Asupra cauzei de faţă constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul TRIBUNALULUI BACĂU -Secţia comercială şi administrativ la data de 26.02.2010 sub nr. /110/2010 reclamanta debitoare S.C.Q S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta creditoare S.C. E pe calea ordonanţei preşedinţiale solicitând ca judecătorul sindic să dispună , până la soluţIarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr.169/05.02.2010, menţinerea dreptului de administrare , suspendarea tuturor măsurilor luate de judecătorul sindic şi lichidatorul judiciar desemnat L IPURL până la judecarea recursului.
Cererea a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 16.02.2010 a luat cunoştinţă că că s-a deschis procedura generală la cererea creditoarei pârâte pentru recuperarea unei creanţe de 18.962,68 € şi că , odată cu sentinţa civilă, a primit şi notificarea nr.66/16.02.2010 a lichidatorului judiciar desemnat.
Precizează reclamanta că poate proba cu acte că suma pretinsă nu este certă lichidă şi exigibilă şi că nu este în întârziere la plata ratelor lunare De asemenea, susţine că de la formularea cererii creditoarei între părţi a avut loc o înţelegere prin care creditoarea urma să renunţe la judecată după dovedirea faptului că debitoarea nu este insolvabilă şi că facturile sunt achitate, motiv pentru care nu s-a formulat contestaţie şi nici nu a propus probe. Se solicită a se constata că suma pretinsă nu este certă , lichidă şi exigibilă . şi că nu este în stare de ,din cele 29 de facturi fiscale înaintate de creditoarea la dosarul de fond doar 3 facturi sunt neachitate , creditoarea recunmoscând că debitoarea se află în graficul de plăţi..Susţine reclamanta debitoare că măsurile luate de judecătorul sindic stânjenesc bunul mers şi împinge societatea la faliment .
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.581 C.Pr.Civ, iar în susţinere s-au depus înscrisuri.
La termenul din 12.03.2010 judecătorul sindic a invocat din oficiu, pe cale de excepţie necompetenţa materială faţă de dispoziţiile art.8 alin.5 din Lg. 85/2006, iar la termenul din 19.03.2010, faţă de precizările reprezentantului reclamantei debitoarei, în sensul că solicită a se judeca pe calea ordonanţei preşedinţiale în temeiul art.581 C.Pr.Civ,lichidatorul judiciar a invocat excepţia inadmisibilităţii .
Asupra excepţiilor de faţă ,judecătorul sindic reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. /05.02.2010 s-a admis cererea creditoarei S.C. E; în temeiul art.107 alin.1 lit A pct b din lg. Nr. 85/2006 s-a deschis procedura falimentului , în formă generală , împotriva debitoarei S.C.Q S.R.L., s-a dispus dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare şi s-a desemnat lichidator judiciar provizoriu L IPURL.
Împotriva acestei sentinţe debitoarea a declar recurs solicitând şi suspendarea executării hotărârii .
Prin prezenta cerere debitoarea s-a adresat Tribunalului solicitând suspendarea tuturor măsurilor dispuse de judecătorul sindic prin sentinţa nr. /05.02.2010 şi a măsurilor luate de lichidatorul judiciar ,pe calea ordonanţei preşedinţiale ,până la soluţIarea recursului declarat împotriva sentinţei mai sus amintite.
Potrivit normelor generale prevăzute de art.581 C.Pr.Civ , ce reglementează ordonanţa preşedinţială” instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.”
Legea Nr.85/2006 privind procedura insolvenţei ,care reprezintă norme speciale faţă de cele arătate mai sus , stabileşte imperativ şi limitativ cazurile în care, hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic –care sunt executorii – le sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea executării hotărârii, suspendare asupra cărei se poate pronunţa doar instanţa de control judiciar, sesizată cu soluţIarea recursului, potrivit art.8 alin 4 şi 5 din lg. Nr.85/2006 .
Pe lângă condiţiile generale ce trebuie să existe în cazu loricărei forme concrete care intră în conţinutul acţiunii civile , admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune îndeplinirea anumitor condiţii speciale care se desprind din art.581 alin.1C.Pr.Civ, respectiv urgenţa, vremelnicia şi neprejudecare fondului.
Or, reclamanta-debitoare a solicitat prin prezenta cerere constatarea necertitudinii,nelichidităţii şi nexigibilităţii creanţei şi că nu se află în stare de insolvenţă ,cerere care duce practic la o apreciere a fondului dedus judecăţii ,ori judecătorul sindic nu se poate învesti cu o rejudecare a fondului decât în cazul unei casări cu trimitere spre rejudecare dispusă de instanţa de control judiciar, caz care nu se aplică în speţa de faţă.
Faţă de considerentele ce preced, instanţa va respinge excepţia necompetenţei materiale ,va admite excepţia inadmisibilităţii şi ,pe cale de consecinţă, va respinge cererea .