Condiţii în care intervine.
Dispoziţiile art. 208 Cod procedură civilă impun – sub sancţiunea nulităţii – obligaţia de citare a părţilor doar dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului.
(Secţia comercială, decizia nr. 558/20.06.1996).
Prin sentinţa civilă nr. 7.051, pronunţată la data de 7.07.1995, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis, în parte, acţiunea principală, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta-pârâtă S.C. “Z.” – S.A. împotriva pârâtei-reclamante S.C. “T. T.” – S.A., cu consecinţa obligării pârâtei-reclamante la plata sumei de 1.463.794 lei, a sumei de 1.463.794 lei, cu titlu de penalităţi pentru întârziere şi a sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând ceerea de obligare a pârâtei-reclamante la plata daunelor interese solicitate şi respingând cererea reconvenţională.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cadrul relaţiilor contractuale existente între părţi, reclamanta-pârâtă a efectuat, în beneficiul pârâtei-reclamante, lucrări de amenajare service auto, emiţând, pentru încasarea contravalorii acestora, factura nr. 1.007/1991, în valoare de 4.228.193 lei, din care pârâta a achitat suma de 3.867.759 lei, datorând, pe lângă diferenţa de preţ neachitată, penalităţi pentru întârziere în decontare.
în ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa de fond a reţinut că nu se justifică pretenţiile pârâtei-reclamante, întrucât “în urma compensării plăţilor directe şi regularizărilor existente între părţi” a rezultat că pârâta-reclamantă datorează reclamantei-pârâte suma de 1.463.795 lei.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel S.C. “Z.” – S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
într-un prim motiv de apel s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat temeinicia şi legalitatea pretenţiilor apelantei-reclamante, neavând în atenţie procesul verbal încheiat la data de 22.04.1993, a cărui forţă probantă impunea admiterea pretenţiilor reclamantei.
Prin alt motiv, S.C. “Z.” – S.A. critică împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei de tardivitate a acţiunii în anulare a situaţiei de lucrări din 30.03.1992 privind obiectivul “AMENAJARE ATELIER SERVICE-AUTO”, cerută pe cale incidenţă în acţiunea reconvenţională, excepţie ce ar fi trebuit admisă faţă de data la care s-a invocat eroarea: 4.11.1993, în considerarea dispoziţiilor art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/ 1958.
Apelanta a învederat, de asemenea, că se impunea ca prima instanţă să constate nulitatea raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, faţă de dispoziţiile art. 208 Cod proc. civilă, şi astfel să înlăture concluziile acestuia.
O ultimă critică adusă hotărârii apelate a fost aceea că instanţa de fond nu a analizat şi nu a concluzionat asupra faptului că pârâta-reclamantă a renunţat la efectuarea expertizei tehnice solicitată de aceasta, care i-a fost încuviinţată.
Examinând motivele invocate, în raport de probele administrate, tribunalul apreciază ca fiind nefondat prezentul apel.
Astfel, problele cauzei relevă că primul motiv de apel este neîntemeiat, deoarece la data de 25.05.1995, conform încheierii de la acea dată, s-a dispus conexarea dosarului nr. 4.840/1995 la dosarul nr. 8.607/1993, în mod corect, dat fiind că erau îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 164 Cod procedură civilă, iar prin pronunţarea hotărârii atacate, rezultă că instanţa de fond a avut în atenţie pretenţiile reclamantei ce au format obiectul sus-arătatului dosar nr. 4.840/1995.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului nu rezultă că reclamanta-pârâtă ar fi invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune cu privire la pretinsa cerere a pârâtei-reclamante de anulare a situaţiei de lucrări din 30.03.1992 privind obiectivul “AMENAJAREA ATELIER SERVICE AUTO”- cerere, de altfel, inexistentă – astfel cum rezultă din conţinutul acţiunii reconvenţionale, pretenţiile pârâtei-reclamante constau în obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 279.930 lei, încasată necuvenit, şi a cheltuielilor de judecată, aşa încât nu poate fi primită a doua critică adusă hotărârii apelate.
în ce priveşte denunţarea raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză ca fiind lovit de nulitate, întrucât a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 208 Cod proc. civilă, este de observat că menţionatele dispoziţii legale indică ca fiind obligatorie citarea părţilor, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, pentru aducerea la îndeplinire a obiectivului expertizei contabile. Nici acest motiv de apel nu poate fi reţinut, cum nu poate fi reţinut nici cel prin care se critică faptul că instanţa de fond nu a cenzurat dreptul pârâtei-reclamante de a renunţa la efectuarea expertizei tehnice pe care aceasta o solicitase, în exerciţiul dreptului său de dispoziţie procesuală.
Notă: în legătură cu Decretul nr. 167/1958, a se vedea nota de la speţa nr. 24.
