Formalitatea punerii în întârziere a locatorului, persoană fizică


O.G. nr. 5/2001, art. 1 C. civ. 1864, art. 1079, art. 1081, art. 1088

Raportul juridic este, din perspectiva debitorului-locator, unul de drept civil, şi nu unul comercial, astfel că era necesară punerea sa în întârziere pentru obligarea acestuia la plata dobânzii legale, care, în acest caz, nu curge de drept.

Jud. Sectorului 4 Bucureşti, s. civ., sent. nr. 5849 din 13 septembrie 2010, nepublicată

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 16335/4/2010, petenta creditoare SC M.E. RO SRL a solicitat somarea debitorului N.D. la plata sumei de 2.643,18 lei, creanţă constând în contravaloarea garanţiei contractuale şi a chiriei achitate în avans de către cea dintâi pentru perioada ulterioară încetării locaţiunii şi la 78,56 lei reprezentând dobânda legală.

Pârâtul nu s-a prezentat în instanţă pentru a formula apărări.

Analizând dosarul, instanţa a constatat că între părţi s-a încheiat o locaţiune a unui imobil din Bucureşti, şos. O., sector 4, creditoarea din prezenta cauză având calitatea de chiriaş, calitate în care a achitat o garanţie contractuală de 3.047 lei, restituibilă la încetarea contractului, precum şi chirie în avans.

Ca urmare a denunţării contractului, părţile au încheiat la data de 19.03.2010 un proces-verbal de predare-primire-recepţie a spaţiului, debitorul locator însuşindu-şi prin semnătură obligaţia de a restitui creditoarei locatoare o diferenţă din garanţia iniţială de 1.122,44 lei şi suma de 1.520,74 lei reprezentând chirie achitată în avans pentru perioada ulterioară încetării locaţiunii.

Observând, prin urmare, că, în speţă, creditoarea deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, constatată printr-un înscris (procesul-verbal de predare-primire din 19.03.2010) însuşit de ambele părţi prin semnătură, în baza art. 1 şi urm. din O.G. nr. 5/2001, instanţa a admis cererea cu privire la debitul principal solicitat.

Pc de altă parte, ţinând cont că în speţă, raportul juridic este, din perspectiva debitorului, unul de drept civil, şi nu unul comercial, rezultă că, faţă de dispoziţiile art. 1079, art. 1081, art. 1088 C. civ. 1864, nefiind pus în întârziere în prealabil cererii de chemare în judecată, debitorul nu datorează dobândă, carc nu curge de drept, astfel că solicitarea referitoare la dobânzile anterioare cererii a fost respinsă.