DECIZIA CIVILĂ Nr. 261/R/04 Mai 2009
Executare silită. Contestaţie la executare. Existenţa titlului executoriu. Prescripţia
dreptului de a cere executarea silită.
Prin Sentinţa civilă nr. 5781/14.10.2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare
în dosar nr. 6252/296/2008, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a
executorului judecătoresc invocată din oficiu de către instanţă şi a fost respinsă
contestaţia la formulată de contestatorul B împotriva intimatei SC T SRL.
În considerentele hotărârii, judecătoria a reţinut următoarele:
Instanţa a respins ca nepertinentă şi inutilă în cauză proba solicitată de
contestator privind interogatoriul intimatei, deoarece potrivit anterioarelor contestaţii
la executare s-a precizat tot de contestator faptul că debitoarea principală SC A SA
nu a plătit intimatei facturile emise în baza contractului de livrare produse petroliere
nr. 767/2001 aspect reflectat în cererea depusă la filele 48-49 din dosarul de
executare silita nr. 3../2004 al executorului judecătoresc V, precum şi pe apărările şi
afirmaţiile făcute la punctul 1 din cererea de chemare în judecată, aspect care denotă
în concret nepertinenţa probei pentru întrebările 1, 3, 4 şi 5 din proba cu interogatoriu
ce s-a solicitat de contestator. Pentru întrebarea 2 din interogatoriul propus de
contestator nepertinenţa şi inutilitatea probei rezidă din însăşi clauzele contractuale
ale titlului executoriu, respectiv contractul de garanţie imobiliară nr. 8308 din
05.10.2001.
În ce priveşte chemarea în judecată a executorului judecătoresc instanţa s-a
ridicat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, din cererea de chemare în
judecată nereieşind motivaţie sau interes juridic legitim pentru contestator în ce
priveşte judecarea în contradictoriu a contestatorului cu respectivul
judecătoresc. Faptul că judecătoresc este persoana care a emis actul
contestat în speţă de contestator nu legitimează sub nici o formă calitatea procesuală
pasivă a acestuia. Executorul judecătoresc realizează activitatea de executare silită
la cererea creditorului faţă de debitorul ce nu îşi execută de bunăvoie obligaţia şi în
conformitate cu prevederile art. 373? şi art. 373? C.proc.civ. şi nu cu scopul de a-şi
asigura un interes personal faţă de debitor. Aşadar în speţă executorul judecătoresc
Vaşvari Aurel nu are potrivit considerentelor expuse nici o calitate procesuală pasivă,
această calitate în contestaţia la executare de faţă o are doar intimata SC T SRL, în
acest sens fiind admisă şi excepţia invocată pe acest considerent din oficiu de către
instanţă.
Pe fondul cererii instanţă de fond a analizat mai întâi excepţia prescripţiei de a
cere executarea silită care a fost unită cu fondul cauzei în baza dispoziţiilor art. 137
alin. 2 C.proc.civ., şi faţă de această excepţie, s-a constatat că susţinerile
contestatorului nu sunt fondate, astfel termenul de 3 ani de prescripţie invocat nu a
fost dovedit de contestator că s-ar fi împlinit deoarece la dosar contestatorul nu a
depus în probaţiune contractul de livrare produse petroliere nr. 767/2001 pe baza
căruia susţine că se poate determina împreună cu facturile ce s-au emis de intimată
în baza lui termenul de la care începe a se calcula dreptul pentru intimată de a cere
executarea silită faţă de el. Însă la dosar, instanţa de fond a reţinut că la data de
04.09.2002 intimata a obţinut prin încheiere în cadrul dosarului nr. …/2002 investirea
cu formulă a contractului de garanţie imobiliară nr. 8308 din 05.10.2001
încheiat de părţi şi prin urmare chiar dacă prescripţia ar fi început în cursul lunii
decembrie a anului 2001, cum susţine contestatorul, la data de 04.09.2002 s-a
întrerupt cursul prescripţiei în conformitate cu prevederile art. 405? alin. 1 a doua
liniuţă C.proc.civ. De la data respectivă a admiterii cererii de investire cu formulă
executorie care a întrerupt termenul de prescripţie a făcut ca în speţă să curgă un
nou termen pentru dreptul de a cere executarea silită potrivit art. 405? alin. 2
C.proc.civ., astfel că cererea de executare silită adresată de intimată la data de
15.12.2004 către executorul judecătoresc a fost făcută de intimată înlăuntrul
termenului care dă dreptul de a cere executarea silită faţă de contestator. Ulterior
formulării cererii de a efectua executarea silită nu s-au constat de instanţă
intervenirea altor termene de prescripţie în condiţiile în care executorul judecătoresc
a îndeplinit acte de executare la intervale mai mici de termenul de 6 luni sau au fost
formulate începând cu anul 2005 de contestator alte contestaţii la executare,
respectiv dosarele nr. 2783/2005 şi nr. 579/2005 ale Judecătoriei Satu Mare, fiind, de
asemenea, cauze legale de întrerupere ale termenului de prescripţie în baza
dispoziţiilor art. 405? alin. 1 a prima liniuţă C.proc.civ., cu motivarea că aceste dosare
au fost atacate de contestator pentru sentinţele pronunţate în ele – cu recurs, potrivit
înscrisurilor de la filele 23-28 de la dosar. În atare condiţii, instanţa de fond a apreciat
că excepţia prescripţiei de a cere executarea silită invocată de contestator este
nefondată în baza argumentelor reţinute anterior şi în consecinţă a respins-o.
