Potrivit Legii nr.99/1999, constituirea unei garanţii reale mobiliare, în baza prevederilor acestei legi, nu împiedică vânzarea ulterioară a bunului gajat de către debitor. În acest caz însă, potrivit art. 23 alin.3, creditorul poate urmări, la alegere, bunul afectat garanţiei aflat în mâna terţului, produsul bunului adică preţul încasat aflat în mâna debitorului, cât şi ambele ( bunul şi produsul bunului). Aceasta înseamnă că garanţia nu dispare în cazul înstrăinării bunului ci ea se transferă asupra produsului bunului, adică asupra preţului încasat. Cum garanţia creditorului s-a transferat asupra preţului încasat, nu se poate reţine valoarea trecută în contractul de garanţie ca limită a gajului pentru că numai preţul real obţinut a intrat în patrimoniul debitorului, numai acesta fiind produsul bunului. Ca urmare, creditorul are o creanţă parţial garantată împotriva debitorului, în limita preţului real obţinut. Pentru diferenţa, creditorul poate urmări şi bunul mobil aflat în mâna terţului.
Astfel, creanţa va participa la distribuire în limita garanţiei conform art.120 alin. 1 pct.2, iar restul conform art.122 pct. 7 din Legea nr.64/1995.
Lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC C COM SRL Plopşoru, a depus la dosar raportul asupra activităţii acesteia, precum şi tabelul preliminar al creanţelor înregistrate.
Tabelul a fost afişat la uşa tribunalului şi s-a acordat termen pentru soluţionarea eventualelor contestaţii.
Faţă de modul în care creanţa sa a fost înscrisă în tabelul preliminar, creditoarea BRD GSG Sucursala Tîrgu Jiu a formulat contestaţie, solicitând înscrierea creanţei sale ca o creanţă garantată parţial, în limita valorii bunurilor, trecută în contractul de gaj, de 988.000.000 lei.
Prin Sentinţa nr. 434 din 26 mai 2005 pronunţată de judecătorul-sindic s-a respins contestaţia creditoarei.
Împotriva sentinţei a formulat recurs creditoarea, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Curtea constată că BRD GSG Sucursala Tîrgu Jiu s-a înscris la masa pasivă a debitoarei cu o creanţă în cuantum de 2.894.412.021 lei, creanţă garantată iar, în urma verificării, lichidatorul judiciar a admis creanţa în cuantumul integral solicitat de creditoare, însă ca o creanţă chirografară care va fi plătită conform art.122 pct.7 din Legea nr.64/1995. La motivul contestării, lichidatorul a menţionat că ipotecile cu care s-a garantat creanţa au fost constituite de terţi iar bunurile mobile din averea debitoarei ce au făcut obiectul contractului de gaj nr. 147/2002 au fost vândute cu factura 4801251/7.03.2003. Prin cererea sa, creditoarea a contestat numai felul creanţei, considerând-o parţial garantată, în limita valorii bunurilor mobile consemnată în contractul de gaj. Creditoarea nu a contestat şi cuantumul creanţei încât motivul doi de recurs ce vizează aplicarea greşită a art.45 din Legea nr.64/1995 şi anume faptul că procedura insolvenţei nu are ca efect stoparea curgerii dobânzilor la creanţele având ca izvor contractele de credit nu poate fi analizat pentru prima dată în recurs.
Curtea apreciază însă că este fondat primul motiv de recurs şi anume cel referitor la felul creanţei, judecătorul-sindic făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor Legii nr.99/1999 titlul privind garanţiile reale mobiliare.
Potrivit Legii nr.99/1999, constituirea unei garanţii reale mobiliare, în baza prevederilor acestei legi, nu împiedică vânzarea ulterioară a bunului gajat de către debitor. În acest caz însă, potrivit art. 23 alin.3, creditorul poate urmări, la alegere, bunul afectat garanţiei aflat în mâna terţului, produsul bunului adică preţul încasat aflat în mâna debitorului, cât şi ambele ( bunul şi produsul bunului). Aceasta înseamnă că garanţia nu dispare în cazul înstrăinării bunului ci ea se transferă asupra produsului bunului, adică asupra preţului încasat de debitor. Potrivit facturii, debitorul a primit drept preţ pe bunurile ce au fost constituite gaj pentru garantarea creditului, suma de 449.820.000 lei şi în consecinţă garanţia creditorului s-a transferat asupra acestei sume, neputându-se reţine valoarea trecută în contractul de garanţie, pentru că numai preţul real obţinut a intrat în patrimoniul debitoarei, numai acesta fiind produsul bunului. Ca urmare, creditorul are o creanţă parţial garantată împotriva debitorului în limita preţului real obţinut. Pentru diferenţa, creditorul poate urmări şi bunul mobil aflat în mâna terţului, precum şi garanţiile imobiliare constituite de terţi.
Cât priveşte caracterul transferului, la momentul actual nu se poate stabili dacă este sau nu fraudulos, prin prisma Legii nr.64/1995, Legea nr.99/1999 permiţând înstrăinarea bunurilor gajate, iar lichidatorul nu era obligat să promoveze acţiuni pentru anularea transferurilor, decât dacă are date concrete privind caracterul fraudulos al transferurilor, acest lucru fiind lăsat de lege şi la îndemâna comitetului creditorilor.
Faţă de considerentele expuse, Curtea va admite recursul şi, în temeiul art.304 pct.9 cod procedură civilă, va modifica sentinţa recurată, va admite în parte contestaţia şi va dispune înregistrarea creditoarei în tabelul definitiv al creanţelor cu o creanţă în cuantum de 289.441 lei (RON), garantată parţial, în limita preţului obţinut din vânzarea bunurilor gajate, respectiv a sumei de 44.982 lei (RON). Astfel, creanţa va participa la distribuire în limita garanţiei conform art.120 alin. 1 pct.2, iar restul conform art.122 pct. 7 din Legea nr.64/1995.
