C. civ., art. 969
C. proc. civ., art. 111
Cererea reclamantei vizând inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei şi, corelativ, inexistenţa obligaţiei reclamantei de a plăti suma de 26.603,43 lei (noi) cu titlu de redevenţă. plus penalităţi calculate la această sumă, a fost admisă.
Potrivit pct. 12.3 din contractul de concesiune nr. I din 15 aprilie 2002. ,.(…) partea astfel afectată (de un eveniment de forţă majoră) este exonerată de oriec răspundere”.
Prin procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile calamitate din 10 iunie 2003. din 18 august 2003. încheiate în condiţiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură şi ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, s-a reţinut calamitatea culturilor în proporţie de 70-75%.
H.G nr. 440/2003 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură şi stabilirea nivelului maxim al sumelor carc pot fi acordate ca despăgubiri şi H.G nr. 1458/2003 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru cultura de grâu de toamnă şi stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate 11 acordată ca despăgubire au declarat calamitatc totală pentru judeţul B. pentru culturile agricole afectate în iama anului 2002-2003. în acest context. Tribunalul arbitral a înlăturat ca neîntemeiată apărarea pârâtei „în sensul că reclamanta nu deţine o hotărâre judecătorească ce să
înlăture caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei A.D.S.” Pc calc de consecinţă, calamităţile care au afectat culturile îndeplinesc condiţiile forţei majore şi. în consecinţă, exonerează de răspundere reclamanta privind plata redevenţei. Efectul cxoncrator al răspunderii nu este în niciun fel condiţionat de existenţa asigurării. De altfel, reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a culturilor, astfel cum atestă poliţele privind asigurarea culturilor agricole nr. 021616 din 11 decembrie 2002, nr. 021618 din 11 decembrie 2002, nr. 021617 din 11 decembrie 2002.
Nu a putut fi reţinută apărarea pârâtei în sensul că în domeniul agriculturii fenomenele naturii pot fi prevăzute, anticipate şi înlăturate. Ceea este de esenţa calificării unui eveniment ca fiind de forţă majoră nu se rezumă (numai) la reţinerea caracteristicii de a fi absolut imprevizibil (elementul subiectiv al evenimentului de forţă majoră), ci şi la reţinerea caracteristicii de a fi absolut insurmontabile efectele acestuia (elementul obiectiv al evenimentului de forţă majoră). Or. în speţă, posibilitatea pârâtei de a înlătura cfectclc evenimentului de forţă majoră (seceta prelungită) este redusă obiectiv şi absolut.
De asemenea, nu a putut fi reţinută apărarea pârâtei în sensul că ..reclamanta trebuie să suporte riscul contractului” în calitate de debitor al obligaţiei imposibil de executat. Instituţia riscului contractului, efect specific al contractului sinalagmatic. presupune o altă ipoteză, şi anume debitorul obligaţiei imposibil de executat nu va putea pretinde celcilaltc părţi să îşi execute obligaţia corelativă, dar nici cealaltă parte nu va putea pretinde despăgubiri pentru neexecutare de la debitorul obligaţiei imposibil de executat. Or, în speţă, reclamanta nu pretinde pârâtei să îşi execute obligaţiile corelative, ci solicită constatarea inexistenţei dreptului de creanţă al acesteia pentru considerentul constatării oficiale a unor evenimente de forţă majoră.
Totodată, Tribunalul arbitral nu a reţinut incidenţa în cauză a art. 1156 C. civ., întrucât aplicarea regulii genera non perennt este aplicabilă în ipoteza riscului contractului în contractele translative de proprietate. Or, în speţă, contractul de concesiune litigios nu are ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei concesionate, ci „transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare (…)” a unei suprafeţe de teren.
Aşa fiind, în temeiul art. 111 C. proc. civ., art. 969 C. civ., acţiunea arbitrală a fost admisă
Sentinţa arbitrată nr. 169 din 24 iulie 2008
