Faliment.Opoziţie.Stare de insolvenţă iminentă. Faliment


Faliment.Opoziţie.Stare de iminentă.

Într-adevăr, în cazul în care se constată introducerea cu rea-credinţă, în mod prematur, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei de către debitor, judecătorul-sindic, va trebui să revoce hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei.

Într-adevăr, în cazul în care se constată introducerea cu rea-credinţă, în mod prematur, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei de către debitor, judecătorul-sindic, va trebui să revoce hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei.

Această condiţie a fost verificată, în speţa de faţă, raportat la prevederile art.27 alin.2) referitoare la starea iminentă de insolvenţă, temei juridic invocat de către debitoare, stare definită de art.3 alin.1) pct.1 lit.b) din lege, în sensul că „1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:

Această condiţie a fost verificată, în speţa de faţă, raportat la prevederile art.27 alin.2) referitoare la starea iminentă de insolvenţă, temei juridic invocat de către debitoare, stare definită de art.3 alin.1) pct.1 lit.b) din lege, în sensul că „1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:

b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.”

b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.”

b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.”

Prin urmare, instanţa a concluzionat că nu ne putem raporta la prevederile referitoarea la insolvenţa vădită reglementată de art.3 alin.1) pct.1 lit.a), conform cărora „ este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor.”

Prin urmare, instanţa a concluzionat că nu ne putem raporta la prevederile referitoarea la insolvenţa vădită reglementată de art.3 alin.1) pct.1 lit.a), conform cărora „ este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor.”

Definirea insolvenţei ca raport între datoriile exigibile de orice natură faţă de mai mulţi creditori, pe de o parte, şi fondurile băneşti disponibile, pe de altă parte, poate genera pericolul deschiderii premature a procedurii, deschidere care totuşi prezintă avantajul unei sporite posibilităţi de realizare a unui plan de redresare.

Definirea insolvenţei ca raport între datoriile exigibile de orice natură faţă de mai mulţi creditori, pe de o parte, şi fondurile băneşti disponibile, pe de altă parte, poate genera pericolul deschiderii premature a procedurii, deschidere care totuşi prezintă avantajul unei sporite posibilităţi de realizare a unui plan de redresare.

SENTINŢA Nr. 2648/2011 din 07 Decembrie 2011 Tribunalul Vâlcea-Secţia comercială

Prin sentinţa nr.2380/23.11.2011 a fost admisă cererea debitoarei SC I M G SRL prin care a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind reţinute următoarele:

Debitoarea a motivat cererea în sensul că societatea are ca obiect de activitate producţia de rezervoare sub presiune, şi are pusă în funcţiune o „Linie automată pentru formarea capacelor şi elementelor sferice pentru vasele sub presiune”, proiect de investiţii început în anul 2007, cu accesarea fondurilor europene, societate de producţie unică în ţară prin specificul activităţii-construcţii de echipamente şi utilaje destinate industriei chimice, petrochimice şi nucleare, cu peste 200 de salariaţi.

În continuare s-a arătat că dincolo de climatul economic internaţional actual, societatea s-a confruntat cu o scădere a comenzilor în ultima perioadă, iar până la revenirea pieţei, resursele debitoarei sunt limitate, în condiţiile în care datoriile scadente sunt purtătoare de dobânzi, penalităţi şi alte accesorii.

În plus, debitoarea a menţionat că prin sentinţa nr.1195/2010 a Tribunalului Olt aceasta a fost obligată la plata sumei de 4.251.698,22 lei plus dobânzi de 1.195.395, hotărâre pusă în silită cu înfiinţarea popririi pe toate conturile bancare.

Tot în legătură cu executarea silită a sentinţei sus-menţionate, s-a arătat că judecătoresc a sechestrat cu ridicata bunurile mobile ce reprezentau materia primă pentru executarea contractelor în derulare şi puse gaj în favoarea E, contracte încheiate în vederea plăţii ratelor de rambursare a creditului de investiţii şi a obligaţiilor faţă de bugetul consolidat al statului.

