Fond funciar. Teren aferent construcţiei.Atribuire prin ordinul prefectului. Suprafaţa cuvenită dobânditorului construcţiei.


Curtea Suprema de Justiţie, Secţia de administrativ, decizia nr. 35 din 28 ianuarie 1998 (dosar nr. 706/1997)

Urmărindu-se normalizarea situaţiei deţinătorilor de terenuri trecute în proprietatea statului ca urmare a înstrăinării construcţiilor aflate pe ele, prin art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, s-a stabilit că “terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi a loca­lităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, ai locuinţelor”, prin alin.4 al aceluiaşi text de lege arătându-se că “dispoziţiile art. 22 rămân aplicabile”.

Interpretarea corectă a acestor dispoziţii legale conduce la concluzia că dobânditorul unor construcţii este îndreptăţiţ să primească în proprietate în­treaga suprafaţă deţinută ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospo­dăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, atunci când există, adică tot terenul ce s-a avut în vedere de părţile convenţiei de înstrăinare şi în urma căreia a fost deţinut în fapt de dobânditor.

Sub acest aspect, nu prezintă relevanţă că în actul autentic de înstrăinare este menţionată o altă suprafaţă decât cea reală existentă, cum este cazul în speţă, în actul autentic apărând că terenul aferent ar fi avut 83 mp, când nu­mai casa de locuit şi anexele ocupă suprafaţa de 292,2 mp, după cum nu are importanţă suprafaţa pentru care s-a plătit chirie.

Intenţia părţilor convenţiei vânzare-cumpărare a privit întreaga suprafaţă de 577,1 mp atribuită pârâţilor prin ordinul prefectului şi aceasta rezultă din faptul că a fost delimitată de restul proprietăţii vânzătorilor prin gardul ridi­cat chiar de aceştia. Cumpărătorii au folosit de la data convenţiei întreaga suprafaţă de teren, edificând şi alte construcţii, în baza unor autorizaţii, în decursul timpului, fără vreo opunere a vânzătorilor.

Be altfel, anterior actului autentic, părţile au consemnat într-o chitanţă că vânzarea priveşte şi terenul aflat în faţa şi spatele casei, iar contestarea chi­tanţei prin afirmaţiile făcute în motivele de recurs are un caracter pur formal.

In aceste condiţii, constatând că prefectul a făcut o corectă aplicare a dis­poziţiilor art. 35 din Legea nr. 18/1991, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins.