C. civ., art. 1184, art. 1185
între părţi au existat relaţii comerciale potrivit „Acordului comercial” încheiat în anul 2003 şi „Condiţiilor speciale anuale 2005’*. începând cu data de I ianuarie 2003 şi până la data de 23 octombrie 2006. în cadrul acestor relaţii, pârâta livra articole de îmbrăcăminte, achitate de reclamantă, care presta, totodată, servicii de marketing, carc erau. la rândul lor. achitate de pârâtă sau se compensau între părţi, aşa cum rezultă din fişa pârâtei. La data încetării colaborării între părţi, la 25 iulie 2006, au rămas în soldul aferent colaborării cu pârâta facturi neachitate.
Susţinerea pârâtei, conform căreia, potrivit extrasului de cont din 31 decembrie 2008, aceasta nu figurează cu sold debitor în evidenţele contabile ale reclamantei, este irelevantă. atâta timp cât soldul respectiv nu este confruntat cu extrasul de cont furnizor, având în vedere relaţiile comerciale existente între părţi, carc presupuneau obligaţii reciproce de plată, în cazul cărora înregistrarea în a operaţiunilor desfăşurate se facc defalcat: a debitelor în „contul furnizor” 104 şi a creanţelor în „contul clienţi” 411, conform Ordinului Ministerului Finanţelor Publiec nr. 1753/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv. Pentru a releva situaţia reală a poziţiei financiare şi a performanţei unei persoane juridice de-a lungul unui exerciţiu financiar, aceste norme au prevăzut următoarele, la pct. 29: „Creanţele şi obligaţiile faţă de terţi sunt supuse verificării şi confirmării pe baza extraselor soldurilor debitoare şi crcditoare ale conturilor de crcanţe şi datorii carc deţin ponderea valorică în totalul soldurilor acestor conturi, potrivit „Extrasului de cont” (cod 14-6-3), prezentat ca model în anexa la prezentele norme sau punctajelor reciproce, în funcţie de necesităţi”.
Este adevărat că extrasul de cont depus de pârâtă era zero, însă extrasul de cont furnizor 401 (depus de reclamantă), pe care pârâta îl trecc sub tăcere. era debitor, ceea ce semnifică faptul că pârâta era, în ansamblu, debitoarea reclamantei. Fiind însă un formular tipizat, acest extras nu menţiona şi valorile exacte pentru carc trebuiau întocmite corecţiilc facturilor, astfel cum s-a arătat mai sus.
De altfel, pârâta nu a contestat nici soldul client 411, nici soldul furnizor 401, acceptând tacit veridicitatea acestora.
în aceste condiţii, fişa de cont depusă de pârâtă nu poate fi considerată probă în favoarea celui carc a întocmit-o, în conformitate cu dispoziţiile art. 1184-1185 C. civ.
Ca urmare, Tribunalul arbitral a reţinut că pretenţiile reclamantei cu privire la suma de bani reprezentând contravaloarea facturilor neachitate de pârâtă sunt dovedite şi justificate, situaţie în carc pârâta a fost obligată la plata lor, consecinţă a admiterii acţiunii reclamantei.
Sentinţa arbitrală nr. 200 din 16 septembrie 2009
