Excepţie de neconstituţionalitate. Noţiunea de „legătură cu soluţionarea cauzei”, în sensul articolului 29 alineat (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Constituţionalitate


Corect a reţinut instanţa de fond că dispoziţiile articolului 22 alineat 2 şi art. 25 din Legea privind procedura insolvenţei nu au legătură cu soluţionarea cererilor, cu excepţia cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar. Prin aceste cereri s-a solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din 15.05.2007 şi s-au contestat diferite rapoarte încheiate de lichidatorul judiciar ori valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 40/2007, fără ca temeiul acestor acţiuni să îl reprezinte prevederile legale a căror neconstituţionalitate s-a invocat.

Faptul că unele dintre aceste cereri privesc acte încheiate de lichidatorul judiciar nu este, în opinia Curţii, de natură a demonstra existenţa legăturii cu cauza a prevederilor legale criticate ca fiind neconstituţionale (art. 22 alin. 2 şi art. 25 din Legea nr. 85/2006). Modul în care lichidatorul judiciar şi-a îndeplinit atribuţiile nu poate fi supus analizei instanţei prin prisma prevederilor art. 25 din Legea insolvenţei, care enumără atribuţiile acestuia, sau ale art. 22 alin. 2, care se referă la procedura de înlocuire a lichidatorului judiciar, ci prin prisma dispoziţiilor relevante din sau din Codul civil, indicate expres chiar de reclamanta-recurentă.

(decizia nr. 353 din 30 iunie 2010)

Prin încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Iaşi – judecăto sindic la data de 09.06.2010, s-a acordat termen la 22.09.2010 pentru soluţionarea cererilor de la poziţiile 15,14,4,12 şi 13 şi pentru a se depune raportul de expertiză. S-a luat act de renunţarea la judecata cererii formulate de S.C. „VI” S.A. S-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 22 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, invocată de reclamanta S.C. „CL” S.R.L. şi s-a suspendat judecarea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. S-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamantă cu privire la următoarele acţiuni: 1) acţiune în anulare a hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din 15.01.2007; 2) – 3) acţiune în constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare – cumpărare a activelor debitoarei SC „S” SA – în faliment, încheiat sub nr. 40/18.01.2007, formulată de SC „CL” SRL; 6) contestaţie raport nr. 28/16.01.2007, formulată de SC „CL” SRL; 7) contestaţie raport nr. 30/31.07.2007, formulată de SC „CL” SRL; 8) contestaţie raport nr. 32/16.03.2007 (plan distribuire sume – 90% din cuantumul creanţelor), formulată de SC „CL” SRL; 9) contestaţie raport nr. 34/16.05.2007 (plan distribuire sume – 9% din cuantumul creanţelor rămase), formulată de SC „CL” SRL; 10) acţiune în anulare a Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din 12.03.2007 – formulată de SC „CL” SRL; 11) acţiune în anulare a Hotărârii Adunării Generale a creditorilor din 15.05.2007, formulată de SC „CL” SRL.

În motivarea soluţiei de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de S.C. „CL” S.R.L., instanţa de fond a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 pct. 2 şi art. 25 din Legea nr. 85/2006 nu are legătură cu celelalte acţiuni formulate în dosar, cu excepţia celei de înlocuire a lichidatorului judiciar, nefiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, aceea a legăturii cu obiectul supus judecăţii.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs S.C. „CL” S.R.L., prin reprezentantul său legal, precizând că a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 22 alin. 2 şi art. 25 din Legea nr. 85/20067 raportat la toate acţiunile ce fac obiectul dosarului de al „S” S.A., însă instanţa a admis excepţia doar cu privire la cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar, iar pentru celelalte cereri a respins-o ca inadmisibilă.

