Executare silită. Contestaţie la executare. Existenţa titlului executoriu. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită. Prescripţii


DECIZIA CIVILĂ Nr. 261/R/04 Mai 2009

Executare silită. Contestaţie la executare. Existenţa titlului executoriu. Prescripţia

dreptului de a cere executarea silită.

Prin Sentinţa civilă nr. 5781/14.10.2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare

în dosar nr. 6252/296/2008, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a

executorului judecătoresc invocată din oficiu de către instanţă şi a fost respinsă

contestaţia la formulată de contestatorul B împotriva intimatei SC T SRL.

În considerentele hotărârii, judecătoria a reţinut următoarele:

Instanţa a respins ca nepertinentă şi inutilă în cauză proba solicitată de

contestator privind interogatoriul intimatei, deoarece potrivit anterioarelor contestaţii

la executare s-a precizat tot de contestator faptul că debitoarea principală SC A SA

nu a plătit intimatei facturile emise în baza contractului de livrare produse petroliere

nr. 767/2001 aspect reflectat în cererea depusă la filele 48-49 din dosarul de

executare silita nr. 3../2004 al executorului judecătoresc V, precum şi pe apărările şi

afirmaţiile făcute la punctul 1 din cererea de chemare în judecată, aspect care denotă

în concret nepertinenţa probei pentru întrebările 1, 3, 4 şi 5 din proba cu interogatoriu

ce s-a solicitat de contestator. Pentru întrebarea 2 din interogatoriul propus de

contestator nepertinenţa şi inutilitatea probei rezidă din însăşi clauzele contractuale

ale titlului executoriu, respectiv contractul de garanţie imobiliară nr. 8308 din

05.10.2001.

În ce priveşte chemarea în judecată a executorului judecătoresc instanţa s-a

ridicat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, din cererea de chemare în

judecată nereieşind motivaţie sau interes juridic legitim pentru contestator în ce

priveşte judecarea în contradictoriu a contestatorului cu respectivul

judecătoresc. Faptul că judecătoresc este persoana care a emis actul

contestat în speţă de contestator nu legitimează sub nici o formă calitatea procesuală

pasivă a acestuia. Executorul judecătoresc realizează activitatea de executare silită

la cererea creditorului faţă de debitorul ce nu îşi execută de bunăvoie obligaţia şi în

conformitate cu prevederile art. 373? şi art. 373? C.proc.civ. şi nu cu scopul de a-şi

asigura un interes personal faţă de debitor. Aşadar în speţă executorul judecătoresc

Vaşvari Aurel nu are potrivit considerentelor expuse nici o calitate procesuală pasivă,

această calitate în contestaţia la executare de faţă o are doar intimata SC T SRL, în

acest sens fiind admisă şi excepţia invocată pe acest considerent din oficiu de către

instanţă.

Pe fondul cererii instanţă de fond a analizat mai întâi excepţia prescripţiei de a

cere executarea silită care a fost unită cu fondul cauzei în baza dispoziţiilor art. 137

alin. 2 C.proc.civ., şi faţă de această excepţie, s-a constatat că susţinerile

contestatorului nu sunt fondate, astfel termenul de 3 ani de prescripţie invocat nu a

fost dovedit de contestator că s-ar fi împlinit deoarece la dosar contestatorul nu a

depus în probaţiune contractul de livrare produse petroliere nr. 767/2001 pe baza

căruia susţine că se poate determina împreună cu facturile ce s-au emis de intimată

în baza lui termenul de la care începe a se calcula dreptul pentru intimată de a cere

executarea silită faţă de el. Însă la dosar, instanţa de fond a reţinut că la data de

04.09.2002 intimata a obţinut prin încheiere în cadrul dosarului nr. …/2002 investirea

cu formulă a contractului de garanţie imobiliară nr. 8308 din 05.10.2001

încheiat de părţi şi prin urmare chiar dacă prescripţia ar fi început în cursul lunii

decembrie a anului 2001, cum susţine contestatorul, la data de 04.09.2002 s-a

întrerupt cursul prescripţiei în conformitate cu prevederile art. 405? alin. 1 a doua

liniuţă C.proc.civ. De la data respectivă a admiterii cererii de investire cu formulă

executorie care a întrerupt termenul de prescripţie a făcut ca în speţă să curgă un

nou termen pentru dreptul de a cere executarea silită potrivit art. 405? alin. 2

C.proc.civ., astfel că cererea de executare silită adresată de intimată la data de