Referitor la apărările contestatorului de la punctul 2 al cererii de chemare în
judecată, prin care susţine că în mod greşit a reţinut executorul că mai are de achitat
în urma preluării imobilului în contul creanţei o diferenţă de 96.855, 52 de lei şi a
faptului că în baza beneficiului de discuţiune pe care îl invocă ar fi trebuit să se
efectueze mai întâi o valorificare de către intimată a creanţei de la debitorul principal
SC A SA, prima instanţă le-a considerat nefondate. În primul rând, potrivit clauzelor
contractuale din contractul de garanţie imobiliară nr. 8308 din 05.10.2001 el s-a
obligat nu doar la suma de 3 miliarde efectiv atunci când a adus ca garanţie la
contractul de livrare produse petroliere nr. 767/2001 ipoteca pentru imobilul său din
Halmeu înscris în CF nr. 2235 Halmeu cu nr. cadastral 220/1, ci a fost de acord în
plus şi pentru dobânzi şi comisioane aferente acestei sume, iar tot prin acest contract
contestatorul s-a obligat alături de debitorul principal SC A SA să se execute fără nici
o formalitate garanţia adusă de el prin ipoteca instituită asupra imobilului său pentru
nerespectarea clauzelor contractuale de către debitorul principal, aşa încât în baza
art. 1662 Cod civil, chiar dacă nu a renunţat expres la beneficiul de discuţiune,
intimată nu a încălcat nici o dispoziţie atunci când s-a adresat contestatorului pentru
executarea silită mai întâi şi nu debitorului principal SC A SA, întrucât contestatorul s-
a obligat alături de principalul debitor, iar obligaţia de plată către intimată potrivit art.
1662 ultima teză este una cu caracter solidar, atât pentru debitorul principal,
cât şi pentru contestator.
De asemenea, pentru sine contestatorul nu poate solicita aplicabilitatea
dispoziţiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, deoarece respectivele texte au
eficienţă numai pentru debitorul principal ca urmare a intervenirii faţă de acesta din
urmă a procedurilor de declarare a falimentului. Calcularea sumelor cu dobândă de
către executor în procedura de executare silită este legală şi posibilă în conformitate
cu prevederile art. 371? C.proc.civ. la care a făcut referire şi intimata şi cu menţiunea
că aşa cum s-a reţinut mai sus contestatorul nu s-a obligat prin titlul executoriu din
speţă doar la suma efectiv de 3 miliarde, ci şi la dobânzi şi comisioane pentru
aceasta.
În consecinţă instanţa de fond în baza art. 399 C.proc.civ., a textelor de lege şi
a considerentelor expuse anterior a admis ca fondată excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive a executorului judecătoresc invocată din oficiu de către instanţă şi
a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul B.
Împotriva sentinţei civile cu nr. de mai sus, contestatorul B a declarat recurs,
considerând-o netemeinică şi nelegala, fiind afectată de nulităţile prevăzute în art.
