Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Chemare în judecată (acţiuni, cereri)


ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA COMERCIALĂ

SENTINŢA Nr. 194

Şedinţa publică de la 17 Februarie 2010

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC Mădălina Lungănoiu

Grefier Constanţa Ghiţu

Pe rol fiind pronunţarea asupra excepţiei invocate de chematul în garanţie A.T.A. SA BUCUREŞTI privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei creditoare SC P.E..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns pârâta A.T.A. SA BUCUREŞTI prin N.C.şi avocat D.I.pentru pârâta S.SPRL , lipsă fiind reprezentanţii reclamanţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, s-a constatat că nu mai sunt cereri de formulat şi probe de administrat în ceea ce priveşte excepţia invocată, după care s-a acordat cuvântul asupra excepţiei.

Consilier juridic N.C.pentru pârâta A.T.A. SA BUCUREŞTI a solicitat admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii faţă de reclamanta SC P.E..

Avocat D.I.pentru pârâta S.SPRL TG.JIU a solicitat admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii faţă de această reclamantă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, având în vedere că a fost admisă proba cu expertiza contabilă, judecătorul sindic a procedat la numirea unui expert care are şi calitatea de practician în , dintr-o listă de astfel de experţi cuprinzând 26 de poziţii, alegându-se în mod aleatoriu numărul 10, care corespunde poziţiei ocupate de expert E.C..

A fost stabilit un onorariu provizoriu de 2000 lei în sarcina reclamantei SC T.T. SRL CONSTANŢA şi s-a luat act de depunerea de obiective pentru această expertiză de către părţi.

După strigarea cauzei s-au prezentat reprezentanţii SC P.E.SRL CONSTANŢA şi SC T.T. SRL CONSTANŢA care au arătat că nu au putut ajunge la timp datorită condiţiilor meteo din Constanţa, depunând la dosar concluzii scrise în ceea ce priveşte excepţia invocată, precum şi obiective pentru expertiză, din partea SC P.E.SRL Constanţa.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra excepţiei de faţă;

Prin cererea adresată la data de 09.12.2009, pârâta A.T.A. SA BUCUREŞTI prin consilier juridic N.C.a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC P.E.SRL CONSTANŢA .

În motivarea cererii a arătat faptul că SC P.E.SRL CONSTANŢA a încheiat la data de 03.09.2007 contractul de cesiune de drepturi litigioase cu SC T.T. SRL CONSTANŢA prin care a vândut acesteia din urmă drepturile litigioase generate de dosarul 641/F/2004.

Ca urmare a efectelor generate de contract, singurul titular al drepturilor litigioase a rămas SC T.T. SRL CONSTANŢA, care a înţeles să dobândească astfel calitate procesuală în dosar prin formularea cererii de intervenţie în interes propriu.

S-a mai arătat faptul că prin încheierea nr.538/15.04.2009 judecătorul sindic a admis în principiu cerere de intervenţie în interes propriu, întemeiată exclusiv pe contractul de cesiune a drepturilor litigioase.

SC P.E.SRL CONSTANŢA a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei , arătând că în urma vânzării drepturilor litigioase împotriva lichidatorului SC S.SRL, cesionara SC T.T. SRL a formulat cerere de intervenţie principală în interes propriu iar SC P.E.SRL CONSTANŢA a introdus o cerere modificatoare-cerere de chemare în judecată a altor persoane, întemeiată pe dispoziţiile art.57-58 c.pr.civ. raportat 132 c.pr.civ.

S-a arătat totodată faptul că cesiunea drepturilor litigioase a avut loc numai în ceea ce priveşte drepturile împotriva lichidatorului SC S.SRL şi nu au fost cesionate şi drepturile împotriva administratorului judiciar SC S.SRL.

Judecătorul sindic, analizând excepţia invocată, apreciază că aceasta este întemeiată,urmând să o admită, pentru următoarele considerente.

În primul rând trebuie menţionat faptul că S.SPRL TG.JIU este societatea profesională care a preluat portofoliul de la SC S.SRL TG.JIU.

Pe de altă parte, se reţine că acţiunea a fost înregistrată la data de 31.08.2007, iar la data de 03.09.2007 reclamanta SC P.E.SRL CONSTANŢA a încheiat cu SC T.T. SRL CONSTANŢA un contract de cesiune drepturi litigioase depus la fila 196 a dosarului 165/95/2004, prin care, SC P.E.SRL CONSTANŢA în calitate de cedent a transferat cesionarului SC T.T. SRL CONSTANŢA drepturile litigioase ce formează obiectul dosarului 641/F/2004 ( devenit ca urmare a înregistrării în aplicaţia ECRIS 165/95/2004) şi a tuturor celorlalte drepturi pe care cedentul le-ar putea avea împotriva SC U. SA ROVINARI (societatea debitoare aflată în faliment), împotriva lichidatorului acestei societăţi, SC S.SRL sau a persoanelor fizice sau juridice care au acţionat în calitate de prepuşi ai SC S.SRL.

