Fond – Comercial –Revendicare şi grăniţuire Cereri


Sentinta Civila Nr. 388

Sedinta publica de la 09 Martie 2009

Prin cererea înregistrata initial la Judecatoria Tulcea sub nr.5590/28.09.2006 reclamanta SC “…” SRL a chemat în judecata pe pârâta SC “…” SRL Tulcea, pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se stabileasca linia de hotar ce le desparte proprietatile, pârâta sa fie obligata sa îi respecte dreptul de proprietate si posesie asupra suprafetei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa precum si repararea prejudiciului ce i s-a cauzat urmare a ocuparii proprietatii sale, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta civila nr.3831/22.12.2006 Judecatoria Tulcea a admis exceptia de necompetenta materiala si a dispus declinarea competentei solutionarii cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, formându-se dosarul nr.2533/88/2007.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca între terenul sau si cel al pârâtei nu exista linie de hotar prin semne vizibile, însa a existat înca dinaintea momentului la care a devenit proprietar al imobilului o separatie a celor doua proprietati consacrata prin uzul îndelungat al acestora de catre cei doi vecini SC “….” Tulcea si SC “…” SA Tulcea.

A mai aratat reclamanta ca în cursul anului recurent, pârâta si-a schimbat actionarul majoritar care în mod nejustificat încalca proprietatea pe care autorul sau a respectat-o timp de 15 ani, ocupând abuziv o parte din teren.

În dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei în copie: contract de vânzare cumparare aut.nr…./20.06.2000 de BNP …., contract de vânzare cumparare nr…./1998 BNP …, contractul de vânzare cumparare constructii, procese verbale de predare primire, schite cadastrale, actul de dezlipire aut. nr…./21.12.2001 de BNP …, documentatii si schite cadastrale.

În aparare, pârâta SC “…” SA Tulcea a formulat întâmpinare, invocând exceptiile lipsei de obiect si lipsei de interes si a aratat ca încaperea în suprafata de 96 mp a fost lasata de ea prin acord expres în posesia gratuita de factori a SC “…” SA Tulcea care profitând de bunavointa sa, a închiriat-o unui tert -SC “…” SRL Tulcea.

Aceeasi pârâta a formulat si cerere reconventionala, solicitând obligarea reclamantei -pârâte de a-i lasa în deplina proprietate si pasnica folosinta spatiul comercial în suprafata de 96 mp, obligarea la plata despagubirilor civile reprezentând sume de bani încasate de la SC “…” SRL ca si chirie, cu începere de la data de 21.02.2006, precum si citarea în cauza a SC “….” SRL Tulcea.

În drept, pârâta recurenta a invocat prev art.480, 992 si 998 Cod civil, iar în dovedire a depus la dosarul cauzei în copie: încheierea nr…./2006 a Tribunalului Tulcea, schite si documentatii cadastrale, decizia nr…./1991 a Prefecturii Tulcea, inventarul prin protocolul nr.39/1991, certificat de atestare a dreptului de proprietate nr…./2001 si contract de vânzare de actiuni nr.2/2006 solicitând si efectuarea unei expertize topografice.

Analizând cauza, probele administrate, expertiza topografica, precum si concluziile partilor, instanta retine urmatoarele:

Titlurile partilor sunt reprezentate în cauza, în ceea ce o priveste pe reclamanta – pârâta de cele doua contracte de vânzare – cumparare nr…./20.06.2000 aut. de BNP de … si nr.2512/17.08.1998 aut.de BNP …, prin care se dovedeste detinerea în proprietate a unei suprafete totale de 2275,71 mp, iar în ceea ce o priveste pe pârâta reclamanta de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria TL nr…./20.11.2001 emis de Consiliul Judetean Tulcea prin care probeaza ca detine în proprietate suprafata de 4939,68 mp, iar în cota parte indiviza 337,84 mp teren, situate în str. Isaccei nr.115 Tulcea.

Terenul în suprafata de 1161 mp teren având nr.cadastral … dobândit de reclamanta pârâta prin contractul de vânzare cumparare nr…./17.08.1998 al BN … a facut obiectul actului de dezlipire aflat la fila 45 din dosar, respectiv a fost dezmembrat în 3 loturi: lotul nr.1 în suprafata de 630 mp cu nr.cadastral …/1, lotul nr.2 de 419,8 mp cu nr.cadastral …/2 si lotul nr.3 de 111,22 mp teren cu nr.cadastral …/3.

SC “…” SA Tulcea , autoarea în drepturi a reclamantei pârâte detine cele doua imobile pe care le-a vândut acesteia în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr…./30.10.1996 emis de Ministerul Comertului, dreptul de proprietate al reclamantei fiind înscris în CF nr.778/N Tulcea.