Faţă de situaţia descrisă mai sus, debitoarea a apreciat că numai o eşalonare a datoriilor într-un program de reorganizare poate conduce la reluarea activităţii societăţii.

Debitoarea a precizat că nivelul datoriilor este de 48.119.441 lei la data de 31.10.2011, din care scadente într-un an sunt 40.092.780 lei, iar societatea are în patrimoniu bunuri în valoare de 50.525.780 lei.

Prin urmare, în temeiul prevederilor art.27 alin.2) din Legea nr.85/2006 raportate la cele ale art.3 alin.1) pct.1 lit.b) din lege se solicită admiterea cererii formulate.

Având în vedere actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Temeiul juridic al cererii îl constituie dispoziţiile art.27 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006, conform cărora „(1) Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.

2) Va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi şi debitorul în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă.”

Starea de insolvenţă iminentă este definită de art.3 alin.1) pct.1 lit.b) din lege, în sensul că „1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:

În acest caz aprecierea apariţiei stării de insolvenţă aparţine debitorului, ţinând cont de perspectiva acumulării de datorii în următorul interval de timp şi absenţa surselor de lichidităţi pentru acoperirea lor, existenţa unor stocuri de marfă nevandabilă care determină blocări de cash pe termen nedefinit etc.

În speţă, cele arătate de debitoare cu privire absenţa surselor de lichidităţi şi la blocarea stocurilor de materii prime au fost considerate sunt dovedite cu actele depuse la dosar, acte ce confirmă existenţa popririi conturilor debitoarei şi a sechestrării bunurilor mobile descrise în cerere.

Faţă de cele expuse mai sus, întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nivelul creanţelor contractate de debitor scadente se ridică la cuantumul de 48.119.441, creanţe ce nu pot fi achitate din cauza indisponibilizărilor sus-menţionate, instanţa a constatat că în speţă sunt incidente prevederile art.27 alin.2) raportate la cele ale art.3 alin.1) pct.1 lit.b) din Legea nr.85/2006.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art.32 alin.1) teza I din Legea nr.85/2006, cererea a fost admisă, în sensul deschiderii procedurii generale a insolvenţei.

Împotriva sentinţei a formulat opoziţie creditoarea SC GF CC SRL, societate în faliment, cerere înregistrată la data de 28.11.2011.

În motivarea opoziţiei se arată că societatea are calitatea de creditor potrivit sentinţei nr.1195/23.11.2010, sentinţă pusă în executare silită în cadrul dosarului 110/E/2011, executare suspendată prin Încheierea din data de 24.03.2011 a Curţii de Apel Craiova până la data de 3.11.2011, când apelul formulat de către debitoare a fost respins.

În continuare s-a arătat că la data de 23.11.2011 biroul executorului judecătoresc a primit o copie a certificatului de grefă emis în dosarul prezent, prin care se aducea la cunoştinţă deschiderea procedurii insolvenţei şi în consecinţă suspendarea de drept a acţiunilor judiciare şi extrajudiciare, conform prevederilor art.36 din Legea nr.85/2006.

Sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei este criticată sub următoarele aspecte:

S-a menţionat că în considerente nu s-a motivat de ce se consideră că ar fi aplicabile prevederile art.32 şi a celor ale art.27 din Legea nr.85/2006.

În concret, s-a arătat că prin sentinţă nu s-a stabilit cuantumul datoriilor debitoarei, dacă s-a depăşit pragul prevăzut de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006, care este termenul scurs de la scadenţa acestora şi în raport de aceşti parametrii nu s-a stabilit dacă debitoarea se află în insolvenţă vădită sau iminentă.

Creditoarea a menţionat că în cuprinsul sentinţei s-a reţinut că „din actele şi lucrările dosarului, se reţine că debitoarea a acumulat datorii ajunse la scadenţă, reprezentând creanţe certe, lichide şi exigibile, fiind în stare de insolvenţă, iar pe de altă parte aceasta şi-a declarat intenţia de intrare în faliment, motiv pentru care se va admite cererea şi se va deschide procedura simplificată a insolvenţei”.

