FUNCŢIONARII PUBLICI. SALARIZARE CONFORM LEGII NR. 330/2009 PRIVIND SALARIZAREA UNITARA A PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE Salarizare


Motivarea actiunii reclamantilor rezida în faptul ca la 16.02.2010 s-au eliberat deciziile privind reîncadrarea reclamantilor, contestate la 1.03.2010 întrucât nu au fost incluse în respectivele decizii salariul de merit, sumele compensatorii reprezentând spor pentru complexitatea muncii, spor pentru conditii vatamatoare, control financiar preventiv, desi prin deciziile din 27.03.2009 ale aceleiasi intimate se stabilise ca începând cu 1.03.2009 beneficiaza de salariul de merit PG, PA, IMI, CMI, NN, respectiv se acordase sporul pentru complexitatea muncii de 25 % începând cu 1.01.2009 pentru PG, SF, TD, DAL, SV si sporul GFP pentru DM, NN.

Prin emiterea deciziilor contestate s-au încalcat dispoz. art 3 din legea 330/2010 art. 5 alin 1 OUG 1/2010 , respectiv cu care principiul sistemului de salarizare unitar trebuie sa ia in considerare sporurile, majorarile,indemnizatiile cu caracter general sau special, recunoscute sau stabilite pâna la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin hotarâri judecatoresti, prin acte de negociere colectiva, iar in cazul în care drepturile salariale determinate in conformitate cu legea cadru 330/2009 sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau HG pentru functia respectiva, pentru luna decembrie 2009,se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferenta.

Functie de cele susenuntate, motivarea intimatei în sensul ca acordarea drepturilor aferente anului 2010 este conditionata de încasarea efectiva a acestor sporuri in luna decembrie 2009, respectiv faptul ca salariul de merit de care s-a beneficiat doar in luna martie 2009, pe restul lunilor a ramas cu titlu pur onorific, iar neachitarea drepturilor pe perioada aprilie -decembrie 2009 din lipsa prevederilor bugetare la nivelul CAS nu are

subzistenta legala, întrucât conform adresei 1019/16.022010 ce vizeaza bugetul anual este consemnat faptul ca la titlul „cheltuieli de personal” pâna la definitivarea procesului de organizare si reîncadrarea personalului pentru a drepturilor salariale se repartizeaza un buget provizoriu pe trimestrul I 2010.

S-a concluzionat ca prin nerespectarea legislatiei si a precizarilor ordonatorului de credite se încalca atât dispoz. art 41 si 53 din Constitutia României, art 14 din CEDO,art 1 din Protocolul I aditional la CEDO ce interzic orice între salariati din punct de vedere al protectiei sociale, respectiv obligatia statului român de a îndeplini obligatiile ce revin din tratatele la care este parte iar garantarea drepturilor consacrate de Conventie presupune atât respectarea de catre autoritatile nationale cât si înlaturarea consecintelor încalcarilor suferite de titulari.

Actiunii i-au fost atasate contestatiile prealabile adresate intimatei, deciziile contestate, copii carnet de – tribunalul luând act de întâmpinarea intimatei conform careia s-a invocat exceptia lipsei procedurii prealabile prev. de art 7 Legea 554/2004 iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea actiunii reclamantilor ca neîntemeiata.

Motivarea întâmpinarii este întemeiata pe dispoz. art 9 alin 2 Leg. 330/1990 , art. 4 /l OUG 1/2010, precizându-se ca gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigura de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate în fiecare an prin legile bugetului de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale ,ori în anul 2010 întreg personalul bugetar încadrat în sistemul Caselor de Asigurari de Sanatate va fi încadrat corespunzator transelor de vechime în munca si pe functiile corespunzatoare categoriei, gradului sei treptei profesionale avute la 31.12.2009.

Din perspectiva celor susmentionate noul salariu de baza va fi salariul de baza avut în luna decembrie corespunzator functiei, clasei, gradului si treptei profesionale la care se adauga sporurile prevazute în anexele 2 si 3 pentru functiile contractuale si functii publice, în speta sporul de vechime si salariul de merit pentru personalul ce a beneficiat de acesta, iar majorarea salariilor de baza se va face numai pentru cele care, dupa introducerea sporurilor si a indemnizatiilor nominalizate in anexele legii cadru 330/2009, au un nivel mai mic de 705 lei pe luna.

Tribunalul prin prisma obiectului actiunii, a actelor atasate , a dispoz. legii 330/2009 si OUG 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar – urmeaza a adopta solutia respingerii exceptiei lipsei procedurii prealabile ca neîntemeiata si a respingerii actiunii reclamantilor în contradictoriu cu intimata, ca nefondata.

