Prin sentinţa civilă nr. 168 din 19 februarie 2007, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Harghita nr. 1087/2006 a aprobat raportul prin care administratorul judiciar General Mir Consult S.P.R.L. a propus intrarea în faliment a debitoarei S.C. B. SRL, a admis cererea administratorului judiciar şi a dispus începerea procedurii simplificate a falimentului, desemnându-l în calitate de lichidator judiciar pe General Mir Consult S.P.R.L. şi stabilindu-i retribuţia. Totodată, s-a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi lichidarea dreptului de administrare al debitorului.
S-a reţinut în considerente că prin sentinţa civilă nr. 7 din 8 ianuarie 2007 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei şi că, analizându-se raportul administratorului judiciar, s-a constatat că sunt incidente prevederile art. 107 lit. D din Legea nr. 85/2006, cu precizarea că debitoarea şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată a falimentului, nu şi-a declarat intenţia de reorganizare şi nu s-a propus vreun plan de reorganizare.
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, care a solicitat modificarea în parte în sensul stabilirii retribuţiei lichidatorului judiciar în conformitate cu solicitarea sa şi cu respectarea Ordinului M.F.P. 1186/2006.
În motivarea recursului s-a arătat că, având calitatea de creditor şi în condiţiile în care nici un alt creditor nu şi-a exprimat punctul de vedere referitor la chemarea lichidatorului şi fixarea retribuţiei, judecătorul sindic trebuia să ţină seama de punctul de vedere exprimat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice – recurenta creditoare care este în concordanţă cu actul normativ indicat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivului invocat, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursul creditoarei este nefondat.
În primul rând trebuie pornit de la faptul că, Ordinul nr. 1186/2006 al M.F.P. este un act normativ inferior ca forţă juridică faţă de OUG nr. 86/2006. Este adevărat că, Ordinul M.F.P. invocat de recurentă priveşte deschiderea procedurii insolvenţei şi prevede că organele fiscale nu vor accepta un onorariu lunar mai mare de 2000 lei şi nici ca onorariul de succes să fie mai mare de 7% din valoarea bunurilor valorificate, dar, nu este mai puţin adevărat că textul art. 107 alin. 2 lit. b din Legea nr. 85/2006, prevede desemnarea lichidatorului provizoriu şi stabilirea atribuţiilor şi remuneraţiilor în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului. În lipsa unei asemenea hotărâri, judecătorul sindic avea la dispoziţie criteriile oferite de OUG nr. 86/2006 şi, în plus, Ordinul nr. 1186/2006 priveşte organele fiscale, deci creditorii bugetari, nefiind astfel posibilă aplicarea şi cu privire la ceilalţi creditori.
Judecătorul sindic nu avea temei legal să facă abstracţie de prevederile art. 107 alin. 2 lit. „c” din Legea nr. 85/2006, iar în lipsa criteriilor aprobate prin hotărâre de guvern să înlăture criteriile cuprinse în OUG nr. 86/2006 – art. 37, act juridic cu forţă juridică de aplicare superioară unor norme care sunt destinate doar creditorilor – organe fiscale.
Pentru considerentele arătate, instanţa văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul.
