Folosirea imobilului conform destinaţiei determinate prin contract. Rezilierea contractului de închiriere


C. civ., art. 1429 pct. 1 teza a ll-a

Potrivit principiilor generale, sancţiunea rezilierii unui contract sinalagmatic cu succesivă este incidenţă dacă una dintre părţile respectivului contract nu şi-a executat culpabil obligaţiile asumate. Potrivit art. 3.2. din contractul de închiricre litigios, una dintre obligaţiile pârâtei I, în calitate de chiriaş, este „de a desfăşura în spaţiul închiriat activitate de alimentaţie publică, activitate care nu va putea fi schimbată fără acordul scris al proprietarului”. De asemenea, potrivit art. 7 pct. 1 lit. e) din acelaşi contract, „nerespectarea clauzei privind obiectul de activitate desfăşurat în spaţiul închiriat” constituie o ipoteză de încetare a contractului de închiriere încheiat la 1 martie 2002. Tribunalul arbitral a constatat că activitatea principală a pârâtei I este „comerţ cu amănuntul în magazine specializate al produselor alimentare – 5227”, astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare a acestei societăţi comerciale. De asemenea. Tribunalul arbitral a constatat că una dintre obligaţiile principale ale pârâtei I. în calitate de locatar, este „de a desfăşura în spaţiul închiriat activitate de alimentaţie publică, activitate care nu va putea fi schimbată fără acordul scris al proprietarului” [art. 3.2. lit. j) din contractul de închiriere]. Nicio probă administrată în prezentul litigiu arbitral nu atestă faptul că activitatea de alimentaţie publică a fost schimbată în mod unilateral de către pârâta I. Susţinerea reclamantei. în sensul că pârâta I şi-a schimbat profilul activităţii desfăşurate în spaţiul închiriat, nu este susţinută de nicio piesă a dosarului, constituind o simplă afirmaţie. Drept urmare. în temeiul art. 969 şi art. 1429 pct. 1 teza a ll-a C. civ.. Tribunalul arbitral a apreciat că pârâta I şi-a respectat obligaţia de a întrebuinţa spaţiul comercial închiriat conform destinaţiei detemiinate prin contractul de închiriere încheiat la I martie 2002.

în consecinţă, cererea privind rezilierea contractului de închiriere a fost respinsă ca neîntemeiată.

Sentinţa arbitrală nr. 151 din 27 iunie 2007