15.12.2004 către executorul judecătoresc a fost făcută de intimată înlăuntrul

termenului care dă dreptul de a cere executarea silită faţă de contestator. Ulterior

formulării cererii de a efectua executarea silită nu s-au constat de instanţă

intervenirea altor termene de prescripţie în condiţiile în care executorul judecătoresc

a îndeplinit acte de executare la intervale mai mici de termenul de 6 luni sau au fost

formulate începând cu anul 2005 de contestator alte contestaţii la executare,

respectiv dosarele nr. 2783/2005 şi nr. 579/2005 ale Judecătoriei Satu Mare, fiind, de

asemenea, cauze legale de întrerupere ale termenului de prescripţie în baza

dispoziţiilor art. 405? alin. 1 a prima liniuţă C.proc.civ., cu motivarea că aceste dosare

au fost atacate de contestator pentru sentinţele pronunţate în ele – cu recurs, potrivit

înscrisurilor de la filele 23-28 de la dosar. În atare condiţii, instanţa de fond a apreciat

că excepţia prescripţiei de a cere executarea silită invocată de contestator este

nefondată în baza argumentelor reţinute anterior şi în consecinţă a respins-o.

Referitor la apărările contestatorului de la punctul 2 al cererii de chemare în

judecată, prin care susţine că în mod greşit a reţinut executorul că mai are de achitat

în urma preluării imobilului în contul creanţei o diferenţă de 96.855, 52 de lei şi a

faptului că în baza beneficiului de discuţiune pe care îl invocă ar fi trebuit să se

efectueze mai întâi o valorificare de către intimată a creanţei de la debitorul principal

SC A SA, prima instanţă le-a considerat nefondate. În primul rând, potrivit clauzelor

contractuale din contractul de garanţie imobiliară nr. 8308 din 05.10.2001 el s-a

obligat nu doar la suma de 3 miliarde efectiv atunci când a adus ca garanţie la

contractul de livrare produse petroliere nr. 767/2001 ipoteca pentru imobilul său din

Halmeu înscris în CF nr. 2235 Halmeu cu nr. cadastral 220/1, ci a fost de acord în

plus şi pentru dobânzi şi comisioane aferente acestei sume, iar tot prin acest contract

contestatorul s-a obligat alături de debitorul principal SC A SA să se execute fără nici

o formalitate garanţia adusă de el prin ipoteca instituită asupra imobilului său pentru

nerespectarea clauzelor contractuale de către debitorul principal, aşa încât în baza

art. 1662 Cod civil, chiar dacă nu a renunţat expres la beneficiul de discuţiune,

intimată nu a încălcat nici o dispoziţie atunci când s-a adresat contestatorului pentru

executarea silită mai întâi şi nu debitorului principal SC A SA, întrucât contestatorul s-

a obligat alături de principalul debitor, iar obligaţia de plată către intimată potrivit art.

1662 ultima teză este una cu caracter solidar, atât pentru debitorul principal,

cât şi pentru contestator.

De asemenea, pentru sine contestatorul nu poate solicita aplicabilitatea

dispoziţiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, deoarece respectivele texte au

eficienţă numai pentru debitorul principal ca urmare a intervenirii faţă de acesta din

urmă a procedurilor de declarare a falimentului. Calcularea sumelor cu dobândă de

către executor în procedura de executare silită este legală şi posibilă în conformitate

cu prevederile art. 371? C.proc.civ. la care a făcut referire şi intimata şi cu menţiunea

că aşa cum s-a reţinut mai sus contestatorul nu s-a obligat prin titlul executoriu din

speţă doar la suma efectiv de 3 miliarde, ci şi la dobânzi şi comisioane pentru

aceasta.

În consecinţă instanţa de fond în baza art. 399 C.proc.civ., a textelor de lege şi

a considerentelor expuse anterior a admis ca fondată excepţia lipsei calităţii

procesuale pasive a executorului judecătoresc invocată din oficiu de către instanţă şi

a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul B.

Împotriva sentinţei civile cu nr. de mai sus, contestatorul B a declarat recurs,

considerând-o netemeinică şi nelegala, fiind afectată de nulităţile prevăzute în art.