304 pct. 9 raportat şi la dispoziţiile art. 304 indice 1 C.proc.civ. pentru următoarele
motive:
1. Instanţa de fond a respins greşit excepţia prescripţiei dreptului de a cere
executarea silită fără să o cerceteze, deşi avea obligaţia să ridice chiar din oficiu
aceasta excepţie şi să dispună probatoriile necesare şi utile pentru soluţionarea ei.
A susţinut că de la data ultimei livrări de marfă neachitată şi până la data
depunerii cererii de executare silită la Biroul executorului judecătoresc au trecut mai
mult de trei ani, împlinindu-se termenul de prescripţie a executării silite.
Judecătorul fondului afirmă greşit că nu a dovedit împlinirea termenului de
prescripţie, pe de o parte, deşi este evident că între data contractului de ipotecă
şi data cererii de executare silită este un interval mai mare de trei ani, iar pe altă
parte, şi tot greşit, i s-a respins proba cu interogatoriul prin care – pe baza întrebărilor
privind derularea contractului principal de vânzare-cumpărare nr. 767/2001 – se putea
dovedi când au început livrările în executarea acestui contract, câte din aceste livrări
au fost plătite şi câte nu, când s-a sistat livrarea produselor petroliere de către
creditoare şi când s-au sistat plăţile de către debitorul principal, dacă există acte de
executare voluntară sau de altă natură ulterioare sistării derulării contractului
principal sau titlu executoriu împotriva debitorului principal.
De asemenea, pentru analiza şi interpretarea termenelor prescripţiei, instanţa
nu se putea pronunţa legal şi nu putea analiza contractul de garanţie imobiliară şi
executarea lui silită în lipsa contractului principal de vânzare-cumpărare pentru care
s-a garantat cu imobilul ipotecat şi executat. Acest lucru este ignorat de instanţa
fondului care interpretează greşit că trebuia să depună contractul de vânzare-
cumpărare nr. 767/2001 şi facturile aferente acestuia, deşi este evident ca recurentul
contestator, în calitate de terţ faţă de contractul principal, nu deţine acest contract,
anexele lui şi facturile emise, acestea fiind documente deţinute numai de intimată în
cauza.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, produsele petroliere se livrau în
transe cantitative (art. 2.1 şi art. 3), iar plăţile se efectuau la data livrării cu ordin de
plată sau cu file CEC scadente la 8 zile de la livrare (art. 5.1 şi anexa 1). Cum ultima
livrare s-a făcut în luna noiembrie 2001, cei 3 ani aferenţi termenului de prescripţie
extinctivă s-au împlinit la sfârşitul lunii noiembrie 2004, iar cererea de executare silită
a fost depusă la executor la 15.dec.2004, cu o luna mai târziu, după împlinirea
termenului de prescripţie.
Instanţa de fond avea obligaţia instituită în art. 129 alin. 5 raportat la art. 172
C.proc.civ., să solicite intimatei creditoare să depună la dosar contractul de livrare
produse petroliere nr. 767/2001 şi facturile aferente. Numai astfel avea probele
necesare pentru a aprecia dacă termenul de prescripţie era împlinit sau nu la data
depunerii cererii de executare din prezenta cauză – 15.12.2004.
Toate acestea erau şi necesare şi utile cauzei pentru verificarea şi stabilirea
momentului naşterii dreptului de creanţă şi a dreptului de executare a ei – asupra
debitorului principal – precum şi momentul atragerii răspunderii fidejusorului –
respectiv a recurentului – prin executarea contractului de ipotecă.
Respingând proba cu interogatoriu şi nesolicitând creditoarei să depună la
dosar contractul principal şi facturile neachitate, judecătorul fondului a încălcat
dispoziţiile art. 129 alin. 5 C.proc.civ. în baza cărora era obligat să administreze acele
probe necesare, utile şi concludente cauzei, pentru a pronunţa o soluţie legală şi
temeinică, în spiritul aflării adevărului.
Dacă ar fi verificat aceste aspecte şi ar fi administrat toate probele necesare şi
utile cauzei, judecătorul ar fi constatat cu certitudine, fără nici un dubiu, că
executarea silită a fost cerută după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani
prevăzut de art. 405 C.proc.civ.
Greşit a reţinut judecătorul fondului că în speţă s-a întrerupt cursul prescripţiei
prin admiterea cererii de investire cu formulă executorie, conform art. 405 indice 2
alin. 1 a doua liniuţă din C.proc.civ.
Motivarea este fundamental greşită şi contrară textului de lege, nulitate
prevăzută de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. prin interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Norma de procedură din art. 405*2 alin. 1 liniuţa a doua, invocată de judecător
în motivarea respingerii excepţiei, stipulează clar, fără echivoc că prescripţia
dreptului de a cere executarea silită se întrerupe pe data depunerii cererii de
executare, însoţite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de
executare necompetent şi nu la data depunerii/admiterii cererii de investire cu
formulă executorie, care nu este prevăzută de textul de procedură.
Nu are, deci, nici o relevanţă juridică în cauză – cu referire la prescripţie – data
de 04.09.2002 când s-a solicitat şi aprobat investirea cu formulă executorie a
contractului de garanţie imobiliară. Legiuitorul nu a legat curgerea termenului de
prescripţie de data obţinerii titlului executoriu, ci de data depunerii lui, însoţit de
cererea de executare, la executorul judecătoresc, competent sau nu în executare.
De asemenea, este greşită şi încadrarea făcută de judecătorul fondului a
împrejurărilor petrecute în timpul executării în norma din art. 405*1 alin. 1 prima
liniuţă din C.proc.civ. ca fiind motive de întrerupere a prescripţie, deoarece norma
invocată priveşte împrejurări de natură să ducă la suspendarea cursului prescripţiei şi
care sunt cu totul altele decât cele reţinute de judecător în motivarea soluţiei.
2. În mod greşit instanţa a respins proba cu interogatoriu ca fiind nepertinentă
şi inutilă cauzei.
Judecătorul se referă în motivarea respingerii cererii de probatorii doar la
primele 5 din cele 10 întrebări adresate creditoarei intimate, trecând sub tăcere restul
întrebărilor. Prin acest interogatoriu se încercă a se stabili termenii contractuali
relevanţi în soluţionarea excepţiei prescrierii dreptului de a cere executarea silită,
astfel că judecătorul nu a făcut doar o apreciere greşită asupra probei solicitate, dar a
încălcat şi principiul aflării adevărului în cauză, încălcând dispoziţiile art. 129 alin. 5
din Codul de procedură civilă.
Motivarea respingerii probei cu interogatoriu pe faptul ca s-a recunoscut prin
contestaţiile anterioare că debitoarea principală nu a plătit facturile este nerelevanta
şi greşită. Afirmaţiile generice cu privire la plăţile sau neplăţile făcute de debitorul
principal, în lipsa unor dovezi clare din contestaţiile anterioare, nu sunt de natură a
conduce automat la concluzia că executarea nu este prescrisă. Prescripţia este o
excepţie dirimantă ce poate fi invocată oricând, în orice stare a procesului, fie ca
apărare, fie prin acţiune directă. Judecătorul nu poate condiţiona momentul invocării
excepţiei, ci este obligat doar a verifica întrunirea condiţiilor legale pentru afirmarea şi
soluţionarea ei.
3. Instanţa de fond nu se pronunţă în nici un fel asupra capătului din
contestaţie privind inexistenţa titlului executoriu al creditoarei împotriva debitoarei
principale.
În contestaţia sa a arătat că executarea silită prezentă nu se putea face în
lipsa unui titlu executoriu valabil emis împotriva debitoarei principale (hotare
judecătorească, angajament de plată, alt titlu executoriu etc.) – pag. 3 la final şi
începutul pag. 4 din contestaţie. De asemenea, a mai arătat şi că acest titlu nu exista
în speţă, iar inexistenţa titlului împotriva debitorului principal duce la nulitatea
absolută a urmăririi silite împotriva recurentului.
4. Greşit interpretează şi aplică instanţa de fond dispoziţiile art. 1662 şi art.
1663 din Codul civil.
În contestaţia sa a invocat şi beneficiul de discuţiune, însă instanţa apreciază
că atât timp cât a acceptat şi s-a obligat alături de debitorul principal să se execute
fără nici o formalitate garanţia adusă de contestator, chiar dacă nu a renunţat expres
la beneficiul de discuţiune, obligaţia de plată către intimată, potrivit art. 1662 Cod civil
ultima teza, este una cu caracter solidar atât pentru debitorul principal cât şi pentru
contestator. Interpretarea şi aplicarea acestui text de lege este greşită, fără temei,
întrucât dispoziţiile din art. 1662 sunt interpretabile în mod unitar. Potrivit textului de
lege respectiv, fidejusorul nu este ţinut a plăti creditorului decât când nu s-a putut
îndestula din averea debitorului principal, afară de situaţia când el însuşi a renunţat
la acest beneficiu sau s-a obligat solidar cu datornicul. Ori, afirmă recurentul, el nu
s-a obligat solidar şi nici nu a renunţat la beneficiu, iar contractul său de garanţie nu
prevede un astfel de angajament solidar şi nici ca a renunţat la beneficiul discuţiunii,
de unde netemeinicia motivaţiei judecătorului de la fond.
