Competenţa Tribunalului arbitral de a soluţiona prezentul litigiu rezultă din clauza compromisorie inclusă în art. 8.1 din convenţie, carc prevede că „Oriec litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui. se va soluţiona prin arbitrajul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în conformitate cu legea română şi Regulile de procedură arbitrală ale acestei Curţi. Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie. Tribunalul arbitral va fi compus dintr-un arbitru unic numit prin acordul părţilor sau, în lipsii unui asemenea acord, de preşedintele Curţii de Arbitraj Comcrcial Internaţional potrivit Regulilor de procedură arbitrală în vigoare la data înregistrării acţiunii arbitrale”.
Tranzacţia încheiată între părţi pentru stingerea litigiului din dosarul Curţii de Arbitraj nr. 307/2006, de carc s-a luat act prin sentinţa arbitrală nr. 26 din 22 februarie 2007, cuprinde de asemenea o clauză de arbitraj la art. 5 din tranzacţie, precizându-se însă că „Tribunalul arbitral va fi compus din doi arbitri, câte unul desemnat de fiecare parte, şi un supraarbitru desemnat de aceştia”.
Faţă de prevederile sus-menţionate, nu se poate susţine că litigiul nu ar avea caracter patrimonial, deoarece se referă la un bilet la ordin emis în baza contractului încheiat între părţi pentru garantarea unor plăţi comerciale şi, evident, este un accesoriu la contractul încheiat între părţi prin carc s-a convenit şi clauza compromisorie. Faptul că în tranzacţie
nu se facc referire expresă la biletul la ordin nu este relevant, de vreme ce acesta a fost emis conform contractului tocmai pentru garantarea plăţilor ce au fost stinse pe calea tranzacţiei părţilor.
in consecinţă, excepţia de necompetenţă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Sentinţa arbitrală nr. 257 din 29 noiembrie 2007
