Opoziţia este practic o contestaţie la executare, pentru că ea se face în momentul în care creditorul trece efectiv la vânzarea gajului, deci la executarea ordonanţei.
Faptul că, în 3 zile de la notificare, debitorul nu a formulat opoziţie împotriva ordonanţei de autorizare a vânzării gajului, face ca aceasta să rămână definitivă, iar o nouă contestaţie la este inadmisibilă.
(Secţia comercială, sentinţa nr. 3.645/9.10.1997).
Prin cererea înregistrată la data de 19.09.1997, petiţionarul I. D. a formulat contestaţie împotriva executării silite a ordonanţei nr. 2.209/29.05.1997 a Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus, la cererea debitoarei B. – S.A., vânzarea bunurilor gajate prin contractul din 5.08.1996, în vederea garantării unui bilet la ordin.
în motivarea cererii sale, petiţionarul arată că prin ordonanţa mai sus menţionată B. – S.A. a solicitat autorizarea vânzării a 20.000 acţiuni, pe care numitul le deţine la S.C. “C.” – S.A., asupra cărora s-a constituit gaj în favoarea garantării unui bilet la ordin emis de S.C. “S. G.” – S.R.L.
Prin executorii judecătoreşti ai Tribunalului Bucureşti a fost notificat asupra vânzării acţiunilor, prin licitaţie publică, la 21.08.1997.
Consideră că ordonanţa de vânzare a acţiunilor s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 479 alin. 3 Cod comercial, în sensul că, deşi nu era îndeplinită condiţia obligatorie prevăzută în cazul gajului asupra acţiunilor, s-a admis, totuşi, pentru creditoare, vânzarea acestora.
în atare situaţie, creditoarea a beneficiat nejustificat de privilegiul conferit de art. 480 Cod comercial, S.C. “C.” – S.A. confirmând că în registrul său de acţionari nu s-a făcut menţiunea despre gaj, care era absolut obligatorie în cazul acţiunilor gajate.
Pe de altă parte, consideră că creditoarea trebuia să urmărească mai întâi pe emitentul biletului la ordin, respectiv pe S.C. “S. G.” – S.A., şi numai în cazul insolvabilităţii acestuia, să se procedeze la executarea gajului.
Prin întâmpinare, intimata B. – S.A. se apără, arătând că procedura vânzării gajului este o procedură specială, reglementată de art. 482-486 Cod comercial.
Că, potrivit acestei proceduri, nu se cere creditorului să fie în posesia unui titlu executoriu, vânzarea bunurilor gajate nefiind o măsură coercitivă, ci este liber consimţită de părţi, atunci când încheie contractul de gaj. Formalitatea impusă creditorului de către legiuitor, de a solicita justiţiei să-1 autorizeze să vândă bunurile gajate, constituie o măsură de protecţie a intereselor debitorului contra unor eventuale abuzuri ale creditorilor de rea-credinţă. S-a urmărit, e adevărat, şi satisfacerea intereselor creditorilor, printr-o procedură rapidă, dar fără a-1 prejudicia pe debitor sau pe cel ce a procurat gajul, prevăzându-se o cale specială de atac şi anume dreptul la opoziţie, în 3 zile de la notificare.
întrucât contestatorul din prezenta cerere nu a uzat de calea opoziţiei, care este singura modalitate de contestaţie la executare admisă de lege în cazul vânzării gajului, încearcă acum să eludeze dispoziţiile Codului comercial privind termenul în care partea poate ataca ordonanţa în cauză.
Faţă de cele arătate, susţine inadmisibilitatea contestaţiei la executare în materia vânzării gajului.
Pe fond, motivările în baza cărora îşi întemeiază contestaţia sunt şi neîntemeiate, din cauza unei înţelegeri eronate a dispoziţiilor art. 479 alin. 3 Cod comercial, legiuitorul lăsând la dispoziţia părţilor alegerea modalităţilor de constituire a gajului, ceea ce în speţă s-a şi întâmplat, părţile alegând sistemul obişnuit de gajare a bunurilor mobile.