5. În mod greşit a fost invocată şi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale
pasive a Biroului executorului judecătoresc V pe motivaţia lipsei de interes juridic
legitim, deoarece executorul judecătoresc realizează executarea silită nu cu scopul
de a-şi asigura un interes personal faţă de debitor.
De altfel, în practica instanţelor chemarea în cadrul contestaţie la executare şi
a executorului judecătoresc instrumentator de acte cu putere juridică, ca parte în
contestaţie, nu este calificată cu lipsa de calitate procesuală pasivă a acestuia.
(…)
Examinând recursul declarat din perspectiva motivelor invocate, Tribunalul
reţine următoarele:
1. În ceea ce priveşte excepţia autorităţii lucrului judecat, invocată de către
intimată, instanţa o apreciază ca fiind întemeiată. În dosar nr. 579/2005 al
Judecătoriei Satu Mare, instanţa a fost investită cu soluţionarea unei contestaţii la
executare promovată de acelaşi contestator, intimată fiind aceeaşi persoană,
împotriva executării silite din acelaşi dosar execuţional, invocându-se beneficiul de
discuţiune de către acelaşi contestator. Prin Sentinţa civilă nr. 837/08.03.05, rămasă
irevocabilă, respectiva contestaţie a fost respinsă, instanţa pronunţându-se irevocabil
şi asupra beneficiului de discuţiune. Prin urmare, fiind îndeplinită cerinţa triplei
identităţi de părţi, obiect şi cauză prevăzută de art. 1201 C. civ., există autoritate de
lucru judecat în ceea ce priveşte beneficiul de discuţiune.
2. Soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea
silită şi, implicit, de stingere a creanţei prin prescripţie, este corectă, Tribunalul
apreciază, însă, că motivarea adusă acestei soluţii de către prima instanţă este
necesar a fi reconsiderată.
În susţinerea acestei excepţii, recurentul invocă faptul că pentru fiecare livrare
de produse petroliere curge un termen de prescripţie distinct şi că inclusiv faţă de
ultima livrare ce a avut loc în luna noiembrie 2001 s-a împlinit termenul de prescripţie
câtă vreme cererea de executare silită a fost formulată la data de 15 decembrie
2004, deci la o lună de la împlinirea ultimului termen de prescripţie.
Faţă de această susţinere a recurentului, Tribunalul reţine că, într-adevăr,
facturile neachitate de către recurent au fost emise în perioada 07.11.01 – 11.12.01,
deci, raportându-ne strict la aceste date, s-ar putea reţine prescripţia. Cu toate
acestea, instanţa apreciază că în cauză nu a intervenit această sancţiune întrucât
cursul prescripţiei a fost întrerupt în condiţiile prevăzute de art. 405 ind. 2 C.proc.civ.
raportat la art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, texte
de lege care dau recunoaşterii dreptului a cărui acţiune se prescrie, efect întreruptiv
de prescripţie. Pentru a reţine aplicabilitatea acestor dispoziţii legale, Tribunalul
constată că, după emiterea facturilor şi înainte de împlinirea termenului de
prescripţie, la data de 27.11.01, debitorul principal a emis 6 bilete la ordin,
corespunzătoare sumelor datorate potrivit facturilor neachitate (filele 61-64 recurs).
Aceste bilete la ordin au fost prezentate spre plată Băncii Y – Sucursala Arad, fiind
refuzate la plată, pentru lipsă totală de disponibil, în perioada 07.02.02. – 20.02.02.
Emiterea biletelor la ordin reprezintă o recunoaştere tacită neîndoielnică a obligaţiei
de către debitorul principal, recunoaştere care produce efecte şi este opozabilă şi
faţă de debitorul garant, recurentul B. Din momentul emiterii biletului la ordin,
creditorul era îndreptăţit să aştepte şi să obţină executarea obligaţiei de către debitor.
