Potrivit art. 4 Cod comercial, „sunt fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”.
Prin urmare, săvârşirea unei fapte ilicite de către un comerciant în exercitarea obiectului său de activitate determină caracterul comercial al litigiului conform art. 4 şi 56 Cod comercial.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 69 din 16 ianuarie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 529 din 21 mai 2002, pronunţată în dosarul nr. 243/2002 al Judecătoriei Beclean s-a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulată de reclamanta S.O. împotriva pârâtei S.C. Rabonic S.R.L. Suciu de Sus judeţul Maramureş în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătoria a reţinut că obiectul acţiunii îl constituie cererea formulată de reclamantă în vederea obligării pârâtei la plata unor despăgubiri constând în contravaloarea arborilor tăiaţi de pe terenul reclamantei.
Faţă de acest obiect, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. corn., în sensul că sunt fapte de comerţ şi celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant dacă „nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul
Deşi între părţi nu există un contract scris s-a încheiat totuşi o convenţie verbală prin care societatea pârâtă s-a obligat să-i achite contravaloarea arborilor tăiaţi, făcând chiar o plată parţială, din care a rămas o diferenţă solicitată pe calea prezentei
acţiuni, caracterizată ca având un caracter comercial.
Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin sentinţa civila nr. 2352 din 17 octombrie 2002, pronunţată în dosar nr. 3237/2002 a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Judecătoriei Beclean şi constatând ivirea conflictului negativ de competenţă a inaintat dosarul Curţii de Apel Cluj, pentru emiterea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că litigiul are un caracter civil întrucât decurge din săvârşirea unei fapte ilicite care chiar dacă aparţine unui comerciant nu este de natură a califica diferendul dintre părţi ca având o natură comercială în sensul dispoziţiilor art. 3, 4, 7, 9 şi 56 C.com, cu consecinţe asupra stabilirii competenţei materiale a instanţei.
în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea stabileşte în temeiul art. 20 alin. (5) C.pr.civ, că revine Tribunalului Bistriţa-Năsăud competenţa soluţionării cauzei.
Litigiul dedus judecăţii are un caracter comercial şi rezultă, fără îndoială din săvârşirea unei fapte ilicite de către un comerciant, situaţie în care în speţă devin aplicabile dispoziţiile art. 4 şi 56 C.com. Soluţia este determinată de faptul că nu doar faptele licite săvârşite de comercianţi determină natura comercială a unui litigiu ci în măsura în care comerciantul săvârşeşte o faptă ilicită, consecinţa este aceeaşi cu privire la stabilirea instanţei competente material să soluţioneze cauza respectivă.
De altfel, între părţi s-a şi încheiat o convenţie, executată parţial cu privire la plata despăgubirilor cauzate ca urmare a săvârşirii faptei ilicite de către comerciant, situaţie în care cu atât mai mult litigiul este guvernat de principiul dreptului comercial, iar competenţa soluţionării revine tribunalului în considerarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C.pr.civ.
(Judecător Marioara Isailă)
Notă. în acelaşi sens, Secţia comercială şi de contencios administrativ, sentinţa civilă nr. 267 din 20 martie 2003
