C. civ., art. 1201
Potrivit art. 1201 C. civ., „este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată arc acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”. Din acest text rezultă că. pentru a exista autoritate de lucru judecat, este necesară existenţa unei triple identităţi între cele două cauze, dintre carc prima a fost deja soluţionată (în cazul arbitrajului – printr-o hotărâre definitivă).
Or. în cauză, deşi există identitate de părţi (în ambele cauze figurând aceeaşi reclamantă şi aeeeaşi pârâtă) şi de obiect (în ambele cauze reclamanta solicitând evacuarea pârâtei din acelaşi spaţiu), nu există identitate de cauză.
într-adevăr, prin cauză, în materia autorităţii de lucru judecat, trebuie să se înţeleagă „faptul juridic sau material carc constituie temeiul direct şi imediat al dreptului subiectiv ce urmează a fi valorificat; ca nu trebuie confundată cu obiectul sau cu mijloacele de susţinere, dar nici cu scopul urmărit în proces. Există atâtea acţiuni, chiar cu privire la acelaşi obiect, câte cauze de obligaţii sunt, iar dacă cerinţa identităţii de cauză nu se verifică, efectul negativ al lucrului judecat nu se va produce, fiindcă numai obiectul şi. eventual, părţile sunt aceleaşi”.
Or. în mod evident, identitatea de cauză nu există între cele două cereri: în cea dintâi, drept cauză a cererii de evacuare a fost invocată expirarea termenului contractual al închirierii şi refuzul reclamantei de a mai consimţi la prelungirea acestuia, din cauza dificultăţii cu carc s-au derulat relaţiile contractuale dintre părţi şi divergenţelor majore existente între acestea (sentinţa arbitrală nr. 149 din 27 iunie 2007).
în acest dosar, cauza cererii de evacuare o constituie rezilierea unilaterală a contractului de închiriere, potrivit pactului comisoriu de gradul III conţinut de art. 19.2 din contract, reziliere întemeiată pe nerespectarea de către pârâtă a art. 5.1 din contract: acesta prevedea obligaţia pârâtei de a comercializa în spaţiul închiriat produse de piele, în timp ce pârâta comercializa jucării.
Cu alte cuvinte, în dosarul soluţionat prin sentinţa arbitrală nr. 149 din 27 iunie 2007, tribunalul arbitral a trebuit să verifice dacă, într-adevăr, contractul a expirat şi nu a fost prelungit, pe când, în dosarul de faţă, tribunalul trebuie să examineze dacă acel contract -constatat a 11 în fiinţă prin sentinţa menţionată – a fost respectat de cătrc pârâtă şi dacă
reclamanta a fost îndreptăţită să invoce rezilierea, respectiv dacă aceasta şi-a produs efectele.
Faţă de lipsa de identitate a cauzei, condiţiile art. 1201 C. civ. nu sunt întrunite, situaţie în care excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă ca neîntemeiată.
Sentinţa arbitrală nr. 269 din 10 decembrie 2007
