Potrivit art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor de judecată privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.
Conform art.29 alin.3 din Lg.47/1992 nu pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a .
Rezultă aşadar, că în situaţia în care este invocată excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii prevăzute într-o lege sau ordonanţă de care depinde soluţionarea cauzei , instanţa este obligată să sesizeze Curtea Constituţională, chiar şi în situaţia în care aceste texte de lege au mai făcut obiectul sesizării Curţii în alte cauze, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul respingerii lor.
Instanţa de fond nu poate aprecia ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale decât în situaţia în care obiectul excepţiei îl constituie dispoziţii din alte acte normative decât legi sau ordonanţe, în situaţia în care aceste dispoziţii criticate ca neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei cu care a fost învestită instanţa sau în situaţia în care Curtea Constituţională a admis o atare excepţie.
Instanţa de fond nu poate aprecia ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale decât în situaţia în care obiectul excepţiei îl constituie dispoziţii din alte acte normative decât legi sau ordonanţe, în situaţia în care aceste dispoziţii criticate ca neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei cu care a fost învestită instanţa sau în situaţia în care Curtea Constituţională a admis o atare excepţie.
(Trib. Dolj Secţia comercială – Dec. nr. 16/18.01.2010).
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 03.03.2009, reclamanta SC R.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC A SA şi Sucursala A Craiova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei ce reprezintă daune cu aplicarea indicelui de inflaţie de la data plăţii când trebuia să fie efectuată până la data plăţii efective, sumă ce reprezintă contravaloare plată indemnizaţie ca urmare a daunei produse în urma furtului de marfă dintr-un magazin ce aparţine societăţii, situat în cartier Craioviţa Nouă, daune ce trebuie să fie achitate conform contractului de încheiat cu pârâta.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 24.11.2006 i s-a spart prin efracţie magazinul situat în Craiova, cartier Craioviţa Nouă şi, conform inventarului, dauna produsă în urma furtului se ridica la acea dată la suma de 18.000 RON.
Reclamanta a mai arătat că a sesizat organele de poliţie şi Sucursala Craiova, deschizându-se un dosar de daună cu nr. INC 28/2006/25.11.2006.
A menţionat reclamanta că a primit nenumărate asigurări din partea pârâtei că i se va plăti indemnizaţia pentru riscuri, respectiv furtul prevăzut în contractul de asigurare şi că a achitat la zi primele de asigurare, în conformitate cu dispoziţiile art. 2, art. 4, art. 5 şi art. 5.2, art. 5.3 şi art. 10 din contract.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În susţinerea cererii a fost depusă, în copie, poliţa de asigurare nr. 988410.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în raport cu termenul special de 2 ani în materie de asigurări prevăzut de art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958. A arătat că obligaţia de plată a asigurătorului este una care izvorăşte din contractul de asigurare şi singura condiţie pentru naşterea acestei obligaţii, dacă asiguratul a plătit ratele, este producerea evenimentului asigurat. În speţa de faţă, riscul asigurat s-a produs la data de 24.11.2006, iar acţiunea a fost introdusă de către reclamantă la data de 03.03.2009.
La data de 05.05.2009, pârâta a formulat precizări la întâmpinare prin care a învederat că, pe lângă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în raport de termenul special de 2 ani în materie de asigurări prevăzut de art. 3 alin. 2 din Decretul nr. Decretul nr. 167/1958, invocă şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii raportat la art. 720 ind. 1 C.proc.civ.
În şedinţa publică din 15.05.2009, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958.
La termenul din 26.06.2009 instanţa a acordat cuvântul părţilor asupra excepţiei lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 720 ind. 1 C.p.c.
La acelaşi termen reclamanta, prin apărător, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 720 ind. 1 C.proc.civ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 720 ind. 1 C.p.c., reclamanta a arătat că textul de lege instituie o procedură administrativă şi trebuie interpretat conform art. 21 alin. 4 din Constituţie.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958, reclamanta apreciază că acest act normativ este în contradicţie cu art. 16 din Constituţie şi că reprezintă o restrângere a exerciţiului unor drepturi care astfel vine în contradicţie cu art. 53 din Constituţie.
Pârâta şi-a exprimat punctul de vedere asupra excepţiilor invocate de reclamantă, în sensul respingerii sesizării Curţii Constituţionale cu privire la acestea.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 octombrie 2009 instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor de judecată privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare de care depinde soluţionarea cauzei.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958 şi dispoziţiile art. 720 ind. 1 C.proc.civ.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a susţinut că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 16 şi 53 din Constituţie.
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a constatat că dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă reglementează în mod expres şi neechivoc faptul că „în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripţie este de 2 ani.”
Prescripţia extinctivă reprezintă un mijloc de stingere a dreptului la acţiune în sens material, prin neexercitarea dreptului la acţiune de către titularul acestuia în termenul prevăzut de lege şi constituie o sancţiune juridică pentru neglijenţa creditorului. Legiuitorul a prevăzut în mod limitativ cazurile de întrerupere şi suspendare a prescripţiei.
A apreciat instanţa de fond că invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate a prevederilor Decretului-Lege nr. 167/1958 nu se justifică atât timp cât instituţia prescripţiei fiinţează de peste 50 de ani.
Că, aceste dispoziţii legale criticate nu îngrădesc dreptul părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor, aşa cum s-a pronunţat în mod constant Curtea Constituţională.
Faţă de aceste considerente apreciind că nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei pentru sesizarea Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 3 alin. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958 şi art. 720 ind. 1 C.proc.civ.
Împotriva aceste încheieri a formulat recurs reclamanta arătând că în mod nelegal instanţa de fond s-a pronunţat asupra acestor excepţii , depăşindu-şi competenţele de judecată, întrucât numai Curtea Constituţională putea să soluţioneze cererea privind excepţia de neconstituţionalitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul apreciază că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Recurenta- reclamantă a invocat în faţa instanţei de fond excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958 şi art. 720 ind. 1 C.proc.civ., iar instanţa de fond a apreciat ca inadmisibilă cererea de sesizarea Curţii Constituţionale întrucât Decretul –Lege nr.167/1958 fiinţează de peste 50 de ani iar Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea acestor acte normative şi nu au apărut împrejurări noi care să ducă la schimbarea jurisprudenţei sale.
Este de observat că potrivit art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor de judecată privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.
Potrivit art.29 alin.3 din Lg.47/1992 nu pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Rezultă aşadar, că în situaţia în care este invocată excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii prevăzute într-o lege sau ordonanţă de care depinde soluţionarea cauzei , instanţa este obligată să sesizeze Curtea Constituţională, chiar şi în situaţia în care aceste texte de lege au mai făcut obiectul sesizării Curţii în alte cauze, iar Curtea constituţională s-a pronunţat în sensul respingerii lor.
Ca atare, în mod nelegal instanţa a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentă, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 şi 3 C. proc. civ. va fi admis recursul, va fi casată încheierea din data de 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Craiova şi va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă în vederea sesizării Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin.2 din Dec. Lege nr.167/1958 şi a disp. art.720 ind. 1 C. proc. civ.