în legătură cu cea de a doua apărare, în sensul că trebuia acţionată mai întâi “S.G.” – S.A., emitenta biletului la ordin, şi numai în cazul insolvabilităţii acesteia să se procedeze la vânzarea gajului, susţine că în situaţia concretă a cazului în speţă I. D. a gajat acţiunile sale pentru garantarea unui credit de scont de 480.000.000 lei, prin operaţiunea de scontare a biletului la ordin emis de S.C. “S.G.” – S.A. în favoarea S.C. “A.C.” – S.A., corect unitatea sa a aplicat dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 58/1934, care reglementează solidaritatea cambială consacrată în favoarea posesorului titlului de credit.
Solicită respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, dar şi ca nejustificată, fiind contrară şi multiplelor angajamente de plată ale petiţionarului.
Depune adresa nr. 1541/11.06.1997 şi dovada procedurii de notificare, prin executori judecătoreşti, copie xerox după biletul Ia ordin emis de “S.G.” – S.A. şi somaţia de executare pentru biletul la ordin, în valoare de 480.000.000 lei.
Contestatorul, legal citat, nu s-a prezentat la nici un termen. Faţă de cele de mai sus, având în vedere actele şi apărările părţilor, tribunalul constată şi reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 482 din Codul comercial, în caz de neplată la termen a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul, creditorul poate proceda la vânzarea obiectelor date în gaj. Pentru acest sfârşit, el se va adresa preşedintelui tribunalului cu cerere de a fi autorizat să vândă gajul. Preşedintele va statua asupra cererii de vânzare a gajului, şi, prin ordonanţa ce va da, va încuviinţa vânzarea, fie în modul stabilit de părţi, fie în mod public, prin agenţii judecătoreşti.
Pentru ca autorizaţia de vânzare a gajului să fie operantă faţă de debitorul gajist, articolul 483 Cod comercial prevede că ea trebuie să fie notificată acestuia sau persoanei care a procurat gajul, cu indicarea locului, zilei şi orei când va avea loc vânzarea.
Potrivit aceluiaşi articol, ordonanţa de autorizare a vânzării se poate ataca cu opoziţie în termen de 3 zile de la notificare, opoziţie ce se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor.
Dacă împotriva acestei ordonanţe nu s-a intentat opoziţie în termenul de 3 zile, ea rămâne definitivă.
în această situaţie, faţă de dispoziţiile imperative în materia de vânzare a gajului, instanţa constată că opoziţia este practic o contestaţie la executare, pentru că ea se face în momentul în care creditorul trece efectiv la vânzarea gajului, deci la executarea ordonanţei.
în speţă, creditoarea B. şi-a îndeplinit obligaţia de a-1 avertiza pe debitor, astfel că la data de 11.06.1997 i-a comunicat, în scris, iar la 19.05.1997, prin executorii judecătoreşti, i-a notificat acelaşi lucru, şi anume faptul că la data de 21.08.1997 va trece la vânzarea, prin licitaţie publică, a bunurilor gajate, a căror autorizaţie de vânzare, în acest mod, a obţinut-o prin ordonanţa nr. 2.209/29.05.1997.
Faptul că în 3 zile de la notificare, debitorul nu a formulat opoziţie împotriva ordonanţei mai sus menţionată, a făcut ca aceasta să rămână definitivă la data de 25.08.1997, tribunalul neputând să admită o nouă contestaţie la executare, în baza art. 399 Cod proc. civilă, aşa cum petiţionarul solicită prin prezenta, deoarece i s-ar admite practic aceeaşi cale de atac, de care nu s-a folosit în dreptul special.
în consecinţă, cererea de contestaţie la executarea ordonanţei de vânzarea gajului urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Notă: Avem rezerve faţă de aprecierea că opoziţia reprezintă o contestaţie la executare.
Conform art. 483 Cod comercial, opoziţia reprezintă o cale specială de atac împotriva ordonanţei pronunţate în condiţiile art. 482 din acelaşi cod. Rămânerea definitivă a ordonanţei şi dobândirea forţei executorii sunt condiţionate de neexercitarea acestei căi de atac, de către cei îndreptăţiţi, în condiţiile art. 483 Cod comercial. Prin urmare, din moment ce opoziţia priveşte o ordonanţă nedefinitivă, lipsită de forţă executorie, nu se poate accepta că ea reprezintă o contestaţie la executare.
Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 100 din 1 mai 1934.