Urmare a acestui contract de cesiune a drepturilor litigioase, cesionara SC T.T. SRL CONSTANŢA a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, care a fost admisă în principiu de judecătorul sindic, iar SC P.E.SRL a introdus o cerere modificatoare – cerere de chemare în judecată a altor persoane, conform art.57-58 C.Pr.Civ. raportat la art.132 C.Pr.Civ., respectiv a cesionarei SC T.T. SRL CONSTANŢA.

În aceste condiţii, , conform art.58 din C.Pr.Civilă, , cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă.

Ori, calitatea de intervenient în interes propriu nu este altceva decât o varietate a calităţii de reclamant.

Chemarea în judecată a altor persoane poate fi exercitată cu respectarea tuturor condiţiilor generale necesare pentru participarea terţelor persoane la activitatea judiciară,dar legea impune şi o condiţie particulară, aceea ca terţul introdus în proces să poată pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

Prin urmare, instanţa concluzionează faptul că atâta timp cât reclamanta a formulat această cerere de chemare în judecată a altor persoane (cesionara SC T.T. SRL CONSTANŢA), a înţeles că aceasta va putea pretinde aceleaşi drepturi ca însăşi reclamanta, drepturi pe care le-a exprimat la momentul introducerii acţiunii.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a administratorului/lichidatorului judiciar, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă profesională, până la concurenţa sumei de 4.297.794 lei, iar în cererea de precizare a acţiunii( fila 6), a arătat că înţelege angajarea răspunderii şi faţă de S.SPRL TG.JIU , care a preluat portofoliul insolvenţei de la SC S.SRL , alături de care, pentru perioade de timp diferite ale procedurii de reorganizare şi faliment a debitoarei urmează a răspunde în vederea acoperirii prejudiciului de 4.297.794 lei.

De aici se deduce faptul că reclamanta a avut în vedere, atunci când a cesionat toate drepturile litigioase din dosar cesionarei SC T.T. SRL CONSTANŢA atât calitatea de administrator judiciar cât şi pe cea de lichidator judiciar a SC S.SRL (devenită ulterior S.SPRL) .

Practic suma pretinsă de la pârâte este aceeaşi, atât în cererea introductivă, cât şi în cererea care o precizează, ceea ce înseamnă că reclamanta a avut în vedere întregul prejudiciu , raportat la întreaga perioadă de când debitoarea se află în procedura, de reorganizare cât şi de faliment.

Cesiunea tuturor drepturilor litigioase care formează obiectul dosarului 641/F/2004, astfel cum părţile se exprimă în contract ,către cesionara SC T.T. SRL CONSTANŢA este interpretată ca atare şi nu în sensul că reclamanta SC P.E.SRL CONSTANŢA şi-ar mai fi păstrat dreptul de a pretinde despăgubiri de la pârâte pentru perioada cât acestea au exercitat atribuţiile specifice de administrator judiciar.

Ori, litigiul ce formează obiectul dosarului 641/F/2004 se referă la întreaga perioadă de desfăşurare a procedurii, atât de reorganizare, cât şi de insolvenţă.

Având în vedere acest aspect, se apreciază că prin cesiunea drepturilor litigioase reclamanta SC P.E.SRL CONSTANŢA nu mai are calitate procesuală activă în acest dosar, transmiţând-o practic către cesionara SC T.T. SRL CONSTANŢA, care de altfel a formulat cerere de intervenţie în interes propriu în proces.

În ceea ce priveşte probatoriul necesar a fi administrat în cauză, care a fost încuviinţat de judecătorul sindic, urmează a se dispune numirea unui expert contabil care are şi calitatea de practician în insolvenţă, dintr-o listă de astfel de experţi cuprinzând 26 de poziţii, alegându-se în mod aleatoriu numărul 10, care corespunde poziţiei ocupate de expert E.C..

Reprezentanţii prezenţi în şedinţa publică nu s-au opus desemnării acestui expert.

A fost stabilit un onorariu provizoriu în cuantum de 2000 lei.

S-a luat act de obiectivele propuse de toate părţile în dosar în vederea efectuării expertizei , judecătorul sindic încuviinţând ca expertul să răspundă la următoarele obiective.

1. Să se stabilească dacă contractele nr.602/2003 şi 605/2003 au fost înregistrate în contabilitatea SC UREX SA, în caz afirmativ, la ce dată şi dacă au fost înregistrate anterior în alte contabilităţi.