304 pct. 9 raportat şi la dispoziţiile art. 304 indice 1 C.proc.civ. pentru următoarele

motive:

1. Instanţa de fond a respins greşit excepţia prescripţiei dreptului de a cere

executarea silită fără să o cerceteze, deşi avea obligaţia să ridice chiar din oficiu

aceasta excepţie şi să dispună probatoriile necesare şi utile pentru soluţionarea ei.

A susţinut că de la data ultimei livrări de marfă neachitată şi până la data

depunerii cererii de executare silită la Biroul executorului judecătoresc au trecut mai

mult de trei ani, împlinindu-se termenul de prescripţie a executării silite.

Judecătorul fondului afirmă greşit că nu a dovedit împlinirea termenului de

prescripţie, pe de o parte, deşi este evident că între data contractului de ipotecă

şi data cererii de executare silită este un interval mai mare de trei ani, iar pe altă

parte, şi tot greşit, i s-a respins proba cu interogatoriul prin care – pe baza întrebărilor

privind derularea contractului principal de vânzare-cumpărare nr. 767/2001 – se putea

dovedi când au început livrările în executarea acestui contract, câte din aceste livrări

au fost plătite şi câte nu, când s-a sistat livrarea produselor petroliere de către

creditoare şi când s-au sistat plăţile de către debitorul principal, dacă există acte de

executare voluntară sau de altă natură ulterioare sistării derulării contractului

principal sau titlu executoriu împotriva debitorului principal.

De asemenea, pentru analiza şi interpretarea termenelor prescripţiei, instanţa

nu se putea pronunţa legal şi nu putea analiza contractul de garanţie imobiliară şi

executarea lui silită în lipsa contractului principal de vânzare-cumpărare pentru care

s-a garantat cu imobilul ipotecat şi executat. Acest lucru este ignorat de instanţa

fondului care interpretează greşit că trebuia să depună contractul de vânzare-

cumpărare nr. 767/2001 şi facturile aferente acestuia, deşi este evident ca recurentul

contestator, în calitate de terţ faţă de contractul principal, nu deţine acest contract,

anexele lui şi facturile emise, acestea fiind documente deţinute numai de intimată în

cauza.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, produsele petroliere se livrau în

transe cantitative (art. 2.1 şi art. 3), iar plăţile se efectuau la data livrării cu ordin de

plată sau cu file CEC scadente la 8 zile de la livrare (art. 5.1 şi anexa 1). Cum ultima

livrare s-a făcut în luna noiembrie 2001, cei 3 ani aferenţi termenului de prescripţie

extinctivă s-au împlinit la sfârşitul lunii noiembrie 2004, iar cererea de executare silită

a fost depusă la executor la 15.dec.2004, cu o luna mai târziu, după împlinirea

termenului de prescripţie.

Instanţa de fond avea obligaţia instituită în art. 129 alin. 5 raportat la art. 172

C.proc.civ., să solicite intimatei creditoare să depună la dosar contractul de livrare

produse petroliere nr. 767/2001 şi facturile aferente. Numai astfel avea probele

necesare pentru a aprecia dacă termenul de prescripţie era împlinit sau nu la data

depunerii cererii de executare din prezenta cauză – 15.12.2004.

Toate acestea erau şi necesare şi utile cauzei pentru verificarea şi stabilirea

momentului naşterii dreptului de creanţă şi a dreptului de executare a ei – asupra

debitorului principal – precum şi momentul atragerii răspunderii fidejusorului –

respectiv a recurentului – prin executarea contractului de ipotecă.

Respingând proba cu interogatoriu şi nesolicitând creditoarei să depună la

dosar contractul principal şi facturile neachitate, judecătorul fondului a încălcat

dispoziţiile art. 129 alin. 5 C.proc.civ. în baza cărora era obligat să administreze acele

probe necesare, utile şi concludente cauzei, pentru a pronunţa o soluţie legală şi

temeinică, în spiritul aflării adevărului.

Dacă ar fi verificat aceste aspecte şi ar fi administrat toate probele necesare şi

utile cauzei, judecătorul ar fi constatat cu certitudine, fără nici un dubiu, că

executarea silită a fost cerută după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani

prevăzut de art. 405 C.proc.civ.

Greşit a reţinut judecătorul fondului că în speţă s-a întrerupt cursul prescripţiei

prin admiterea cererii de investire cu formulă executorie, conform art. 405 indice 2

alin. 1 a doua liniuţă din C.proc.civ.

