Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 524 din 3 martie 1998 (dosar nr. 1898/1996)
Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate privată asupra mai multor suprafeţe de teren, prin sentinţa civilă nr. 10795 din 20 decembrie 1991 a Judecătoriei Craiova, de
venită irevocabilă. Pentru a fi în posesie, s-a adresat comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, autoritate care, potrivit art. 36 alin. 1 din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 131/1991, efectuează operaţiunea solicitată, pe bază de măsurători topografice.
Deoarece demersul făcut a primit numai o rezolvare parţială, reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ pentru a se constata că, în mod nejustificat i se refuză punerea în posesie asupra terenului cuvenit şi, în consecinţă, a obliga autoritatea pârâtă să efectueze această operaţiune în conformitate cu dispoziţiile legii.
Instanţa, reţinând temeinicia cererii, a obligat Comisia locală din localitatea Malu Mare pentru aplicarea Legii fondului funciar să pună pe reclamant în posesia suprafeţei de 0,50 ha. Hotărând astfel, Curtea de Apel nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi nu s-a substituit unui organ al puterii executive, cum se susţine prin recursul în anulare, ci şi-a exercitat atribuţiile sale fireşti de instanţă de contencios administrativ în cadrul cărora este pe deplin competentă să verifice legalitatea actelor administrative sau să constate dacă o autoritate administrativă refuză nejustificat să rezolve cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, formulată de o persoană ce se consideră vătămată.
Instanţa nu a procedat în mod direct la punerea în posesie a reclamantului, caz în care s-ar fi putut pune în discuţie substituirea în atribuţiile comisiei de fond funciar, ci a obligat comisia să facă această operaţiune potrivit legii.
Când o persoană se plânge împotriva refuzului nejustificat de punere în posesie cu o anumită suprafaţă de teren pentru care are deja recunoscut dreptul de proprietate, sau atunci când atacă actul prin care o altă persoană a fost pusă în posesia unui astfel de teren, instanţa de contencios administrativ este datoare, dacă constată temeinicia pretenţiilor, să oblige Comisia la punerea în posesie cu acel teren, ori să anuleze actul atacat, deoarece numai în acest fel se poate înlătura vătămarea produsă. A considera altfel, ar însemna să nu se recunoască instanţelor de contencios administrativ competenţa conferită prin art. 48 din Constituţie şi prin Legea nr.29/1990, competenţă care le-a fost dată tocmai pentru a putea fi cenzurate greşelile sau chiar eventualele abuzuri din activitatea autorităţilor administrative şi pentru a fi înlăturate vătămările aduse drepturilor subiective ale persoanelor.
In plus, este de reţinut şi împrejurarea că dispoziţiile art. 53-56 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, modificată, nu limitează controlul judecătoresc asupra actelor administrative emise în legătură cu reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Pentru cele ce preced, constatându-se că instanţa nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, recursul în anulare este nefondat şi urmează a fi respins.