2. Să se stabilească graficul de plăţi rezultat din contractele nr. 602/2003 şi 605/2003, contul şi condiţiile de plată a avansurilor de sume de SC P.E.SRL Constanţa către SC U. SA Rovinari;

2. Să se stabilească graficul de plăţi rezultat din contractele nr. 602/2003 şi 605/2003, contul şi condiţiile de plată a avansurilor de sume de SC P.E.SRL Constanţa către SC U. SA Rovinari;

3. Să se stabilească sumele achitate de SC P.E.SRL în contul contractelor 602/2003 şi 605/2003, arătând documentele care fac dovada achitării acestor sume;

3. Să se stabilească sumele achitate de SC P.E.SRL în contul contractelor 602/2003 şi 605/2003, arătând documentele care fac dovada achitării acestor sume;

4.Care este momentul în care lichidatorul judiciar a achitat creanţa faţă de SC P.E.şi în ce fază a procedurii; dacă raportat la dispoziţiile legii insolvenţei, momentul achitării creanţei a fost decis în mod corect;

4.Care este momentul în care lichidatorul judiciar a achitat creanţa faţă de SC P.E.şi în ce fază a procedurii; dacă raportat la dispoziţiile legii insolvenţei, momentul achitării creanţei a fost decis în mod corect;

5. Prezentarea istoricului relaţiei comerciale între SC P.E.SRL SC S. SRL Braşov şi SC U. SA ROVINARI, documentele financiar contabile încheiate între părţi pe parcursul derulării contractelor 602/2003 şi 605/2003;

6. Ce reprezintă factura fiscală nr. 3882601/31.12.2005 şi care sunt consecinţele eliberării sale asupra patrimoniului SC U. SA şi SC P.E.

6. Ce reprezintă factura fiscală nr. 3882601/31.12.2005 şi care sunt consecinţele eliberării sale asupra patrimoniului SC U. SA şi SC P.E.

7.Care au fost documentele justificative ale înscrierii SC P.E.ca debitor al SC U. SA la data de 31.12.2005 cu suma de 1.742.328,43 lei?

7.Care au fost documentele justificative ale înscrierii SC P.E.ca debitor al SC U. SA la data de 31.12.2005 cu suma de 1.742.328,43 lei?

8.Să se stabilească dacă există un prejudiciu suferit de către SC P.E.SRL, cauzat în mod direct de către administratorul/ lichidatorul judiciar prin acţiunile întreprinse de către acesta în cursul întregii proceduri desfăşurate faţă de debitoarea SC U. SA Rovinari.

Vor fi respinse restul obiectivelor propuse, întrucât se apreciază că fie au un caracter prea general,ori se solicită expertului explicarea derulării procedurii şi istoricul deciziilor care au fost luate pe parcurs, aspect care poate fi realizat şi de către judecătorul cauzei, pe baza documentelor existente la dosarul de faliment.

De asemenea, vor fi respinse ca fiind fără relevanţă pentru cauză obiectivele nr.1,2,3 propuse de SC T.T., precum şi 5,7 şi 8, ca nefiind concludente şi utile în cauză;

Se va respinge ca nerelevant şi obiectivul nr.4 propus de SC T.T. SRL, ca fiind irelevant, datele solicitate aflându-se la dosarul de faliment, precum şi obiectivele 9 , 10,15,16, ca fiind fără legătură cu obiectul cauzei;

Se va respinge şi obiectivul nr. 17 propus de SC T.T., deoarece rapoartele în cauză au făcut obiectul şedinţelor adunării creditorilor, au fost supuse analizei judecătorului sindic şi în căile de atac, existând posibilitatea reclamantei de a le contesta până în prezent, iar ”analizarea” şi „expertizarea” acestora depăşeşte cadrul procesual de faţă;

Se va acorda termen de fond la data de 14.04.2010 pentru notificarea expertului şi achitarea onorariului de expert de către reclamanta SC T.T. SRL Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia invocată de chematul în garanţie A.T.A. SA BUCUREŞTI privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei creditoare SC P.E.şi respinge în acest temei acţiunea acestei reclamante.

Numeşte expert contabil practician în insolvenţă E.C., cu un onorariu provizoriu de 2000 lei în sarcina SC T.T. SRL Constanţa.

Stabileşte următoarele obiective pentru expertiză:

1. Să se stabilească dacă contractele nr.602/2003 şi 605/2003 au fost înregistrate în contabilitatea SC U. SA, în caz afirmativ, la ce dată şi dacă au fost înregistrate anterior în alte contabilităţi.

5. Prezentarea istoricului relaţiei comerciale între SC P.E.SRL SC S. SRL Braşov şi SC U.SA R., documentele financiar contabile încheiate între părţi pe parcursul derulării contractelor 602/2003 şi 605/2003;

8.Să se stabilească dacă există un prejudiciu suferit de către SC P.E.SRL, cauzat în mod direct de către administratorul/ lichidatorul judiciar prin acţiunile întreprinse de către acesta în cursul întregii proceduri desfăşurate faţă de debitoarea SC U.SA R..

Stabileşte termen de fond la data de 14.04.2010 pentru notificarea expertului şi achitarea onorariului de expert de către reclamanta SC T.T. SRL Constanţa

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică din 17 Februarie 2010 la Tribunalul Gorj

Judecător sindic,

Mădălina Lungănoiu

Grefier,

Constanţa Ghiţu

M.L./D.G./ 24 Februarie 2010

7 ex.