Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 180 din 29 ianuarie 1998 (dosar nr. 1742/1997)
Potrivit art. 2. lit. c din Legea nr.29/1990, nu pot fi atacate la instanţele de contencios administrativ actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea cărora se prevede special prin lege, o altă procedură jurisdicţională.
O asemenea procedură a fost instituită în materia stabilirii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi şi eliberării titlurilor de proprietate prin dispoziţiile art. 11 alin. 5 şi următoarele din Legea fondului funciar care stabilesc competenţa materială a judecătoriilor în a căror rază teri-
tonală se află terenurile.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, judecătoriile judecă plângerile formulate împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate în cazurile prevăzute de lege.
Soluţionând în primă instanţă o acţiune prin care se cere anularea în parte a titlului de proprietate, Curtea de Apel a dat o hotărâre cu încălcarea competenţei materiale a altei instanţe, respectiv a Judecătoriei Ploieşti, în a cărei rază teritorială este situat terenul, ceea ce face ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă, sentinţa să fie supusă casării.
Pentru cele ce preced, recursul se priveşte ca fondat şi urmează a fi admis, va fi casată hotărârea atacată şi cauza va fi trimisă Judecătoriei Ploieşti, spre competentă soluţionare.