Din conţinutul art.269 alin.2 C.proc.civ. raportat la art.371 alin.1 şi 2 C.proc.civ., rezultă că executarea silită poate fi iniţiată numai de creditorul obligaţiei stabilita prin hotărâre, iar nu şi de debitor care poate executa de bună voie obligaţia sa.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 195 din 20 ianuarie 2007
Prin sentinţa comercială nr. 3675 din 18 septembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 3103/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea formulată de reclamanta SC T. SA CLUJ-NAPOCA în contradictoriu cu pârâtele SC
H.I. SRL CLUJ-NAPOCA, M.F. SRL CLUJ-NAPOCA, SC B.F. SRL CLUJ-NAPOCA, SC C. SRL BUCUREŞTI, SC M. SRL CLUJ-NAPOCA, SC O.D.P. SRL CLUJ-NAPOCA, SC P.P. SRL CLUJ-NAPOCA, SC A. SRL CLUJ-NAPOCA şi SC C.V. SRL CLUJ-NAPOCA şi drept consecinţă s-a dispus evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Cluj-Napoca str. O. şi au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 29,3 RON cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin sentinţa civilă nr. 47/C/2005 a Tribunalului Comercial Cluj s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGEA din 3 iunie 2003 a reclamantei SC T. SA CLUJ-NAPOCA, prin care sa hotărât divizarea societăţii prin desprinderea unei părţi din patrimoniu şi din capitalul social şi constituirea unei noi societăţi, aceasta fiind SC H.I. SRL CLUJ-
NAPOCA, dispunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară. Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 158/2005 a Curţii de Apel Cluj.
Conform CF 148336 Cluj-Napoca asupra imobilului situat pe str. O. din municipiul Cluj-Napoca proprietară a fost pârâta SC H.I. SRL CLUJ-NAPOCA în urma operaţiunii de divizare a reclamantei.
Pârâtele îşi au sediul în acest imobil şi nu deţin nici un titlu valabil care să le dea dreptul de folosinţă aşa încât este necesară înlăturarea impedimentului la constatat prin procesul-verbal încheiat la 6 iunie 2006 în dosarul execuţional nr. 176/2005 al executorului judecătoresc P.N., prin evacuarea acestora din imobil conform art. 581 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinţei au formulat apel pârâtele SC H.I. SRL CLUJ-NAPOCA, SC
A. SRL CLUJ-NAPOCA, SC M.F. SRL, solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă.
În motivarea apelului apelantele au arătat că reclamanta a formulat cerere la judecătoresc pentru executarea sentinţei comerciale nr. 47/2005 a Tribunalului Comercial Cluj şi a solicitat evacuarea pârâtelor din imobilul situat în str. O.
Prin hotărârea menţionată s-a anulat procedura de divizare a reclamantei din care s-a desprins pârâta SC H.I. SRL şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară conform principiului restitutio in integrum. Imobilul din care s-a cerut evacuarea pârâtelor au fost desprinse din CF 134073 Cluj şi înscrise în CF 148336 Cluj, iar prin sentinţă s-a respins cererea privind sistarea ultimului CF.
Executorului judecătoresc nu putea să pună în executare o hotărâre care nu conţine o dispoziţie de evacuare deoarece prin titlul executoriu s-a statuat doar asupra procedurii de divizare fără să se dispună reîntabularea dreptului de proprietate al reclamantei şi nici evacuarea pârâtelor chiriaşi din imobil.
Pe de altă parte, acest titlu executoriu a fost obţinut de reclamanta SC G.I. SRL împotriva pârâtelor SC T. SA şi SC H.I. SRL astfel că singura care era în măsură să ceară executarea era creditoarea SC G.I. şi nicidecum reclamanta SC T. SA, în favoarea căreia nu s-a constituit nici un titlu executoriu.
Deşi reclamanta se prevalează de sentinţa civilă nr. 2653/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca prin care au fost autorizate creditoarea ca numele şi pe cheltuiala debitoarei să efectueze demersurile necesare pentru punerea în executare a titlului executoriu, această sentinţă nu poate sta la baza executării din lipsa unor dispoziţii exprese de a se lua această măsură.
Pe de altă parte, este greşită hotărârea deoarece aceasta reţine împrejurarea că pârâtele ocupă imobilul fără titlu. Or, acestea deţin contract de închiriere cu SC M.F. care la rândul ei are contract de închiriere cu SC H.I. SRL şi care la data încheierii acestora era proprietară tabulară a imobilelor.
În cauză, au mai declarat apel şi pârâtele SC P.P. SRL CLUJ-NAPOCA, SC
O.D.P. SRL CLUJ-NAPOCA , SC B.F. SRL CLUJ-NAPOCA şi M. SRL CLUJ-NAPOCA solicitând în principal desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece soluţionarea cauzei s-a realizat faţă de pârâta SC P.P. SRL cu încălcarea formelor de procedură privind citarea sa, nefiind citată ; iar în subsidiar schimbarea în tot a hotărârii şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă ca fără obiect.
În motivarea apelului, se susţine că ele apelantele au încheiat în mod valabil contracte de închiriere cu proprietara tabulară şi fiind de bună credinţă au continuat să le respecte, achitând lunar chiria conform clauzelor contractului.
În luna septembrie 2006 au luat la cunoştinţă că reclamanta a fost întabulată devenind astfel proprietară a imobilului şi de aceea anterior comunicării hotărârii de faţă au încheiat în mod valabil contracte de închiriere a spaţiilor cu reclamanta care astfel a înţeles să renunţe la evacuarea dispusă prin hotărâre.