Doar în momentul refuzului la plată pentru lipsă totală de disponibil, neefectuarea
unor acte întreruptive îi poate fi imputabilă. Ca atare, termenul de prescripţie a
început să curgă din nou la data refuzului la plată. Ori, faţă de acest moment care se
situează în luna februarie 2002, cererea de executare silită promovată la 15.12.04.,
este în termenul de 3 ani.
Tot din perspectiva acestei excepţii, Tribunalul mai reţine că debitoarea
principală este în lichidare judiciară, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Arad sub
nr.(…). În cadrul acestei proceduri, creanţa intimatei a fost înscrisă pe tabelul definitiv
al creanţelor emis la 29.04.04 şi publicat la 30.04.04. Înscrierea pe tabelul
creditorilor, înăuntrul termenului de prescripţie, necontestată, întrerupe prescripţia
faţă de toţi codebitorii solidari.
3. Susţinerea recurentului cu privire la inexistenţa titlului executoriu este
nefondată. Acesta a garantat cu imobilul ce a constituit obiectul vânzării la licitaţie,
prin contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 8308/05.10.01, executarea
obligaţiilor contractuale asumate de către S.C. A S.A. prin contractul de livrare de
produse petroliere nr. 767/2001. Contractul de garanţie imobiliară, fiind un înscris
autentic, în temeiul dispoziţiilor art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a
activităţii notariale, raportat la dispoziţiile art. 1171 C.civ. şi art. 372 C.proc.civ.,
constituie titlu executoriu. Acest titlu executoriu nu a fost desfiinţat ori contestat de
către recurent nici în prezenta cauză şi nici în celelalte cauze având ca obiect
contestaţie la executare. De asemenea, creanţa principală a fost verificată şi înscrisă
pe tabelul definitiv al creanţelor în cadrul procedurii falimentului debitorului principal.
În ceea ce priveşte tardivitatea formulării acestei cereri, instanţa apreciază că
inexistenţa titlului executor poate fi invocată pe tot parcursul executării silite, dat fiind
că de existenţa sau inexistenţa acestuia depinde însăşi executarea.
4. Recurentul mai critică întinderea creanţei ce se execută, invocând faptul că
suma pe care o datorează este mai mică, urmând ca din preţul de adjudecare să i se
restituie suma de 63.311 lei Ron.
Nici aceste critici nu pot fi reţinute deoarece, aşa după cum a reţinut şi prima
instanţă, potrivit clauzelor contractuale cuprinse în contractul de garanţie, acesta s-a
obligat nu numai la suma de 3.000.000.000 lei Rol, ci şi pentru dobânzi şi comisioane
aferente. De altfel, această valoare nu numai că nu a fost criticată în contestaţiile la
executare anterioare (dos. nr. 5../2005, 2…/2005 ale Judecătoriei Satu-Mare), dar în
chiar cererea de chemare în judecată formulată în acele dosare a afirmat că a
garantat această sumă. Actualizarea creanţei s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor
art. 371 ind. 2 alin. 3 C.proc.civ. şi a clauzelor contractuale. Mai trebuie reţinut că,
potrivit răspunsului dat la solicitarea instanţei de către Tribunalul Arad, din creanţa
înscrisă pe tabelul creditorilor nu a fost achitată până în prezent nici o sumă aşa cum
în mod eronat afirmă recurentul. De altfel, cu privire la actualizarea şi cuantumul
creanţei instanţa s-a mai pronunţat irevocabil prin sent. civ. nr. 8../2005 a
Judecătoriei Satu-Mare. În consecinţă, câtă vreme recurentul nu a făcut dovada că el
ori debitorul principal au achitat o parte din datorie, nici sub acest aspect criticile nu
sunt fondate.
5. Este corectă soluţia instanţei de fond şi sub aspectul admiterii excepţiei
calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc, considerentele reţinute fiind
pertinente.
Tribunalul mai menţionează că proba cu înscrisuri administrată în recurs la
solicitarea recurentului nu face decât să confirme soluţia dată de prima instanţă.
De asemenea, deşi contestaţia la executare vizează procesul verbal de
licitaţie imobiliară din 31.08.08, recurentul nu aduce nici o critică de nelegalitate a
acestuia în înţelesul dispoziţiilor art. 399 şi urm. C.proc.civ.
6