Motivarea este fundamental greşită şi contrară textului de lege, nulitate

prevăzută de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. prin interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Norma de procedură din art. 405*2 alin. 1 liniuţa a doua, invocată de judecător

în motivarea respingerii excepţiei, stipulează clar, fără echivoc că prescripţia

dreptului de a cere executarea silită se întrerupe pe data depunerii cererii de

executare, însoţite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de

executare necompetent şi nu la data depunerii/admiterii cererii de investire cu

formulă executorie, care nu este prevăzută de textul de procedură.

Nu are, deci, nici o relevanţă juridică în cauză – cu referire la prescripţie – data

de 04.09.2002 când s-a solicitat şi aprobat investirea cu formulă executorie a

contractului de garanţie imobiliară. Legiuitorul nu a legat curgerea termenului de

prescripţie de data obţinerii titlului executoriu, ci de data depunerii lui, însoţit de

cererea de executare, la executorul judecătoresc, competent sau nu în executare.

De asemenea, este greşită şi încadrarea făcută de judecătorul fondului a

împrejurărilor petrecute în timpul executării în norma din art. 405*1 alin. 1 prima

liniuţă din C.proc.civ. ca fiind motive de întrerupere a prescripţie, deoarece norma

invocată priveşte împrejurări de natură să ducă la suspendarea cursului prescripţiei şi

care sunt cu totul altele decât cele reţinute de judecător în motivarea soluţiei.

2. În mod greşit instanţa a respins proba cu interogatoriu ca fiind nepertinentă

şi inutilă cauzei.

Judecătorul se referă în motivarea respingerii cererii de probatorii doar la

primele 5 din cele 10 întrebări adresate creditoarei intimate, trecând sub tăcere restul

întrebărilor. Prin acest interogatoriu se încercă a se stabili termenii contractuali

relevanţi în soluţionarea excepţiei prescrierii dreptului de a cere executarea silită,

astfel că judecătorul nu a făcut doar o apreciere greşită asupra probei solicitate, dar a

încălcat şi principiul aflării adevărului în cauză, încălcând dispoziţiile art. 129 alin. 5

din Codul de procedură civilă.

Motivarea respingerii probei cu interogatoriu pe faptul ca s-a recunoscut prin

contestaţiile anterioare că debitoarea principală nu a plătit facturile este nerelevanta

şi greşită. Afirmaţiile generice cu privire la plăţile sau neplăţile făcute de debitorul

principal, în lipsa unor dovezi clare din contestaţiile anterioare, nu sunt de natură a

conduce automat la concluzia că executarea nu este prescrisă. Prescripţia este o

excepţie dirimantă ce poate fi invocată oricând, în orice stare a procesului, fie ca

apărare, fie prin acţiune directă. Judecătorul nu poate condiţiona momentul invocării

excepţiei, ci este obligat doar a verifica întrunirea condiţiilor legale pentru afirmarea şi

soluţionarea ei.

3. Instanţa de fond nu se pronunţă în nici un fel asupra capătului din

contestaţie privind inexistenţa titlului executoriu al creditoarei împotriva debitoarei

principale.

În contestaţia sa a arătat că executarea silită prezentă nu se putea face în

lipsa unui titlu executoriu valabil emis împotriva debitoarei principale (hotare

judecătorească, angajament de plată, alt titlu executoriu etc.) – pag. 3 la final şi

începutul pag. 4 din contestaţie. De asemenea, a mai arătat şi că acest titlu nu exista

în speţă, iar inexistenţa titlului împotriva debitorului principal duce la nulitatea

absolută a urmăririi silite împotriva recurentului.

4. Greşit interpretează şi aplică instanţa de fond dispoziţiile art. 1662 şi art.

1663 din Codul civil.

În contestaţia sa a invocat şi beneficiul de discuţiune, însă instanţa apreciază

că atât timp cât a acceptat şi s-a obligat alături de debitorul principal să se execute

fără nici o formalitate garanţia adusă de contestator, chiar dacă nu a renunţat expres

la beneficiul de discuţiune, obligaţia de plată către intimată, potrivit art. 1662 Cod civil

ultima teza, este una cu caracter solidar atât pentru debitorul principal cât şi pentru

contestator. Interpretarea şi aplicarea acestui text de lege este greşită, fără temei,

întrucât dispoziţiile din art. 1662 sunt interpretabile în mod unitar. Potrivit textului de

lege respectiv, fidejusorul nu este ţinut a plăti creditorului decât când nu s-a putut

îndestula din averea debitorului principal, afară de situaţia când el însuşi a renunţat

la acest beneficiu sau s-a obligat solidar cu datornicul. Ori, afirmă recurentul, el nu

s-a obligat solidar şi nici nu a renunţat la beneficiu, iar contractul său de garanţie nu

prevede un astfel de angajament solidar şi nici ca a renunţat la beneficiul discuţiunii,

de unde netemeinicia motivaţiei judecătorului de la fond.

