TRIBUNALUL VÂLCEA – SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 779/ 25 Septembrie 2008
Executare silită , art.373 alin.2 C.pr.civ şi art. 5803 C.pr.civ.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la nr.517/90/2005 (număr în format vechi 935/2005), reclamantul D.M. le-a chemat în judecată pe pârâtele SC Agroindcom SA şi Agenţia Domeniilor Statului Român, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata unei amenzi civile de 500.000 lei pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei cuprinse în sentinţa civilă nr.464/27.04.2004, respectiv să emită decizia motivată cu oferta de restituire prin echivalent, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că prin sentinţa civilă nr.464/27.04.2004, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.403/2004, pârâta SC Agroindcom SA, la care unic acţionar este Agenţia Domeniilor Statului Român, a fost obligată să emită decizia de restituire în echivalent pentru imobilele proprietatea sa, preluate abuziv de către stat şi apoi demolate.
Demersurile făcute, inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, au rămas fără niciun rezultat, pârâta nesocotind dispoziţiile hotărârii judecătoreşti.
Imobilul-construcţii şi terenul aferent au făcut obiectul unei tranzacţii ilegale între societatea pârâtă şi terţe persoane. Construcţiile au fost demolate,iar pe teren s-a edificat un complex locativ de către persoane private.
Ignorând dispoziţiile Legii nr.10/2001,care obligă la emiterea deciziei/dispoziţiei în termen de 60 de zile de la data primirii notificării, cât şi hotărârea instanţei de judecată, pârâta, cu rea-credinţă, nu a înţeles să emită nici până la această dată dispoziţia de restituire prin echivalent.
Pârâta Agenţia Domeniilor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, întrucât ea este un simplu acţionar şi nu s-a stabilit nicio obligaţie în sarcina sa prin sentinţa civilă nr.464/27.04.2004, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.403/2004.
Prin încheierea de şedinţă din data de 5 mai 2005, instanţa a dispus, potrivit art.42 din Legea nr.64/1995, suspendarea judecăţii, la cererea pârâtei SC Agroindcom SA.
La cererea reclamantului, formulată la data de 03 iulie 2008, cauza a fost repusă pe rol.
În şedinţa publică din data de 25 septembrie 2008, reprezentantul reclamantului a ridicat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea, solicitând declinarea competenţei la Judecătoria Rm. Vâlcea. De asemenea, la interpelarea instanţei, reprezentantul reclamantului a menţionat că nu sunt îndeplinite condiţiile art.36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, pentru a se dispune suspendarea judecăţii.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea de a soluţiona prezenta cerere, instanţa a apreciat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente.
Cererea reclamantului este întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art.5803 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora: „Dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.”
Având în vedere faptul că textul citat anterior face parte din Cartea a V-a a Codului de procedură civilă, intitulată „Despre executarea silită” ( Capitolul VI, Secţiunea a IV-a), că acesta reglementează executarea silită a obligaţiilor de a face şi de a nu face, precum şi că, în această a doua fază a procesului civil, toate atribuţiile specifice instanţelor judecătoreşti revin, în primă instanţă, instanţei de executare, s-a apreciat că prin sintagma „instanţa sesizată de creditor”, folosită de legiuitor, trebuie să se înţeleagă faptul că este vorba tocmai de această instanţă de executare.
Or, potrivit art.373 alin.2 C.pr.civ.: „Instanţa de este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”, respectiv Judecătoria Rm.Vâlcea.
Pentru motivele menţionate, instanţa , potrivit art.158 C.pr.civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Rm.Vâlcea.
