C. com., art. 36, art. 46
Dovada executării prestaţiilor s-a făcut cu factură comercială. Factura fiind acceptată tacit, prin executarea plăţii parţiale, ea face dovada împotriva destinatarului, cu privire la menţiunile pe care le cuprinde, inclusiv cu privire la termenul de plată.
C.S.J., Secţia comercială, decizia nr. 3279 din 29 mai 2001, în P.R. nr. 4/2002, p. 69
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, Secţia comercială, sub nr. 2670 din 21 octombrie 1999, reclamanta SC D. SA Constanţa a chemat în judecată pe pârâta SC D.A. SA Constanţa, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.727.721 lei, contravaloare prestaţii şi 3.880.994 lei, penalităţi, conform dobânzilor comerciale calculate până la data de 20 octombrie 1999, ca urmare a neachitării în totalitate a facturii nr. 478651 din 22 octombrie 1996, în valoare de 18.894.269 lei.
Tribunalul Constanţa, Secţia comercială, prin sentinţa nr. 1921 din 26 noiembrie 1999, a respins acţiunea, ca fiind prescrisă, conform art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, la data promovării acţiunii, 21 octombrie 1999, fiind împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani, în raport de data încheierii contractului, 11 octombrie 1996.
Cât priveşte factura din 22 octombrie 1996, în care s-a înscris termenul de scadenţă la 30 octombrie 1996, aceasta nefiind acceptată la plată în integralitatea ei, scadenţa menţionată nu are forţă probantă împotriva pârâtei.
împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamanta, care invocă nelegalitatea sa, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie curgând de la data scadenţei înscrisă în factura aflată în litigiu: 30 octombrie 1996, factură ce a fost acceptată la plată, deoarece a fost executată numai în parte.
Curtea de Apel Constanţa, Secţia comercială, prin decizia nr. 332 din 3 mai 2000, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat
sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra fondului pricinii.
In considerentele deciziei se arată că reclamanta, cu ocazia emiterii facturilor, a stabilit data scadenţei plăţii ca fiind 30 octombrie 1996, data de la care începe să curgă termenul general de prescripţie de 3 ani şi care, în raport de data introducerii acţiunii, nu este depăşit, părţile recunoscându-şi, de altfel, în timpul judecăţii, datoriile reciproce.
Pârâta SC D.A. SA Constanţa a declarat recurs împotriva deciziei curţii de apel, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că decizia atacată nu conţine temeiul juridic care fundamentează soluţia şi care să înlăture incidenţa dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, aplicate corect de instanţa de fond.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 138/2000), casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Or, se constată că decizia atacată nu este afectată de acest motiv de casare, din considerentele sale rezultând că termenul de prescripţie se calculează începând cu data scadenţei înscrisă în factură, soluţie corectă, tocmai ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, interpretată greşit de prima instanţă.
Contractul în speţă, fiind un contract încheiat în formă simplificată, reglementată de art. 36 C. corn., este considerat încheiat din momentul executării sale de destinatarul ofertei, în speţă, de inti-mata-reclamantă.
Dovada executării prestaţiilor s-a făcut, în cauză, cu factura comercială emisă la 22 octombrie 1996, termenul de plată înscris în aceasta (scadenţa) fiind stabilit la 30 octombrie 1996. Factura fiind acceptată tacit de recurentă, prin executarea plăţii parţiale, se face dovada împotriva destinatarei-recurente cu privire la menţiunile pe care le cuprinde, inclusiv cu privire la termenul de plată; de altfel, plata parţială a fost executată, ulterior scadenţei, de către recurentă.
Cum art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 instituie regula că prescripţia extinctivă începe să curgă de la data încheierii actului juridic numai dacă nu există termen sau condiţie suspensivă, decizia atacată este legală, prescripţia nefiind împlinită în raport de data scadenţei – 30 octombrie 1996 şi nici chiar în raport de momentul perfectării contractului – 22 octombrie 1996.
Situaţia de faţă reprezintă şi o concretizare a art. 6 din Legea nr. 76/1992, în vigoare la momentul perfectării convenţiei, care prevedea că, în cazul plăţilor pentru care nu este prevăzută scadenţa, aceasta
se stabileşte de creditor prin înştiinţarea debitorului cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de plată.
In consecinţă, Curtea a respins recursul, ca nefondat, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nefiind operant în cauza de faţă.