5. În mod greşit a fost invocată şi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale

pasive a Biroului executorului judecătoresc V pe motivaţia lipsei de interes juridic

legitim, deoarece executorul judecătoresc realizează executarea silită nu cu scopul

de a-şi asigura un interes personal faţă de debitor.

De altfel, în practica instanţelor chemarea în cadrul contestaţie la executare şi

a executorului judecătoresc instrumentator de acte cu putere juridică, ca parte în

contestaţie, nu este calificată cu lipsa de calitate procesuală pasivă a acestuia.

(…)

Examinând recursul declarat din perspectiva motivelor invocate, Tribunalul

reţine următoarele:

1. În ceea ce priveşte excepţia autorităţii lucrului judecat, invocată de către

intimată, instanţa o apreciază ca fiind întemeiată. În dosar nr. 579/2005 al

Judecătoriei Satu Mare, instanţa a fost investită cu soluţionarea unei contestaţii la

executare promovată de acelaşi contestator, intimată fiind aceeaşi persoană,

împotriva executării silite din acelaşi dosar execuţional, invocându-se beneficiul de

discuţiune de către acelaşi contestator. Prin Sentinţa civilă nr. 837/08.03.05, rămasă

irevocabilă, respectiva contestaţie a fost respinsă, instanţa pronunţându-se irevocabil

şi asupra beneficiului de discuţiune. Prin urmare, fiind îndeplinită cerinţa triplei

identităţi de părţi, obiect şi cauză prevăzută de art. 1201 C. civ., există autoritate de

lucru judecat în ceea ce priveşte beneficiul de discuţiune.

2. Soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea

silită şi, implicit, de stingere a creanţei prin prescripţie, este corectă, Tribunalul

apreciază, însă, că motivarea adusă acestei soluţii de către prima instanţă este

necesar a fi reconsiderată.

În susţinerea acestei excepţii, recurentul invocă faptul că pentru fiecare livrare

de produse petroliere curge un termen de prescripţie distinct şi că inclusiv faţă de

ultima livrare ce a avut loc în luna noiembrie 2001 s-a împlinit termenul de prescripţie

câtă vreme cererea de executare silită a fost formulată la data de 15 decembrie

2004, deci la o lună de la împlinirea ultimului termen de prescripţie.

Faţă de această susţinere a recurentului, Tribunalul reţine că, într-adevăr,

facturile neachitate de către recurent au fost emise în perioada 07.11.01 – 11.12.01,

deci, raportându-ne strict la aceste date, s-ar putea reţine prescripţia. Cu toate

acestea, instanţa apreciază că în cauză nu a intervenit această sancţiune întrucât

cursul prescripţiei a fost întrerupt în condiţiile prevăzute de art. 405 ind. 2 C.proc.civ.

raportat la art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, texte

de lege care dau recunoaşterii dreptului a cărui acţiune se prescrie, efect întreruptiv

de prescripţie. Pentru a reţine aplicabilitatea acestor dispoziţii legale, Tribunalul

constată că, după emiterea facturilor şi înainte de împlinirea termenului de

prescripţie, la data de 27.11.01, debitorul principal a emis 6 bilete la ordin,

corespunzătoare sumelor datorate potrivit facturilor neachitate (filele 61-64 recurs).

Aceste bilete la ordin au fost prezentate spre plată Băncii Y – Sucursala Arad, fiind

refuzate la plată, pentru lipsă totală de disponibil, în perioada 07.02.02. – 20.02.02.

Emiterea biletelor la ordin reprezintă o recunoaştere tacită neîndoielnică a obligaţiei

de către debitorul principal, recunoaştere care produce efecte şi este opozabilă şi

faţă de debitorul garant, recurentul B. Din momentul emiterii biletului la ordin,

creditorul era îndreptăţit să aştepte şi să obţină executarea obligaţiei de către debitor.

