C. civ., art. 1083
Datorită forţei majore, şi anume embargoul impus Iugoslaviei, ca urmare a sancţiunilor europene, debitorul nu şi-a putut îndeplini la termen obligaţiile asumate prin contract şi deci nu poate fi obligat la daune-interese.
C.A. Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 821 din 16 mai 2003, în R.R.D.A. nr. 1/2004, p. 96
Prin acţiunea înregistrată la nr. 1674/2002, la Tribunalul G., reclamanta A.P.P. şi A.P.S. (A.P.A.P.S.) a chemat în judecată pe pârâtele ASE D. PAS G. şi SC D. SA G., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată prima pârâtă la executarea obligaţiei contractuale prevăzute la clauza 8.7. prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 78 din 11 februarie 1999, în sensul de a asigura plata datoriilor SC D. SA către A.P.A.P.S., reprezentând contravaloarea acţiunilor cesionate managerului pentru exerciţiul financiar pe anul 1995. A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.
Tribunalul G. a pronunţat sentinţa civilă nr. 964/2002, prin care a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pe pârâta ASE D. PAS G. să execute obligaţia contractuală prevăzută la clauza 8.7. din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 78 din 11 februarie 1999 şi a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.P.A.P.S., solicitând modificarea, în parte, a sentinţei recurate, în sensul obligării pârâtei şi la plata daunelor cominatorii, în cuantum de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.
In motivarea recursului, recurcnta arată că instanţa de fond a respins cererea de obligare la daune cominatorii, motivat de faptul că obligaţia de plată asumată nu este certă, însă recurenta arată că a depus la dosarul de fond contractul din 20 noiembrie 1996, din care rezultă clar care este datoria pârâtei. Astfel, recurenta arată că, aşa cum a precizat la 23 octombrie 2002, datoria SC D. SA către A.P.A.P.S. este de 7.600.000 lei şi rezultă din contractul nr. 1 din 20 noiembrie 1996, prin care au fost cesionate 304 acţiuni, cu o valoare nominală de 25.000 lei şi că pârâta trebuie să achite recurentei 7.600.000 lei, reprezentând 50% din participarea la profitul societăţii, aferent exerciţiului financiar al anului 1995.
Asociaţia D. PAS G. şi SC D. SA G. au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, deoarece au achitat sumele solicitate şi datorate ca urmare a contractului nr. 78 din 11 februarie 1999, drept diferenţă de preţ, deşi după încheierea contractului a intervenit o cauză de forţă majoră, ca urmare a embargoului impus Iugoslaviei, embargo care a provocat mari pierderi celor două intimate.
Intimatele arată că, pe de o parte, suma de 7.600.000 lei ce trebuia achitată până la 12 mai 1999, nu a fost evaluată în contractul nr. 78 din 11 februarie 1999 şi că această sumă, despre care se face vorbire în contractul nr. 1 din 20 noiembrie 1996, nu a putut fi achitată ulterior, datorită embargoului impus Iugoslaviei, embargo care a
împiedicat intimatele să-şi execute obligaţiile comerciale asumate faţă de parteneri interni şi externi, aşa cum rezultă din certificatul de forţă majoră eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, la 26 iunie 2001, cu nr. 478.
In consecinţă, intimatele solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs şi de susţinerile intimatelor din întâmpinări, constată că intimata SC D. SA G. nu şi-a putut îndeplini la termen obligaţiile de plată asumate în relaţiile contractuale interne şi internaţionale, datorită embargoului instituit asupra Iugoslaviei, ca urmare a sancţiunilor Uniunii Europene din 22 iunie 1998. Din certificatul de forţă majoră, eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, cu nr. 478 din 26 iunie 2001, rezultă că intimata SC D. SA a suferit o pierdere efectivă de 1.475.000 dolari S.U.A. (marfa nelivrată şi sume neîncasate) de la firma U.B. LTD prin Compania I-U,
din Iugoslavia. In certificatul de forţă majoră se precizează expres că „pierderea majoră, din punct de vedere financiar, s-a repercutat asupra îndeplinirii obligaţiilor de plată a SC D. SA, faţă de alţi parteneri contractuali, faţă de stat şi de organismele abilitate ale acestuia”.
Atât în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 78 din 11 februarie 1999, cât şi contractul nr. 1 din 20 noiembrie 1996, se precizează expres că forţa majoră înlătură răspunderea părţilor, ba mai mult, contractul nr. 78/1999 detaliază, la capitolul privind forţa majoră, mai multe evenimente, printre care şi embargoul. Astfel fiind, Curtea constată că, în conformitate cu art. 1083 C. civ., datorită forţei majore, şi anume embargoul impus Iugoslaviei, ca urmare a sancţiunilor europene, intimata SC D. SA nu si-a putut îndeplini la termen obligaţiile asumate prin contract şi, în consecinţă, nu poate fi obligată la daune-interese.
Faţă de considerentele înfăţişate, Curtea constată că recursul este nefondat şi l-a respins, în baza art. 312 C. proc. civ.