În aceste condiţii, s-a arătat că sentinţa nu cuprinde motivarea în fapt şi în drept, conform art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.

În plus, s-a menţionat faptul că sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei nu a fost comunicată cu respectarea dispoziţiilor art.61 referitoare la notificare raportate la art.32 alin.2) din Legea nr.85/2006.

În ceea ce priveşte datoria înregistrată de către creditoare faţă de debitoare, s-a arătat că aceasta este reprezentată de suma de 5.932.194,22 lei, datorie neînregistrată cu rea-credinţă de către debitoare cu intenţia de a frauda interesele creditorilor, iar intrarea în faliment a debitoarei nu face decât să prejudicieze interesele legitime ale creditorilor falitei.

Faţă de această datorie, creditoarea a precizat că nici condiţia termenului de 90 de zile nu este îndeplinită, având în vedere că executarea silită s-a reluat de drept de la data de 3.11.2011.

De asemenea, creditoarea a menţionat că aceasta înţelege să dea eficienţă prevederilor art.27 alin.1,2 şi 4, în sensul că nu fost demarate negocierile cu creditorii, negocieri cerute scris şi care să fi fost eşuate, conform unor documente ce trebuiau ataşate la cererea formulată de către debitoare.

În acest sens au fost invocate prevederile Legii concordatului preventiv peste care debitoarea a trecut, lege ce cuprinde demersuri obligatorii impuse de art.27 din Legea nr.85/2006.

S-a contestat şi calitatea de reprezentant desemnat prin statut sau act constitutiv a semnatarului care a semnat cererea alături de administratorul debitoarei Prundeanu Eugen, în calitate de şef compartiment financiar contabil.

Mai mult, s-a subliniat faptul că nu există viza de pe actele depuse la dosarul cauzei, viză impusă de din Legea nr.85/2006, ceea ce reprezintă neîndeplinirea condiţiilor impuse pentru admisibilitatea cererii.

În final, creditoarea a arătat că debitoarea nu a făcut dovada insuficienţei fondurilor băneşti pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, în condiţiile în care prin cerere s-a menţionat că a fost pusă în funcţiune o linie automată pentru formarea capacelor şi elementelor sferice pentru vasele sub presiune, unică în sud-estul Europei.

Astfel, s-a precizat faptul că din însuşi conţinutul cererii reiese împrejurarea că debitoarea s-ar afla într-o stare iminentă de insolvenţă care s-ar instala în momentul în care ar fi pusă în executare silită sentinţa nr.1195/23.11.2010, singurul motiv de introducere a cererii fiind acela de suspendare de drept a măsurilor de executare silită a debitoarei şi în final de oprire a posibilităţii societăţii creditoare, aflată în faliment, de a-şi valorifica titlul.

În plus, creditoarea a subliniat faptul că prin cerere nu se face referire la alte creanţe în afara celei deţinute de societatea oponentă, creanţă ce nu justifică deschiderea procedurii insolvenţei.

Cum executarea silită începută de către creditoare, prin ridicarea unei părţi din bunurile debitoarei, nu împiedică fluxul de producţie, cererea debitoarei a fost apreciată ca fiind în fapt una de suspendare a executării silite până la soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condiţii în care s-a solicitat admiterea opoziţiei şi revocarea încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Prin întâmpinare, s-a arătat că valoarea prag a creanţei trebuie verificată numai în cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei introduse de către creditori.

Criticile referitoare la necomunicarea şi lipsa notificării sentinţei de deschidere sunt calificate ca fiind premature, atâta vreme cât opoziţia a fost formulată înainte de primirea notificării la care se referă art.32 alin.2) din lege, iar în privinţa prevederilor Legii concordatului preventiv, se menţionează faptul că în fapt nu au avut loc negocieri extrajudiciare sau în cadrul unui mandat ad-hoc sau de concordat preventiv, art.27 din Legea nr.85/2006 neimpunând ca o condiţie prealabilă respectarea prevederilor invocate de creditoare.