Doar în momentul refuzului la plată pentru lipsă totală de disponibil, neefectuarea

unor acte întreruptive îi poate fi imputabilă. Ca atare, termenul de prescripţie a

început să curgă din nou la data refuzului la plată. Ori, faţă de acest moment care se

situează în luna februarie 2002, cererea de executare silită promovată la 15.12.04.,

este în termenul de 3 ani.

Tot din perspectiva acestei excepţii, Tribunalul mai reţine că debitoarea

principală este în lichidare judiciară, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Arad sub

nr.(…). În cadrul acestei proceduri, creanţa intimatei a fost înscrisă pe tabelul definitiv

al creanţelor emis la 29.04.04 şi publicat la 30.04.04. Înscrierea pe tabelul

creditorilor, înăuntrul termenului de prescripţie, necontestată, întrerupe prescripţia

faţă de toţi codebitorii solidari.

3. Susţinerea recurentului cu privire la inexistenţa titlului executoriu este

nefondată. Acesta a garantat cu imobilul ce a constituit obiectul vânzării la licitaţie,

prin contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 8308/05.10.01, executarea

obligaţiilor contractuale asumate de către S.C. A S.A. prin contractul de livrare de

produse petroliere nr. 767/2001. Contractul de garanţie imobiliară, fiind un înscris

autentic, în temeiul dispoziţiilor art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a

activităţii notariale, raportat la dispoziţiile art. 1171 C.civ. şi art. 372 C.proc.civ.,

constituie titlu executoriu. Acest titlu executoriu nu a fost desfiinţat ori contestat de

către recurent nici în prezenta cauză şi nici în celelalte cauze având ca obiect

contestaţie la executare. De asemenea, creanţa principală a fost verificată şi înscrisă

pe tabelul definitiv al creanţelor în cadrul procedurii falimentului debitorului principal.

În ceea ce priveşte tardivitatea formulării acestei cereri, instanţa apreciază că

inexistenţa titlului executor poate fi invocată pe tot parcursul executării silite, dat fiind

că de existenţa sau inexistenţa acestuia depinde însăşi executarea.

4. Recurentul mai critică întinderea creanţei ce se execută, invocând faptul că

suma pe care o datorează este mai mică, urmând ca din preţul de adjudecare să i se

restituie suma de 63.311 lei Ron.

Nici aceste critici nu pot fi reţinute deoarece, aşa după cum a reţinut şi prima

instanţă, potrivit clauzelor contractuale cuprinse în contractul de garanţie, acesta s-a

obligat nu numai la suma de 3.000.000.000 lei Rol, ci şi pentru dobânzi şi comisioane

aferente. De altfel, această valoare nu numai că nu a fost criticată în contestaţiile la

executare anterioare (dos. nr. 5../2005, 2…/2005 ale Judecătoriei Satu-Mare), dar în

chiar cererea de chemare în judecată formulată în acele dosare a afirmat că a

garantat această sumă. Actualizarea creanţei s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor

art. 371 ind. 2 alin. 3 C.proc.civ. şi a clauzelor contractuale. Mai trebuie reţinut că,

potrivit răspunsului dat la solicitarea instanţei de către Tribunalul Arad, din creanţa

înscrisă pe tabelul creditorilor nu a fost achitată până în prezent nici o sumă aşa cum

în mod eronat afirmă recurentul. De altfel, cu privire la actualizarea şi cuantumul

creanţei instanţa s-a mai pronunţat irevocabil prin sent. civ. nr. 8../2005 a

Judecătoriei Satu-Mare. În consecinţă, câtă vreme recurentul nu a făcut dovada că el

ori debitorul principal au achitat o parte din datorie, nici sub acest aspect criticile nu

sunt fondate.

5. Este corectă soluţia instanţei de fond şi sub aspectul admiterii excepţiei

calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc, considerentele reţinute fiind

pertinente.

Tribunalul mai menţionează că proba cu înscrisuri administrată în recurs la

solicitarea recurentului nu face decât să confirme soluţia dată de prima instanţă.

De asemenea, deşi contestaţia la executare vizează procesul verbal de

licitaţie imobiliară din 31.08.08, recurentul nu aduce nici o critică de nelegalitate a

acestuia în înţelesul dispoziţiilor art. 399 şi urm. C.proc.civ.

6