A susţinut recurenta că, deşi reprezentantul său a declarat recurs în şedinţa publică şi a solicitat trimiterea întregului dosar la instanţa de recurs, instanţa a dat cuvântul pe fondul cauzei, apoi a amânat pronunţarea, aşteptând soluţia din recurs. Recurenta a arătat că, în opinia sa, art. 22 lit. 2 din Legea nr. 85/2006 încalcă prevederile articolelor 16, 21 şi 45 din Constituţie, deoarece exclude posibilitatea unui creditor ce nu face parte din comitetul creditorilor să solicite înlocuirea lichidatorului-judiciar. A mai învederat recurenta că prevederile art. 25 din Legea nr. 85/2006 sunt indisolubil legate de posibilitatea de înlocuire a lichidatorului şi sunt neconstituţionale, prin prisma atribuţiilor excesive ale lichidatorului şi a faptului că nu există un control real al activităţilor desfăşurate de lichidator, în cazul în care debitorul are sediul în altă localitate decât judecătorul-sindic, ca în prezenta cauză.

Recurenta a pretins că instanţa de fond a reţinut cu rea-credinţă că excepţia nu ar avea legătură cu întreaga cauză, ci doar cu cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar. Cel de-al doilea articol are legătură directă cu toate celelalte cereri, ce alcătuiesc obiectul cauzei 5517/99/2007, aşa cum se regăsesc acestea pe avizierul afişat la uşa instanţei, depus în copie la dosar, întrucât sunt cereri care privesc acte întocmite de lichidator, în virtutea atribuţiilor revăzute de art. 25 din Legea insolvenţei. În aceste condiţii, în mod greşit instanţa a dat cuvântul pe fondul cauzei, deşi reprezentantul recurentei a reziliat contractul de asistenţă juridică şi nu a susţinut nimeni punctul de vedere al S.C. „CL” S.R.L.

În opinia recurentei, instanţa a apreciat greşit că nu trebuie să înainteze întreg dosarul instanţei de recurs şi – apoi – Curţii Constituţionale, având în vedere solicitarea făcută de recurentă în şedinţa în care a declarat recurs, şi a dat dovadă de parţialitate, exprimându-se: „vom vedea”. Recurenta a învederat, totodată, că instanţa de fond nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 8 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, referitoare la pronunţarea unei alte decizii, ci a invocat doar inexistenţa legăturii cu cauza a excepţiei. Întrucât a apreciat că excepţia a fost invocată în legătură cu cererile aflate pe rol, iar Curtea Constituţională nu s-a pronunţat anterior în sensul respingerii ei, recurenta a solicitat admiterea recursului şi implicit a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate şi trimiterea întregului dosar la Curtea Constituţională. Alăturat motivelor de recurs, recurenta a depus la dosar lista cauzelor din data de 09.06.2010, privind pe debitorul S.C. „S” S.A.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Reprezentantul lichidatorului judiciar FC SPRL a invocat excepţia nulităţii recursului, motivat de depunerea motivelor de recurs peste termenul prevăzut de lege.

În şedinţa publică din 28.06.2010, instanţa a respins excepţia – ca nefondată – constatând că încheierea recurată nu a fost comunicată recurentei şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 303 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cu care termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socoteşte de la comunicarea hotărârii.

Examinând motivele de recurs formulate, actele şi lucrările dosarului precum şi prevederile legale aplicabile în materie, instanţa a constatat recursul nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia. Raportat la obiectul şi temeiul juridic al cererilor ce constituie dosarul a cărui suspendare (în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate) s-a solicitat, curtea a constatat că în mod corect a reţinut instanţa de fond că dispoziţiile art. 22 alin. 2 şi cele cuprinse în art. 25 din Legea insolvenţei nu au legătură cu cererile deduse judecăţii, cu excepţia cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar.

Astfel, a reţinut curtea de apel că prin aceste cereri, aflate în copie la dosarul de recurs, s-a solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din 15.05.2007 şi s-au contestat diferite rapoarte încheiate de lichidatorul judiciar ori valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 40/2007, fără ca temeiul acestor acţiuni să îl reprezinte prevederile legale a căror neconstituţionalitate s-a invocat.

Faptul că unele dintre aceste cereri privesc acte încheiate de lichidatorul judiciar (rapoartele nr. 28, 30 şi 32 sau contractul de vânzare-cumpărare nr. 40/2007) nu este, în opinia curţii, de natură a demonstra existenţa legăturii cu cauza a prevederilor legale indicate ca fiind neconstituţionale (art. 22 alin. 2 şi art. 25 din Legea nr. 85/2006). Modul în care lichidatorul judiciar şi-a îndeplinit atribuţiile nu poate fi supus analizei instanţei, prin prisma prevederilor art. 25 din Legea insolvenţei, care enumără atribuţiile acestuia, sau ale art. 22 alin. 2, care se referă la procedura de înlocuire a lichidatorului judiciar, ci din perspectiva dispoziţiilor relevante din Legea nr. 85/2006 sau din Codul civil, indicate expres chiar de reclamanta-recurentă.