Mai mult, s-a arătat că starea de insolvenţă nu poate fi negată de către creditoare, atâta timp cât chiar aceasta a formulat la data de 11.11.2011 cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, cerere ce face obiectul dosarului 4521/104/2011 cu termen de judecată la data de 5.12.2011, comunicată debitoarei, după data înregistrării cererii debitoarei pe rolul Tribunalului Vâlcea.

În ceea ce priveşte iminenţa insolvenţei, debitoarea a precizat că executorul judecătoresc a pornit simultan toate formele de executare silită, şi anume:poprire pe conturile bancare, situaţie ce a făcut imposibilă efectuarea plăţilor curente; poprire asupra conturilor bancare ale clienţilor proprii pentru sumele datorate de către aceştia faţă de debitoare, ceea ce a condus la imposibilitatea încasării sumelor de bani; sechestru cu ridicata a întregii cantităţi de materie primă aprovizionată pentru executarea contractelor în derulare, situaţie ce a condus la imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor contractuale şi somaţia imobiliară cu privire la un teren proprietatea societăţii debitoare.

Prin urmare, debitoarea a precizat că întreaga activitate a fost blocată, situaţie care a condus la neachitarea datoriilor faţă de creditori şi la înlăturarea oricărei perspective previzibile de a le achita, câtă vreme nu mai există materie primă şi nici fonduri necesare pentru achiziţionarea alteia.

În consecinţă, prin formularea prezentei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei prin propunerea unui plan de reorganizare, debitoarea a arătat că este evitată prejudicierea celorlalţi creditori printr-o executare silită abuzivă.

Faţă de actele dosarului raportate la criticile cuprinse în opoziţia formulată, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa nr. 2380/23.11.2011, instanţa a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, iar nu a celei simplificate, faţă de debitoarea SC I MG SRL, la cererea acesteia, cerere semnată de persoana care, potrivit actului constitutiv, are calitatea de a o reprezenta, şi anume de administratorul statutar EP.

Deschiderea procedurii s-a făcut raportat la dispoziţiile din Legea nr.85/2006, iar nu la cele ale art.1 alin.2 lit.c) din lege.

La data de 28.11.2011, înainte de redactarea şi comunicarea sentinţei sus-menţionate, comunicare ce trebuia efectuată conform prevederilor art.7 alin.1 şi 3 din Legea nr.85/2006, creditoarea SC GF CC SRL a formulat opoziţie.

Această opoziţie a fost introdusă anterior începerii cursului termenului de 10 zile prevăzut de art.32 alin.2 din lege, prevederi care arată că „Prin încheierea de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului să efectueze notificările prevăzute la art. 61. În cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 5 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi administratorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluţiona deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile.”

În ceea ce priveşte motivarea în fapt şi în drept a sentinţei criticate, s-a observat că instanţa a cuprins în considerente atât motivarea în fapt, cât şi în drept, aşa cum s-a reţinut mai sus, raportat la temeiul juridic invocat de către debitoare, şi anume la dispoziţiile art.27 alin.2 din lege, dispoziţii potrivit cărora debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului cerere de deschidere a procedurii şi în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă.

În aceste condiţii, instanţa nu a verificat condiţia impusă de art.3 pct.6 din lege, articol conform căruia „Creditorii(…)vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăşi suma prevăzută la pct. 12”- valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului.Acesta este de 45.000 lei(…)

De asemenea, nu au fost verificate prevederile art.27 alin.11 şi art.12 din lege, dispoziţii care arată că „Dacă la data expirării termenului prevăzut la alin. (1) debitorul este angrenat, cu bună-credinţă, în negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, acesta are obligaţia de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de 5 zile de la eşuarea negocierilor.