În speta, ambele parti detin titluri de proprietate de acelasi gen, respectiv certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emise în baza HG nre…./1991 privind stabilirea si evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat.

Din raportul de expertiza topografica întocmit în cauza de expert … rezulta ca limitele proprietatii reclamantei – pârâte au fost determinate eronat la momentul întocmirii documentatiei cadastrale existând o suprapunere peste proprietatea pârâtei – reclamante cu suprafata de 111,22 mp aferenta documentatiei cadastrale nr.2965/3, marcata pe plansa nr.3 prin culoarea galbena.

Acelasi raport de expertiza a aratat ca linia de hotar între proprietatile partilor trece prin punctele 8 – 9, astfel ca instanta urmeaza sa stabileasca linia de hotar în baza art.584 pe aliniamentul 8 – 9 reprezentat prin culoarea verde în schita anexa a raportului de expertiza topografica (plansa nr.3 – fila 157).

În ceea ce priveste depozitul aflat pe terenul în suprafata de 111,22 mp, pârâta – reclamanta a dovedit ca îi apartine atât prin realizarea probei dreptului de proprietate asupra acestui teren cât si prin decizia nr.193/18.04.1991 si Protocolul nr.39/13.06.1991 încheiat cu SC “…” SA prin care s-a predat si depozitul în discutie.

Întrucât potrivit celor de mai sus s-a dovedit o ocupare a proprietatii pârâte -reclamante, în baza art.480 Cod civil si 998 – 999 Cod civil urmeaza a obliga pe reclamanta – pârâta sa lase în deplina proprietate si pasnica folosinta pârâtei – reclamante spatiul comercial în suprafata de 111,22 m.p. compus din teren si depozit cu nr. cadastral …/3, individualizat în schita anexa a raportului de expertiza topografica (plansa nr. 3 – fila 157) prin patruleterul de culoare galbena.

Relativ la capatul de cerere formulat de reclamata pârâta privind revendicarea fâsiei de teren acaparata de pârâta – reclamanta, s-a renuntat la judecata acestuia la termenul de judecata din data de 27.11.2006, prin cerere expresa semnata si depusa la dosar. Ca urmare, este lipsit de suport legal capatul 3 din cererea de chemare în judecata relativ la obligarea pârâtei reclamante la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a ocuparii terenului, motiv pentru care acesta va fi respins ca nefondat.

Potrivit art.34 pct.4 din Legea nr.7/1996 orice persoana interesata poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciara daca printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca înscrierea din cartea funciara nu mai este în concordanta cu situatia reala actuala a imobilului.

Modul generic în care legiuitorul a înteles sa reglementeze acest caz de rectificare permite concluzia ca se poate solicita rectificarea pe acest temei, în oricare dintre situatiile în care starea tabulara a imobilului nu mai corespunde cu situatia sa juridica reala actuala.

O astfel de situatie este si cea dedusa judecatii întrucât a fost admisa actiunea în revendicare formulata pe calea dreptului comun de adevaratul proprietar al carui drept nu a fost înscris în cartea funciara.

Prin hotarârea judecatoreasca ceruta de prev. art.34 din Legea nr.7/1996 trebuie sa se înteleaga nu numai o hotarâre distincta, pronuntata si ramasa irevocabila anterior promovarii cererii de rectificare, ci si dispozitia cuprinsa în aceeasi hotarâre, prin care se statueaza asupra cererii de rectificare, dispozitie prin care aceeasi instanta constata, pe baza probelor administrate existenta neconcordantei între starea tabulara si situatia juridica reala.

Pe cale de consecinta, urmeaza, a dispune radierea din CF nr…./N Tulcea a dreptului de proprietate a reclamantei – pârâte asupra imobilului teren si depozit în suprafata de 111,22 m.p. cu nr. cadastral …/3.

Instanta va respinge ca neîntemeiat capatul de cerere privind obligarea reclamantei pârâte la plata de despagubiri constând în chiria încasata de la SC “…” SRL începând cu data de 21.02.2006 întrucât nu s-a facut dovada ca daca pârâta reclamanta ar fi posedat efectiv suprafata de teren revendicata ar fi oferit-o cu titlu de închiriere acestei societati comerciale.

Cât priveste exceptiile invocate de pârâta reclamanta prin întâmpinare, respectiv lipsa de obiect, lipsa de interes licit si inadmisibilitatea actiunii principale, acestea vor fi respinse tot ca neîntemeiate deoarece prin actele si documentatiile cadastrale întocmite în vederea înscrierii în CF nu se pot granitui proprietati, intabularea în CF nu realizeaza o cercetare a titlurilor partilor, iar precizarea si exprimarea în bani a prejudiciului s-a realizat ulterior formularii cererii principale de catre reclamanta-pârâta.