Mai mult, restul cererilor a căror suspendare s-a solicitat nu privesc acte întocmite de lichidatorul judiciar, ci Hotărârea Adunării Generale a Creditorilor din 15.01.2007, contestată de reclamantă pe alte temeiuri decât cele indicate ca fiind neconstituţionale, respectiv pentru încălcarea art. 17, art. 15 alin. 1 şi 2 şi art. 122 din Legea insolvenţei, respectiv pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 11 lit. m şi art. 14 alin. 7 din aceeaşi lege.

Instanţa a considerat că nu poate primi susţinerea recurentei, potrivit cu care prevederile art. 25 din Legea nr. 85/2006 sunt indisolubil legate de cele ale art. 22 alin. 2 din acelaşi act normativ, având în vedere că fiecare dintre aceste prevederi are un alt obiect de reglementare. Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 85/2006 enumără atribuţiile lichidatorului judiciar, în timp ce prin prevederea cuprinsă în art. 22 alin. 2 se reglementează procedura de înlocuire a acestuia.

Pentru considerentele expuse mai sus şi având în vedere obiectul şi temeiul juridic al cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar curtea a constatat că măsura judecătorului-sindic – de a sesiza Curtea Constituţională doar cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Legea insolvenţei în cererea respectivă şi de a trimite instanţei de recurs doar înscrisurile ce privesc soluţia adoptată în excepţia de neconstituţionalitate şi nu întreg dosarul – este temeinică şi legală.

Raportat la soluţia pronunţată de judecătorul-sindic cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, ce viza suspendarea şi a celorlalte cereri, aceea de respingere ca inadmisibilă, solicitarea recurentei – de trimitere a întregului dosar instanţei de recurs şi Curţii Constituţionale – nu are nici un temei legal, a constatat curtea de apel.

Suspendarea judecăţii cauzei, prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, are loc doar pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum textul însuşi precizează. Or, în cauză nefiind admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate în celelalte cereri ce fac obiectul cauzei 5517/99/2007, instanţa de fond nu putea dispune nici suspendarea judecăţii şi nici trimiterea întregului dosar Curţii Constituţionale.

Mai mult, instanţa de fond nu putea suspenda întregul dosar având în vedere prevederile exprese şi derogatorii ale art. 8 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora judecătorul poate să nu dispună suspendarea cauzei, în situaţia în care dispoziţiile a căror neconstituţionalitate s-a invocat au făcut obiectul cel puţin al unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională. Contrar celor susţinute de recurentă, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 22 şi 25 din Legea nr. 85/2006, prin Decizia nr. 1067/20.11.2007, Decizia nr. 572/14.04.2009, Decizia nr. 1213/18.12.2007 şi Decizia nr. 592/20.05.2008.

În ce priveşte faptul că, după pronunţarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate şi declaraţia verbală a formulării recursului împotriva acestei soluţii, avocatul creditoarei-recurente a înţeles să rezilieze contractul de asistenţă juridică, iar instanţa a respins cererea creditoarei, de a-şi angaja un alt avocat, curtea a constatat că măsura respingerii cererii de amânare luată de instanţa de fond a fost justificată de contextul în care a fost formulată şi întemeiată pe prevederile art. 156 Cod procedură civilă, care impun motivarea temeinică a unei astfel de cereri.

Referitor la pretinsa parţialitate a instanţei, invocată de recurentă ca fiind dedusă din modul de exprimare al judecătorului-sindic („vom vedea”), curtea a reţinut aceasta trebuia dovedită în cauză, fiind vorba de o lipsă de imparţialitate subiectivă, în sensul jurisprudenţei C.E.D.O., ea neputând fi dedusă dintr-o asemenea expresie, chiar folosită în realitate.

Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, instanţa l-a respins şi – în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă – a menţinut încheierea recurată.

5