(1^2) Dacă în cursul negocierilor derulate în cadrul unei proceduri de mandat ad-hoc sau de concordat preventiv debitorul ajunge în stare de insolvenţă, dar există indicii serioase că rezultatele negocierilor ar putea fi valorificate în termen scurt prin încheierea unui acord extrajudiciar, debitorul, de bună-credinţă, trebuie să introducă cererea de deschidere a procedurii în condiţiile şi termenul prevăzute la alin. (1^1). În caz contrar, debitorul trebuie să introducă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.”

La dosar nu s-a invocat existenţa unor negocieri extrajudiciare şi nici nu s-a făcut dovada unor negocieri în derulare în cadrul unei proceduri de mandat ad-hoc sau de concordat.

Astfel, Legea nr.381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc are ca scop salvgardarea întreprinderii aflate în dificultate, în vederea continuării activităţii acesteia, a păstrării locurilor de muncă şi a acoperirii creanţelor asupra debitorului, prin proceduri amiabile de renegociere a creanţelor sau a condiţiilor acestora ori prin încheierea unui concordat preventiv.

În concret, prin art.7 alin.1 din lege se arată că „Un debitor poate adresa preşedintelui tribunalului o cerere de numire a unui mandatar ad-hoc”, iar potrivit art.13 din aceeaşi lege „Poate recurge la procedura de concordat preventiv orice debitor(…)”.

Prin urmare, instanţa a constatat că legiuitorul nu a intenţionat că impună ca o condiţie de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei parcurgerea obligatorie a unei proceduri amiabile de renegociere a creanţelor sau a condiţiilor acestora, prin mandat ad-hoc sau prin încheierea unui concordat preventiv, aşa cum susţine creditoarea, ci a pus la îndemâna debitorului posibilitatea salvgardării societăţii de la încetarea de plăţi, într-un cadru strict reglementat de Legea nr.381/2009.

De asemenea, instanţa a verificat înscrisurile depuse la dosar de către debitoare, în susţinerea cererii, faţă de dispoziţiile din Legea nr.85/2006, dispoziţii conform cărora „Cererea debitorului trebuie să fie însoţită de următoarele acte:

a) bilanţul certificat de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;

b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate;

c) o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă;

d) o listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive;

e) o listă a activităţilor curente pe care intenţionează să le desfăşoare în perioada de observaţie;

f) contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii;

g) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită;

h) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declaraţie nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezumă că debitorul este de acord cu iniţierea procedurii simplificate;

i) o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii;

j) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive;

k) o declaraţie pe propria răspundere autentificată de notar sau certificată de avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracţiuni prevăzute în Legea concurenţei nr. 21/1996 şi că administratorii, directorii şi/sau asociaţii nu au fost condamnaţi definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii;

l) un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.”

Din analiza textului sus-citat, instanţa a reţinut că nu rezultă că legiuitorul ar fi impus ca înscrisurile menţionate anterior să poarte viza de audit, aşa cum se susţine prin opoziţia formulată.

Cu privire la fondul opoziţiei, din analiza criticilor formulate instanţa a constatat că, în fapt, creditoarea invocă drept temei juridic al cererii introducerea prematură, cu rea-credinţă, de către debitoare a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, cu scopul prejudicierii intereselor creditoarei, prin efectul paralizant al dispoziţiilor art.36 din Legea nr.85/2006, în concret, prin suspendarea executării silite începute, în temeiul sentinţei nr.1195/2010 a Tribunalului Olt.

Această posibilitate de redresare a fost invocată de debitoare, care a depus la dosar descrierea sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii, aşa cum cer prevederile art.28 alin.1 lit.i) din lege, în susţinerea cererii fiind menţionat şi aspectul referitor la obiectul unic de activitate în România, şi anume acela al construcţiilor de echipamente şi utilaje destinate industriei chimice, petrochimice şi nucleare.

