Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 825 din 2 aprilie 1998 (dosar nr. 354/1996)
Reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu prin adeverinţelor nr. 786 şi nr. 787/1992. în vederea punerii lor în posesie, reclamanţii s-au adresat Comisiei locale de fond funciar.
întrucât demersul reclamanţilor a rămas fără rezultat, ei au sesizat instanţa de contencios administrativ pentru a se constata că li se refuză nejustificat punerea în posesie asupra terenurilor şi, în consecinţă, să se dispună obligarea comisiei la efectuarea operaţiunii.
Instanţa, constatând temeinicia acţiunii, a obligat Comisia de aplicare a Legii fondului funciar de pe lângă Consiliul local al comunei Otopeni să-i pună pe reclamanţi în posesie, ca urmare a adeverinţelor nr. 786 şi nr. 787/1992, privind terenul în suprafaţă de 1 ha situat în Băneasa, şos. Strău- leşti, parcelele A 168 şi în suprafaţă de 1,63 ha situat în Băneasa, str. Regimentului, parcela A 215.
Hotărând astfel, instanţa nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi nu s-a substituit în activitatea unui organ al puterii executive, cum se susţine în recursul în anulare, ci şi-a exercitat atribuţiile sale fireşti de instanţă de contencios administrativ, competentă să verifice legalitatea actelor administrative sau să constate dacă o autoritate administrativă refuză nejustificat să re
zolve cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, formulată de o persoană ce se consideră vătămată.
Instanţa nu a procedat în mod direct la punerea în posesia reclamanţilor, caz în care s-ar fi putut pune în discuţie substituirea în atribuţiile Comisiei de fond funciar, ci a obligat comisia să facă această operaţiune, potrivit legii.
Când o persoană se plânge împotriva refuzului nejustificat de punere în posesie cu o anumită suprafaţă de teren pentru care are deja recunoscut dreptul de proprietate sau atunci când atacă actul prin care o altă persoană a fost pusă în posesia unui astfel de teren, instanţa de contencios administrativ este datoare, dacă constată temeinicia pretenţiilor, să oblige comisia la punerea în posesie cu acel teren, ori să anuleze actul atacat, deoarece numai în acest fel se poate înlătura vătămarea produsă.
A considera altfel, ar însemna să nu se recunoască instanţelor de contencios administrativ competenţa conferită prin art. 48 din Constituţie şi prin Legea nr. 29/1990 şi care le-a fost dată tocmai pentru a putea fi cenzurate greşelile sau chiar eventualele abuzuri din activitatea autorităţilor administrative şi pentru a fi înlăturate vătămările aduse drepturilor subiective ale persoanelor.
în plus, este de reţinut şi împrejurarea că dispoziţiile art. 53-55 din legea nr. 169/1997 nu limitează controlul judecătoresc asupra actelor administrative emise în legătură cu reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Aşa fiind, constatând că instanţa nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, recursul în anulare este nefondat şi urmează să fie respins.