Conform art .7 Leg. 544/2004 rap.la art 34 Leg. 330/2009 înainte de a se adresa instantei de administrativ competente, persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

S-a constatat ca dupa emiterea deciziilor din 16.02.2010 pentru reclamanti, acestia au formulat contestatie împotriva deciziei de reîncadrare – ce se substituie sintagmei” plângere prealabila” – la toate plîngerile prealabile fiind de altfel atasate raspunsurile intimatei.

Vis a vis de solicitarea reclamantilor se constata ca potrivit art . 9 alin 1. Legea 330/209 – în limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de

credite repartizeaza pentru personalul bugetar din aparatul propriu si din unitatile subordonate sumele destinate cheltuielilor salariale iar conform art 2 al aceluiasi articol gstiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigura de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate anual prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale sau prin reglementari specifice domeniului.

Art. 30 alin 1 din legea 330/2009 stipuleaza ca începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotarâri ale Guvernului, si, dupa caz, indemnizatiile de conducere, care potrivit legii faceau parte din salariul de baza, din soldele functiilor de baza, respectiv din indemnizatiile lunare de încadrare, prevazute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de baza, respectiv în indemnizatiile lunare de încadrare corespunzatoare functiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de executie, cât si pentru functiile de conducere.

Temeiul juridic al acordarii salariului de merit, sporul pentru complexitatea muncii, sporul pentru conditii vatamatoare in afara salariului de baza si sporul CFP – de care au beneficiat reclamantii si de inexistenta carora se prevaleaza au fost prevazute generic în OG 6/2007, modificata prin OG 9/2008 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici – pâna la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, OUG 1/2009 privind unele masuri în domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar, respectiv Ordinul Presedintelui CNAS nr. 177/28.02.208 privind acordarea sporului pentru conditii vatamatoare functionarilor public si personalului contractual din cadrul CAS Olt, astfel încât Ordinul nu se substituie notiunilor inserate in articolul susmentionat, respectiv „sporurile, acordate prin legi sau hotarâri ale Guvernului”.

Prevederea celorlalte sporuri au fost reglementate de OG 6/2007, modificata prin OG 9/2008 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici – pâna la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare – respectiv actuala lege de salarizare unica 330/2009.

Cat timp alin 2 al art. 30 prevede ca sporurile specifice pe categorii de personal si domenii de activitate sunt cele prevazute în cap. III si în anexele la legea 330/2009 se concluzioneaza ca sporurile solicitate de reclamanti nu se regasesc iar potrivit alin 3 reîncadrarea personalului se face corespunzator transelor de vechime în munca si pe functiile corespunzatoare categoriei, gradului si treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.

Conform art. 30 alin 5 în anul 2010, personalul aflat în functie la 31 decembrie 2009 îsi va pastra salariul avut, fara a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar alin 6 prevede ca pentru persoanele ale caror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regasesc în anexele la prezenta lege si nu au fost incluse în salariile de baza, în soldele functiilor de baza sau, dupa caz, în indemnizatiile lunare de încadrare, sumele corespunzatoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, pâna la acoperirea integrala a acestora.

întrucât intimata s-a conformat dispoz. art. 4 alin.l din OUG 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar – în sensul ca începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autoritatile si institutiile publice prevazute la art. 2 alin. (1) si (3) din Legea-cadru nr. 330/2009 va fi reîncadrat

corespunzator transelor de vechime în munca si pe functiile corespunzatoare categoriei, gradului si treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009 emitând respectivele decizii, a respectat inclusiv dispoz. art. 5 lit. b-potrivit cu care sporurile, indemnizatiile si alte drepturi salariale prevazute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de baza, solda/salariul functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatia lunara de încadrare se acorda în aceleasi cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în masura în care îsi desfasoara activitatea în aceleasi conditii, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.

In acest sens se subscriu si dispoz. art. 5 alin 3 si 4 – salariile de baza ale functiilor de executie si ale functiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în munca în cuantumul avut în luna decembrie 2009 iar în ceea ce priveste salariile de merit stabilite în anul 2009 pe o perioada care se întinde si în anul 2010 se introduc în salariul de baza pâna la expirarea perioadei pentru care au fost acordate. Dupa aceasta perioada, se recalculeaza în mod corespunzator salariul de baza si celelalte sporuri calculate la acesta.

Dispozitia conform careia începând cu anul 2010, salariul de merit, acest drept nu se mai stabileste se califica de instanta ca în mod legal intimata prin emiterea deciziilor contestate a stabilit în componenta salariului de baza doar a indemnizatiei de conducere, a sporului de vechime si nu a sporului pentru complexitatea muncii, sporul pentru conditii vatamatoare si sporul CFP.

Postat 18.06.2010