Pentru verificarea prematurităţii cererii, în cazul invocării insolvenţei iminente, trebuie avută în vedere solvabilitatea debitoarei pe termen scurt, solvabilitate ce trebuie judecată prin raportarea datoriilor exigibile şi totodată pretinse la fondurile băneşti şi activele disponibile, cu înalt grad de lichiditate.

În speţă, aşa cum s-a reţinut în considerentele sentinţei de deschidere, din Listele furnizorilor şi Balanţa creditorilor depuse la dosar, acte necontestate de către oponentă, rezultă că nivelul creanţelor aflate în sold la data de 31.10.2011 se ridică la suma de 48.119.441 lei, iar nivelul activelor imobilizate şi circulante se ridică la suma de 50.525.780 lei, potrivit înscrisurilor depuse, de asemenea necontestate de către creditoare.

Având în vedere sechestrarea cu ridicata a materiei prime, aşa cum rezultă din Procesele-verbale din data de 8.11.2011, fila 119, din 9.11.2011, din data de 10.11.2011, din data de 11.11.2011, din data de 14.11.2011, din data de 15.11.2011, coroborată cu datele furnizate în legătură cu întreruperea activităţii de producţie, instanţa a constatat că se poate vorbi despre iminenţa unei insolvabilităţi a debitoarei, întrucât datoriile exigibile şi pretinse nu pot fi acoperite din fondurile băneşti disponibile şi din active cu grad înalt de lichiditate.

Instanţa a reţinut că această concluzie se impune având în vedere că debitoarea a făcut dovada că activitatea debitoarei a încetat, nu mai există materie primă pentru continuarea activităţii, stocurile de marfă s-au epuizat, iar în conturile bancare nu există fonduri disponibile pentru desfăşurarea activităţii comerciale, atâta timp cât acestea au fost indisponibilizate prin poprire.

În plus, activele enumerate în actele depuse la dosar, în contextul economic actual, nu prezintă un grad ridicat de lichiditate, având în vedere şi obiectul de activitate specific menţionat în Actul constitutiv al debitoarei, care nu poate asigura o cerere ridicată pe piaţă a unor asemenea bunuri din partea celorlalţi comercianţi.

În aceste condiţii, instanţa a concluzionat că se poate vorbi despre inexistenţa fondurilor băneşti disponibile într-un viitor previzibil, demonstrat cu cifre precise, aşa cum rezultă din documentele contabile depuse la dosar şi anume: Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii de la data de 31.10.2011, Contul de profit şi pierderi de la data de 31.10.2011, Balanţa de verificare de la data de 31.10.2011, Bilanţul de la data de 31.12.2011, precum şi Raportul auditorului independent întocmit la data de 31.12.2010.

Prin acest raport, s-a reţinut că auditorul are o nesiguranţă cu privire la încasarea în timp util şi real a unor creanţe ce le are de încasat de la diverşi clienţi şi de la alţi debitori în sumă de 10.495.300 lei, debitori nominalizaţi în situaţiile financiare, iar din cauza crizei financiare în care se află România, auditorul a menţionat că poate exista posibilitatea apariţiei riscului intrării în stare de insolvenţă a acestor clienţi, fapt care ar putea influenţa capacitatea de plată a debitoarei în perioadele următoare.

Inexistenţa fondurilor băneşti disponibile într-un viitor previzibil, trebuie raportată la plata obligaţiilor salariale faţă de cei 201 de salariaţi, aşa cum rezultă din Situaţia depusă la fila 165 dosar şi a obligaţiilor conexe, la plata furnizorilor, neplata acestora având drept consecinţă sistarea prestaţiilor şi acumularea penalităţilor de întârziere.

În acest context, redresarea invocată de către debitoare poate fi favorizată de împrejurarea că starea de insolvenţă nu se cronicizează, iar încetarea de plăţi nu este ireversibilă, până în acest moment, redresarea economică fiind singura modalitate de ocrotire a intereselor tuturor creditorilor ce se vor înscrie la masa credală.

Faţă de cele expuse mai sus, opoziţia apare ca neîntemeiată, astfel că a fost respinsă.