De aceea, susţin apelantele acţiunea în evacuare a rămas fără obiect.
La termenul de judecată din 30 ianuarie 2007 aşa cum rezultă din conţinutul practicalei hotărârii instanţa de apel sesizată cu soluţionarea apelurilor declarate reţinând temeiul juridic al cauzei respectiv dispoziţiile art. 581 Cod procedură civilă, raportat la faptul că obiectul cauzei îl constituie înlăturarea impedimentului constatat odată cu efectuarea executării silite, precum şi hotărârea dată de prima instanţă, a pus în discuţie recalificarea căii de atac din apel în recurs, calificând apelurile declarate în recursuri.
Asupra recursurilor declarate curtea de apel constată că recursul declarat de SC A. SRL CLUJ-NAPOCA este fondat pentru următoarele considerente:
În speţă, reclamanta SC T. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele -recurente în cauza de faţă să se constate impedimentul la executarea pornită prin procesul-verbal din data de 17 aprilie 2006 în dosarul de executare cu nr. 132/2006 şi să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în Cluj-Napoca str.O.
În dosarul execuţional nr. 132/2006 reclamanta SC T. SA a cerut punerea în executare a sentinţei nr. 47/C/2005 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 68/2004, sentinţă ce a devenit definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 158/8 noiembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 16276/2005 al Curţii de Apel Cluj.
Executorul judecătoresc a constatat prin procesul verbal încheiat în dosarul de executare anterior menţionat că punerea în aplicare a sentinţei menţionate anterior nu este opozabilă terţilor chiriaşi care deţin chiar fără contracte valabile spaţiile, că pârâtele, recurente nu pot fi obligate la predarea acestora.
Prin sentinţa nr. 47/C/2005 a Tribunalului Comercial Cluj care constituie titlu executoriu cu care a fost sesizat executorul judecătoresc în dosarul execuţional amintit s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC G.I. SRL CLUJ-NAPOCA împotriva pârâtelor SC T. SA CLUJ-NAPOCA şi SC H.I. SRL CLUJ-NAPOCA şi drept consecinţă s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGEA din 3 iunie 2003 a reclamantei din prezenta cauză SC T. SA CLUJ-NAPOCA prin care s-a hotărât propunerea de divizare prin desprinderea unei părţi din patrimoniu şi din capitalul social şi constituirea unei noi şi a hotărârii AGEA din 1 august 2003 prin care s-a hotărât divizarea reclamantei SC T. SA , modificarea actului constitutiv al acesteia precum şi aprobarea actului constitutiv al SC H.I. SRL; S-a dispus anularea tuturor actelor şi procedurilor încheiate şi întocmite în baza hotărârilor AGEA menţionate anterior şi repunerea părţilor în situaţia anterioară conform principiului restitutio in integrum; A fost respins capătul de cerere privind sistarea CF 148336 Cluj top nr. 7436/3/2, 6842/2, 7431, 7432, 7430/3; S-au respins excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii invocate de pârâta SC H.I. SRL.
Corespunde realităţii că în materia executării silite dispoziţiile art. 581 alin (1) Cod procedură civilă permit folosirea ordonanţei preşedinţiale pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Pot fi incidente care împiedică, temporizează sau sting executarea silită următoarele împrejurări: prescripţia dreptului de a cere şi a obţine executarea silită, suspendarea executării silite, perimarea, acordarea unui termen de plată, depunerea unei cauţiuni, decesul debitorului înainte de pornirea executării, timpul în care se poate face executarea,
beneficiul de discuţiune sau de diviziune după caz, pe care îl poate opune detentorul sau atunci când există proprietăţi comune asupra bunului urmărit.
În cauză însă, nu ne aflăm în prezenţa nici unuia dintre incidentele care ar împiedica sau ar temporiza executarea silită, raportat la titlul executoriu – sentinţa nr. 47/2005 a Tribunalului Comercial Cluj ce a format obiectul dosarului execuţional nr. 132/2006. Acest titlu a fost obţinut de reclamanta SC G.I. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC T. SA şi SC H.I. SRL aşa încât singura care ar fi fost în măsură să ceară executarea silită era această societate, SC G.I. SRL şi nicidecum reclamanta din cauza de faţă, SC T. SA. În raport de cele arătate restul motivelor de recurs invocate de recurentă sunt de prisos a mai fi analizate.
De aceea, se apreciază că potrivit dispoziţiilor art. 304 pct 9 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin (1) din acelaşi cod, recursul declarat de SC A. SRL CLUJ-NAPOCA este întemeiat, sentinţa urmând a fi modificată în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanta SC T. SA CLUJ-NAPOCA privind impedimentul la executare şi evacuarea pârâtelor.
În ce priveşte recursurile declarate de celelalte pârâte, acestea se vor respinge ca tardiv formulate în temeiul dispoziţiilor art. 301 raportat la art. 582 alin (1) Cod procedură civilă, deoarece hotărârea a fost comunicată cu acestea la data de 27 noiembrie 2006 cu excepţia SC H.I. SRL CLUJ-NAPOCA căreia i-a fost comunicată hotărârea la data de 29 noiembrie 2006, iar calea de atac a fost declarată la data de 11 decembrie 2006 şi respectiv 6 decembrie 2006 cu depăşirea termenului de 5 zile de la comunicare prevăzut de art. 582 alin (1) Cod procedură civilă.