Faliment.Cazuri deschidere procedură simplificată. Faliment


Potrivit art. 33 alin 2 din Lg. 85/2006 debitorul trebuie fie să conteste fie să recunoască existenţa stării de . Astfel , textul de lege prevede imperativ că debitorul trebuie să adopte o poziţie clară faţă de existenţa stării de insolvenţă, trebuind să o conteste dacă această stare nu este reală, neputând avea o atitudine echivocă , tăcerea sa fiind considerată o recunoaştere tacită . Mai mult de atât acelaşi text de lege prevede şi un termen in care contestaţia trebuie formulată , respectiv 10 zile de la primirea cererii de chemare in judecată şi în consecinţă doar in faţa instanţei de fond.

În cauză nu a fost contestată starea de insolvenţă de către debitoare.

În ce priveşte însă cererea creditoarei AFP Bacău de deschidere a procedurii simplificate, instanţa apreciază că aceasta excede prevederilor art 33 din Legea nr 85/2006 instanţa putând proceda în acest sens doar în situaţia în care din declaraţia debitorului, făcută până la data pronunţării sentinţei rezultă că acesta se încadrează în una din categoriile prevăzute la art 1 alin 2 sau a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii.

Instanţa va mai putea proceda la deschiderea procedurii simplificate şi în situaţia în care sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din ori societatea debitoare a fost dizolvată anterior formulării cererii introductive(aceste aspecte reieşind cu putere probatorie deplină din actele emise de ORC respectiv din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare).

În situaţia de faţă, aspectul invocat de creditoare în sensul că debitoarea nu deţine nici un bun în patrimoniul său trebuie să reiasă din analiza detaliată a situaţiei societăţii făcută de administratorul judiciar în perioada de observaţie, simpla susţinere a creditoarei neputând duce la deschiderea procedurii simplificate a procedurii insolvenţei.

Faţă de cele arătate mai sus, constatând că debitoarea este în stare de insolvenţă şi că sunt îndeplinite cerinţele art. 31,33 din Legea 85/2006, va admite cererea creditoarei şi în temeiul art. 34 din aceeaşi lege, va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei ; in baza art.47 alin.3 din Legea 85/2006 va dispune ridicarea in totalitate a dreptului de administrare al debitoarei.

Având în vedere solicitarea creditoarei, instanţa va desemna ca administrator judiciar P L.