condiţiile art. 17 lit. c) din lege, să aducă la cunoştinţa acestora costurile cu procedura de la data deschiderii procedurii la zi, iar apoi adunării creditorilor şi să supună la vot în adunarea creditorilor condiţiile de a pazei bunurilor mobile şi imobile, modalităţile de valorificare a acestora.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea E.F.G.P.S., care a susţinut, după cum rezultă din certificatul nr. FI0/0414 emis la 11 decembrie 2010, că este membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România.
Verificând legalitatea sentinţei comerciale a Tribunalului Vrancea, instanţa de control judiciar a reţinut că recursul este nefondat pentru urmă-
toarele considerente: In ceea ce priveşte susţinerile recurentei, precum că evaluatorul desemnat în cauză pentru bunurile imobile, E.F.G.P.S., este membru A.N.E.V.A.R., precum şi actele noi depuse la dosar, s-a reţinut că în mod corect judecătorul-sindic nu a avizat de legalitate hotărârea adunării creditorilor din 17 februarie 2011 şi a dat dispoziţie lichidatorului judiciar să procedeze la o nouă evaluare a bunurilor imobile. La data de 17 februarie 2010 recurenta-creditoare a propus ca la evaluarea bunurilor imobile aparţinând patrimoniului SC M. SRL să se ia în considerare rapoartele de evaluare întocmite de E.F.G.P.S. la data de 17 septembrie 2010, propunere adoptată de adunarea generală a creditorilor. Conform certificatului depus, evaluatorul a dobândit calitatea de membru A.N.E.V.A.R. la data de 11
decembrie 2010, ulterior întocmirii rapoartelor de evaluare. In cauză nu au relevanţă celelalte dovezi privind calitatea de membru A.N.E.V.A.R. a domnului N.A., acesta nefiind cel care a semnat raportul de evaluare.